De pe data de 7 octombrie, Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești va primi dosarele pentru acordarea ajutoarelor de încălzire pentru sezonul rece 2024-2025, reglementate prin Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. ASSC va înregistra formularele de cerere și declarația pe proprie răspundere la sediul Serviciului Ajutoare Încălzire, Programe și Incluziune Socială din str. Văleni, nr. 32 (în spatele fostului sediu S.G.U.), după următorul program: marți, miercuri și joi, între orele 8.30-16.00. Pentru a beneficia de sprijin integral, solicitările trebuie depuse până pe data de 20.11.2024. Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în funcție de venitul mediu lunar de familie, care este în valoare de 1.386 lei/persoană în cazul familiei, respectiv, 2.053 lei, în cazul persoanei singure. Atenție: pentru pensionari se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024. Astfel, la depunerea formularelor de cerere, dovada veniturilor de pensii este reprezentată de ultimul cupon de pensie emis înainte de recalcularea acestora, respectiv cel din luna august 2024. Cererile pot fi descărcate de pe site-ul www.asscploiesti.ro și se pot depune și on-line la adresa de e-mail aju@asscploiesti.ro. Informații suplimentare privind condițiile de acordare a acestui sprijin financiar se pot obține de pe site-ul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, (www.asscploiesti.ro ) sau la numerele de telefon 0749/149.969 și 0749/149.966 .
Articol de Maria BOGDAN