Sună frumos, nu-i așa? Mai ales când vine din condeiul lui Nichita Stănescu.
Doamne, dar cum e atunci când femeia …alege…să se aleagă chiar pe ea însăși? MAGIC!
De la interior la exterior, de la stânga la dreapta, de jos în sus, și prin toți porii.
Fiică. Soră. Prietenă. iubită. Soție. Mamă. Bunică.Pe scena vieții, femeia joacă mai multe roluri.
Din păcate la un moment dat uită, sau lasă pe ultimul loc, tocmai cel mai important rol.
Cel de …FEMEIE. Ce și de cine uită de fapt? Nu doar de ea și dorințele sau visurile ei. Pierde din vedere faptul că este o oglindă, un model.
Poate pentru fiica ei, care va crește cu ideea de sacrificiu, de ” așa trebuie”, de ”lasă că mă ocup de mine mai târziu”, de ”n-am timp de mine acum”, ”lasă că vine și vremea mea”, sau, pentru fiul ei, care va crește cu percepția că iubita lui, odată devenită soție, respectiv mamă, intră într-un soi de ”olimpiadă casnică”, în urma căruia copilul, masa, casa, trebuie să fie veșnic aliniate, cu prețul sacrificiului, a compromisurilor, a frustrărilor sau reproșurilor față de partener.
Care-i riscul? Cum continuă povestea? Păi, vorba cântecului , ”Una-i mama la copii, alta-i pofta inimii”, și uite așa, drumurile și viețile devin cumva paralele, pentru că undeva cândva cineva a dăruit mai mult decât putea de fapt, sau altceva decât celălalt avea de fapt nevoie, pentru că niciunul nu a avut curaj să spună că-și dorește cu adevărat, sau nu au aflat la timp care erau limbajele lor de iubire.
Îmi place echilibrul, și, chiar dacă nu îl ating mereu, măcar mă străduiesc.
Nu sunt nici feministă, nici sexistă, nici pițipoancă, dar îmi place să cred că sunt feminină.
Din păcate nu am fost mereu așa. Sau cel puțin nu m-am văzut eu cu aceeași ochi cu care mă văd acum. Mai cred cu tărie că niciodată nu este prea târziu să ne descoperim sau redescoperim, feminitatea, senzualitatea și mai ales sexualitatea, fără rușine și prejudecăți prăfuite.
Din fericire, în ultimii ani, femeile din România au început un proces de transformare și re-adaptare din temelii. Dincolo de feminism au redescoperit feminitatea, cu toate atributele ei: senzualitate și sexualitate, acceptare și reașezare a pieselor din puzzle-ul de feminitate moștenit din neamul lor de femei.
Cum începe o femeie procesul de tranziție între cele două etape ale vieții?
• Își identifică sentimentele și face eforturi să le accepte, chiar și pe cele dureroase
• Ia decizii bazate pe cine și ce este important pentru ea
• Are încredere în judecata ei
• Se concentrează pe punctele ei forte
• Are grijă …și de ea
• Are încredere în vocea ei interioară și în instinctul ei
• Devine o susținătoare a altor femei
• Practică recunoștința și mulțumirea
Feminitatea, în context psihologic, este adesea asociată cu trăsături și comportamente specifice care sunt considerate caracteristice femeilor, dar înțelegerea feminității este mult mai profundă și mai variată decât o simplă listă de trăsături.
Știți expresia ”Venea un om cu femeia lui”? Concluzia ar fi că femeile nu sunt oameni.
Deci femeia este de fapt un super-om, cu super-puteri. Hmmm…până când și pentru cine? Și mai ales…de ce?
În societatea contemporană, conceptul de feminitate este într-o continuă evoluție și ”revoluție”, fiind perceput diferit de diverse culturi.
Feminitatea autentică, asumată și echilibrată, este un proces complex și subiectiv, în funcție de propriile experiențe și valori, și, presupune un moment de trezire, de conștientizare a calităților și atuurilor. Este o călătorie continuă de auto-descoperire, dezvoltare personală pe mai multe planuri și cultivare a relațiilor și conexiunilor cu ceilalți, dintr-o poziție de autonomie și independență, nu de supunere.
Din punct de vedere estetic, româncele au prins mai mult curaj și au început să fie din ce în ce mai elegante, să poarte din nou fuste mai scurte, au început să poarte tocuri, să poarte culori îndrăznețe, fără frica de a fi etichetate sau catalogate în vreun fel eronat.
Oooo, Doamne! Cât de frumoase sunt româncele! Și Slavă Domnului asta poate să confirme oricine a străbătut lumea în lung și-n lat.
”Nu știm să fim femei pentru că prea devreme suntem învățate cum să nu fim!”.
Fraza asta mi-a rămas întipărită în minte și în suflet, după șezătoarea de feminitate la care am participat în urmă cu trei săptămâni, alături de 13 femei magice, strânse într-un buchet atât de frumos de Daniela Gavankar, psiholog și mentor de dezvoltare personală.
În tradiția românească, șezătoarea era o adunare de mici dimensiuni specifică mediului rural, care avea loc în serile de iarnă. Ea avea loc în nopțile de iarnă, când se petrecea lucrând și spunând povești, ghicitori și glume. Aici avea loc și schimb de informații despre evenimentele petrecute în viața satului, sau era un prilej de încheiere a viitoarelor căsătorii.
La șezătoarea ”urbană” la care am participat eu, 13 femei au fost la locul potrivit, în momentul și energia potrivită. Am avut 1000 de gânduri în cap și asemenea în suflet.
În câteva ore am trăit cât alții într-un an pentru că am experimentat și m-am lăsat purtată în timp și spațiu, în arome și texturi, în cunoscut și necunoscut, în bucurie și vulnerabilitate pură, dar m-am lăsat îmbrățișată și de energia și frumusețea unui grup de femei extraordinare, care și-au spus povestea, fară rușine, fară frică de judecată și fară vreo urmă de victimizare, ci cu bucurie și încredere.
Cum m-am simțit? Binecuvântată că am putut fi unde mi-am dorit să fiu, ținând cont de faptul că în urma cu aproape două luni eram într-un pat de spital conectată la transfuzii de sânge.
Noi suntem ce am primit până alegem să fim ceea ce ne este scris să fim și hotărâm ce vrem să aducem în viață noastră, ce vrem să păstrăm, ce vrem să sortăm și validăm și, cel mai important, ce moștenire vrem să lăsăm copiilor sau altor oameni din viață noastră, o moștenire care nu are termen de garanție și nici nu este plus infinită.
Gabriel Garcia Marquez, spunea așa: “Am văzut o femeie moartă ieri și ea respira ca noi”.
Dar cum moare o femeie? Cum o vezi murind??
Ea moare dacă zâmbetul îi părăsește chipul, dacă nu-i mai pasă de frumusețea ei, dacă nu ține strâns mâinile cuiva, dacă nu mai așteaptă îmbrățișarea cuiva și dacă un zâmbet sarcastic îi apare pe față când vorbește despre iubire, da așa moare o femeie!!
Câte femei trăiesc printre noi și respiră, dar au murit cu mult timp în urmă?
Stingerea strălucirii speranței și puterii din ochii ei este primul semn al morții”
Știu. Nu se apropie ziua de 8 Martie.
Și totuși ce m-a îndemnat să scriu acum în plină iarnă, un articol despre femei și feminitate?
1. Pentru că femei suntem tot timpul anului, nu doar în martie sau când devenim mame.
2. Datorită unei destăinuiri recente a unei femei excepționale din multe puncte de vedere, care la 40 de ani, nu știe dacă a avut orgasm sau nu, în 20 de ani de viață sexuală «activă», pentru că nu a simțit vreodată «artificii» în pântec sau ce alte lucruri a mai citit prin cărți, sau, ce i-au mai povestit prietenele ei.
3. Pentru că se apropie cu pași repezi sărbătorile de iarnă și nu aș vrea să creadă în continuare cineva, că Iisus nu o să se nască la timp, dacă noi femeile, nu întoarcem casa cu fundul în sus, nu facem sute de sarmale și alte feluri de mâncare, 10 cozonaci, și nu știu câte alte cumpărături inutile, apoi să zacem sau să scoatem flăcări pe nas, fix în Ajunul Crăciunului.
Dacă încă aveți mame, soacre sau bunici, acceptați bucatele tradiționale delicioase pregătite de dânsele. Asta este cea mai mare dovadă de validare și iubire.
Orice femeie poate fi oricând un cocktail de magnetism, senzualitate și iubire, indiferent de vârstă, kilograme sau înălțime, indiferent de câți copii are sau nu are, indiferent de situația financiară sau statutul social. Când v-ați uitat ultima dată în oglindă cu iubire de sine și acceptare a imperfecțiunilor?
Dragi femei, mai uitați-vă o dată să vedeți cât de faine sunteți și lăsați complexele dincolo de ușa dormitorului. Bărbatul adevărat care vă ține seara în brațe, nu are cântar sau centimetru la el, doar dorință de conectare cu femeia iubită.
De-a lungul vieții mama mi-a dat multe sfaturi. Pe majoritatea le-am auzit, dar nu le-am ascultat.
După ce am devenit la rândul meu iubită, soție, mamă, mi-am mai adus aminte o parte din ele.
Singurul care s-a lipit cumva de urechile mele a fost cel despre…”Femeia care trebuie să fie doamnă pe stradă, gospodină la cratiță și …o ”legendă” în așternuturi”. Nu mai stiu dacă asta era ordinea, și oricum nu asta este important acum, finalul sigur era altfel, dar mesajul este ușor de înțeles.
Putem schimba percepția despre femei și feminitate, ținând cont de faptul că fiecare azi este un fost ieri și fiecare mâine este un fost astăzi, și în drumul ei prin viață femeia are puterea de a muta munții din loc, dar mai bine învață cum să-I escaladeze.
”Femeia este o creatură menit să fie iubită, nu înțeleasă!”, cel puțin așa zicea, Sigmund Freud.
Vă îmbrățișez cu sufletul,
Psiholog Cristina-Irina Budurin
