1O altă cercetătoare care a efectuat un amplu studiu asupra masivului Bucegi – studiu care a ajuns pe biroul Cabinetului 2 – a fost Cristina Pănculescu. Conform teoriei ei, dezvoltată pe larg în cartea „OZN – Universuri Paralele“, de col. dr Emil Străinu, în Bucegi, în apropierea Vârfului Omu, se află un centru energetic – informațional natural al Terrei, semnalat de toate tradițiile civilizațiilor antice. Cristina Pănculescu a remarcat, printr-o serie de analize ale mostrelor de rocă și electronografie, o serie de proprietăți cu totul speciale ale acestui Stâlp al Cerului – Arborele Vieții, identificat cu Vârful Ocolit. În final, demonstra că Centrul reprezintă un loc geometric de conexiune cosmică, o poartă de ieșire din universul terestru, cu o activitate energetică măsurabilă, ce se manifestă ciclic, constatând că din 1986 intensitatea centrului a depășit pragul de latenţă. Centrul era cunoscut și pe vremea dacilor, aflându-se pe muntele sfânt Kogaion. ( … )
2 Unul dintre cei mai fervenți cercetători ai geografiei sacre a României, Dan Corneliu Brăneanu, care a publicat numeroase articole despre centrul sacerdotal din Bucegi, confirmă că în inima muntelui există o rețea de galerii subterane care, este posibil să unească mai multe peșteri și să aibă galerii de legătură cu alte centre sacre din lume. A studiat și cartea lui Daniel Ruzo, „La historia fantastica de un descubrimiento“, publicată de Editura Diana, din Mexic, despre călătoria acestuia „prin munții cei sfinţi“ ai României, ce păstrează amintiri despre civilizația de dinainte de Potop. Ruzo a rămas fascinat de multitudinea reprezentărilor sacre de pe stăncile ce străjuiesc drumul către Omul, „sculpturi străvechi, anterioare Potopului, erodate de vechime“, care înfățișează sacerdoți și lei, paznici ai tezaurelor. „Am studiat multe centre sacre protoistorice în lume, dar aici, în Carpați, am găsit Poarta Comorii“, scria Daniel Ruzo. Despre ce comoara poate fi vorba? Ne lămurește Dan Corneliu Brăneanu: „Nu este vorba numai de o comoară materială, ci de una în special spirituală, care să transmită informații de la un ciclu la altul al civilizațiilor care s-au dezvoltat pe Terra din timpuri ancestrale. Lobsang Rampa a lansat ideea unui depozit inițiatic subteran în munții Tibetului, von Danniken situa un altul în munții Equadorului, iar Daniel Ruzo a simțit că triada sacră se închide în Bucegi, dacă nu cumva aici începe, dat fiind cuvântul OM, de o importanţă spirituală deosebită, regăsit în multe toponime doar la noi în ţară“.
3 Muntele ce adăpostea peștera unde se retrăgea marele preot al geților se numea Kogaion. În Geografia (VII, 3, 5), Strabon scrie: „Tot așa și acest munte a fost recunoscut drept sacru și astfel îl numeau geții; numele lui Kogaion era la fel cu numele râului care curgea alături”. KOG-A-ION înseamna „Capul Magnificului”, fiind și denumirea getică a Bucegilor, unde se afla marele cap sculptat, acoperit cu tiara sacră, cunoscut sub numele de „Sfinxul Românesc”. Râul ce curgea prin apropiere, despre care scrie Strabon, nu poate fi decât Ialomița, căreia geții îi spuneau și NAPARIS „Cerescul; Divinul”. Evident, adăpostul marelui preot era Peștera Ialomicioarei. Deocamdată, singura inscripție getică, unde apare numele Kogaion, este un text orfic, în versuri, pe o cărămidă descoperită la Romula (Reșcă-Dobrosloveni, jud. Olt):
4 HAR TIOS
TINTONINOS
ÎNSUS TIKO ÎS DAKON
KAND SIA ȚIL KOGAION
ILMATON HLIOYLO
PLEISTE NAKTOILO
Traducerea:
Mare e Zeul, întotdeauna (și pretutindeni)! Așa să spună vitejii (cei curați), când privesc spre Kogaion! Ucenicii (recruții) să cânte: Sfânt (puternic) este Domnul Nopții!
5 Sfinxul este reprezentarea unei divinități supreme din timpuri pelasge. Aspectul său omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate și putere, acest lucru fiind evidențiat prin faţa proporționată, buze severe și bărbia voluntară. Pelasgii au fost anteriori grecilor, triburile lor au fost răspândite mai ales în zona Marii Egee.
6 Mulți istorici merg până acolo încât spun că Sfinxul de la Gizeh, Egipt, este o copie a celui de pe platforma Bucegilor. Acest lucru se bazează pe niste asemănări care sunt mai mult sau mai puțin întâmplătoare, cum ar fi faptul că Sfinxul din Bucegi are aceeași înălțime cu cel egiptean, de la Gizeh.
7Zânele împietrite
Despre numele celebrelor stănci, Babele, unii spun că ar veni de la legenda Babei Dochia, care s-ar fi prefăcut în stană de piatra, împreună cu oile ei, chiar pe locul Babelor de azi. Baciul de care pomeneam mai la deal le spunea Bacice, adică băcițe, ceea ce iar trimite la numele de Bucegi! De altfel, în acest masiv, sau aproape de el, se mai găsesc denumiri păstorești, cum ar fi: Şaua Strunga, Poiana Stânei, Plaiul Stânei, Plaiul Stâna Veche, Stâna lui Burlacu, Trecătoarea Numărătoarea Oilor, Comarnic “adăpost la stâna” etc. După o legendă culeasă de V. A. Urechia și publicată în 1891, într-o zi de demult un potop s-a abătut peste Valea Prahovei, “dealuri bătrâne s-au pornit”, apele au ieșit din matcă, potecile și drumurile s-au rupt. Oamenii și turmele erau la mare cumpănă. Ciobanul Bârsan a chemat atunci cu glas de bucium “în patru părţi ale cerului” și s-au adunat “cei de-o limba cu dânsul”. Oamenii au pus umărul și au ridicat un zid în calea apelor și l-au aruncat între Vârful cu Dor și Jepi. Așa au curățat toată Valea Prahovei și au “așternut apelor pat nou cu prund și nisip galben”. Apoi, ciobanii au îngrămădit “codrii de lemn tăiat” peste munte și au dat foc lemnelor. Lutul s-a prefăcut în stâncă și astfel apele au rămas neputiincioase pentru un nou potop. De la fumul acestor “codri de lemne” muntele se numește Piatra Arsă.
Tot baciul din Bucegi povestea că Bacicele-Babe au darul de a prevesti vremea, iar ciobanii se iau după semnele pe care le fac aceste doamne împietrite. De aici se poate face legătura cu primele zile ale lunii martie, zise popular Babele, care și ele sunt legate de meteorologia populară și de firea oamenilor pe care îi reprezintă. Aromânii le spun acestor zile năzuroase Moasili.
Misterul acestor doamne în vârstă sporește și prin alte denumiri din Masivul Bucegilor: Bătrâna, Gârbova, Baba Mare, Picioru Babelor, Doamnele. Să aibă aceste doamne legătură cu zânele din Valea Cerbului, pe care Nestor Urechia le-a făcut celebre? Nu de alta, dar zânelor li se mai spune în popor și doamne.
8 Râul sacru
În legătură cu Kogaion, muntele sacru, Strabon scrie că tot așa se numește și râul care curge alături, adică Ialomiță. Denumirea getică a fost păstrată de pârâul Năpăruș, afluent al Prahovei. În Evul Mediu, răul Ialomiță apare că Helivakia, de unde și numele satului ialomițean Reviga. Helivakia trebuie să fi avut o legătură cu Helis, cetatea regelui Dromihete, aflată pe malurile răului. În Lunca Ialomiţei râului i se mai spune și Galbenu.
Sacralitatea râului va fi dus și la stabilirea, pentru câteva veacuri, a capitalei Ţării Românești la Târgoviște, lângă Ialomiță. La confluenţa Ialomiţei cu Prahova, râuri ce udă și Bucegii, a înflorit, în plin Ev Mediu, cultura Dridu. În imediata apropiere de ruinele cetății Helis, astăzi Piscu Crăsanilor, se afla Mănăstirea Balaciu, monument istoric de la începutul veacului al XIX-lea, în curtea căreia s-au descoperit vestigii getice. La marginea municipiului Slobozia, pe malul stâng al râului, se înalţă Mănăstirea Sfinții Voievozi, ctitorie a domnitorului Matei Basarab și a postelnicului Ianache Caragea.
Și, pentru cei care mai cred în miracole naționale, într-o cetate de la vărsarea Ialomiţei în Dunăre s-au născut doamna Teodora și vestitul ei fiu, Mihai Viteazu.
9 Dar să ne întoarcem la izvoarele râului! Sacralitatea Bucegilor și a Ialomiţei e pomenită și în două vechi colinde din Ţara Bârsei: “Cununiță de flori sfinte / Podobită-n flori de munte, / Din Munții Bucegilor, / Din umblatul oilor, / Noi umblam și colindăm / și munții înconjurăm. / Am umblat, / Am degerat, / Munții i-am înconjurat / și pe Domnul L-am aflat / La Peștera Ialomicioară, / Unde a născut Fecioara, / Maica Domnului Hristos, / Soare, raze, luminos”; “La Schitul Ialomicioară / Vine să nască Fecioara / Un prunc tânăr și frumos / Cu numele de Hristos. / În peștera-ntunecoasă / Vrut-a Domnul să Se nască. / Îngerii vin de se-nchină / Cu făclioare în mână”.
10 Popular, Sfinxului din Bucegi i se spune Domnul de Piatră. E limpede că la el se referă un alt colind ardelenesc: “La o piatră neslovată, / Lerui, Doamne, / şade Maica-ngenuncheată / Că să nască fiu din piatră. / Fiu din piatră și-a născut”.
11 Creanga de Aur
123 Tot în legătură cu Peștera Ialomicioarei, unde urcau preoții geto-daci, iată ce scrie Mihail Sadoveanu într-una dintre capodoperele sale, “Creanga de aur”: “Mai tărziu s-au adunat într-altă încăpere a peșterii săpată în stâncă, de unde, prin ochiul rotund de lumină, se vedea în cerul limpede Luna în al treilea pătrar: nouri străvezii lunecau pe aurul ei din când în când cu repeziciune, curgând dinspre miazăzi, ceea ce arăta că austrul de la Marea-din-mijloc vine asupra pământului Daciei, că să topească cele din urmă omături și să elibereze florile primăverii, la marginea apelor care sar trepte de piatră, sfărâmând argint. La câmpie, de mult zburda mieii, și în ostroavele Istrului gâștele sălbatice scot cel dintâi rând de pui. În orzurile plugarilor de la câmpie se poate ascunde ciocârlia. Se auzea ușor fâşâitul vântului în brazi. Copiii slujeau la masa frățească, în talgere de argint, gustarea ascetică poruncită tagmei lor. La legumele și rădăcinile fierte nu adăogeau decât puțin oleu proaspăt de jir. Tot astfel la frunzele noua de grâușor culese de pe coastele însorite. Azima, coaptă pe lespezi fierbinți, era făcută dintr-o făina adusă în dar de departe de binecredincioşi și lăsată în vai, în loc anumit, hărăzit singuratecului de pe o opcină. Cămara de sus mai cuprindea, în harzoburi de scoarță, bureți uscați, pădurețe și alune, afine acrișoare și caline amare. Acelor slujitori ai lui Dumnezeu, închinați unei rânduieli a spiritului, nu le era îngăduită nici mâncarea de carne, nici băutura amețitoare. Într-adevăr, partea cea mai plăcută a cinei lor era o lamura, care nu se mestecă și nu se soarbe, necunoscută oamenilor de rând”.
Să nu uitam că, tot la Peștera Ialomicioara se spune că era solomanta, şcoala solomonarilor, în ale căror taine era inițiat și Mihail Sadoveanu, după cum dădea de înțeles în scrierile sale!
13 Porţi de legătură cu Universul, în Carpaţii româneşti
14 Întorcâdu-ne la miturile antice, trebuie specificat că Axis Mundi era canalul de energie cosmică. N. Densuşianu menţionează că „după ideile astronomice şi geografice ale Antichităţii clasice, Polul Nordic, în jurul căruia se învârtea Universul, atingea Pământul lângă Dunăre, pe teritoriul geţilor, în particular pe Munţii Rhipaei (Carpaţii Meridionali). Conform aceloraşi idei, osia sau axa în jurul căreia se învârtea Cerul, trecea prin centrul Pământului, deci şi Universul şi Terra aveau o axă comună – Axis Mundi sau Axa Lumii. Cei care susţin că leagănul omenirii se află în spaţiul carpato-danubiano-pontic, al dacilor, Kogaion. A preciza este o problemă controversată. După patru ani de cercetări asidue, ing. C. Pănculescu este convinsă că Kogaionul, centrul energetic-informaţional al Terrei, se află în Bucegi, mai precis pe vârful Bucura-Dumbrava din apropierea vârfului Omu. Este o ipoteză care trebuie verificată, dar relatările unor personalităţi demne de toată încrederea indică că s-au încărcat energetic pentru o perioadă de timp, după ce au vizitat platoul Bucegilor, iar în jurul Sfinxului, a fost observat un halou de lumină cu efecte benefice asupra organismului. Este posibil că datorită fluxlui energetic favorabil, la primii paşi ai evoluţiei umanităţii prin „poarta Kogaionului” să fi venit reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre, care a îndrumat omenirea. Alţii localizează această poartă în Peştera Ialomicioarei din Bucegi, unde au loc fenomene paranormale, unul fiind că lămpile se sting în timp ce lumânările rămân aprinse.
15 Mai aproape de realitate sunt cei care localizează Kogaionul în masivul Godeanu, cel mai sălbatic şi mai puţîn cercetat din Carpaţii româneşti, teoria lui Al. Borza care localizează arbitrar muntele sfânt pe Vârful Gugu în masivul Ţarcu (Banat). Nerezistând criticii. V. Dragomir a demonstrat ştiinţific că punctul geografic cel mai înalt din punct de vedere al planetei este Masivul Godeanu. Fenomenul a fost demonstrat de V. Dragomir pe cale astrogeodezică şi gravimetrică în Godeanu creându-se un câmp magnetic atât de puternic încât câmpul gravitaţional capătă ondulaţii.
16 Legendă …
17 Dumitru Toader povestea: „Demult, tare demult, dincolo de munte era „Tărâmul Luanei” – Luana fiind o fiinţă atotputernică ce păzea cu străşnicie porţile unei cetăţi cu ziduri imense deasupra căreia strălucea atât noaptea, cât şi ziua un soare aidoma astrului zilei. Şi cetatea era locuită de nişte oşteni viteji întru dreptate şi netemători de moarte. Oştenii răniţi în lupte erau conduşi de Luana în „Valea Izvoarelor”, cele dătătoare de apă vie şi de apă moartă; şi spălându-şi rănile cu acele ape miraculoase, aceştia se vindecau pe loc. Numai Luana cunoştea tainele izvoarelor. Cei care se încumetau să le încerce singuri se îmbolnăveau pe loc şi mureau. Şi au trăit cei din cetate ani mulţi sub oblăduirea Luanei până ce au luat seama vrăjmaşi puternici, care mânaţi de pizmă, au venit înzăuaţi, în care de foc, şi au doborât soarele cetăţii. Şi când soarele s-a prăbuşit, pământul s-a cutremurat din temelii şi mare prăpăd a fost pe lume… şi de atunci pe locul cetăţii, mulţi ani nici iarba n-a crescut şi nici glas de pasăre nu s-a auzit şi nici picior de fiară n-a mai călcat. Despre toate astea vorbesc semnele tainice din peştera înţeleptului.”
18 O să ne mai amintim împreună… va mai urma. NU avem voie să uităm ! Trebuie să ne cunoaştem rădăcinile, să le regăsim, că să ne crească aripi, să putem zbura…
