fbpx
21.8 C
Ploiești
marți, 11 august, 2020
Acasă Actualitate Ce ar fi trebuit să înveţe Trump din greşelile lui Hoover, Nixon...

Ce ar fi trebuit să înveţe Trump din greşelile lui Hoover, Nixon şi Bush

Războiul comercial declanşat de preşedintele Donald Trump este alimentat de sloganul „America first”. Considerând că deficitele comerciale apar din cauza competiţiei străine care transferă joburile americane peste graniţă, preşedintele SUA a început să-şi onoreze, din mers, una dintre promisiunile făcute în campanie, comentează Vlad Epurescu pe Iarics.ro

Donald Trump nu este primul preşedinte american care deschide această cutie a Pandorei, aşa că nu ar fi rău să ne uităm puţin în trecut, ca să înţelegem prezentul şi să ne pregătim, poate, pentru o reconfigurare a ceea ce astăzi numim schimburi comerciale.

Cum a reuşit Herbert Hoover să fie arhitectul Marii Depresiuni din 1929
Anii 1930-1945 au însemnat cea mai neagră perioadă a secolului XX. Totul a început cu o criză economică devastatoare, care a afectat întreg mapamondul – de la SUA până în Germania şi din Chile până în Australia. Erau anii în care se năştea nazismul, iar această criză a fost incubatorul pentru ascensiunea la putere a lui Hitler.
Marea Depresiune, aşa cum este cunoscută, a fost o pandemie economică pornită din Statele Unite, în 1929. Aici a luat sfârşit, în 1933, dar alte state au avut de suferit din această cauză, până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
La cârma SUA se afla atunci preşedintele Herbert Hoover iar, în fruntea Trezoreriei, era Andres Mellon. Văzându-se în plină criză, Mellon consideră că panica pieţelor va curăţa sistemul de acele bănci şi instituţii financiare nefolositoare.
Anii 1920-1929 au însemnat pentru SUA o perioadă de bunăstare, dar nu şi de creştere economică substanţială. Problema americanilor era că, pe piaţă, erau comercializate mult mai multe produse decât consumatorii şi
le-ar fi putut permite sau ar fi avut nevoie de ele. Hoover credea că inovaţiile tehnologice vor face ca economia să crească, numai că ea a crescut până a explodat.
În scenă a intrat Andrew Mellon, şeful Trezoreriei, care credea că nu este doar inevitabil, ci chiar benefic ca bunăstarea anilor 20 să se termine cât mai repede. „Lichidaţi forţa de muncă! Lichidaţi acţiunile, lichidaţi imobiliarele, lichidaţi-i pe fermieri! Costurile ridicate şi traiul pe picior mare vor scădea! Oamenii vor munci mai mult şi vor duce o viaţă mai morală”. Asta spunea Mellon, care reuşise să-l convingă şi pe Hoover cu această teorie. Dar, lovitura de graţie a fost dată de Actul Smoot Hawley, document adoptat în 17 iunie 1930. Senatorii Reed Smoot şi Willis Hawley, membri ai Camerei Reprezentanţilor, au impus adoptarea acestui act care, la peste 20.000 de produse de import, ridica tarifele vamale la recorduri inimaginabile. Hoover a semnat documentul, în speranţa că va remonta situaţia şomajului, interzicându-i totodată, pe imigranţi şi mărind ritmul deportărilor. Documentul a fost adoptat în 17 iunie 1930, iar schimburile comerciale ale americanilor au scăzut la jumătate din valoarea ce o aveau înainte de începerea crizei. Scopul legii era însă unul nobil: cetăţenii SUA urmau să nu mai consume bunuri din import, ci numai produse americane şi numai aşa, economia SUA ar fi luat avânt şi ar fi ieşit din criză.
Fals! Statelor Unite li s-a răspuns cu aceeaşi monedă. Aproape toate ţările au impus tarife vamale uriaşe la toate produsele SUA, exporturile americanilor s-au prăbuşit, iar şomajul crescuse de la 3,2% la 25%! S-a produs un blocaj al comerţului exterior, iar multe dintre naţiunile europene şi-au depreciat monedele, pentru a-şi plăti datoriile. Mai mult, Germania a intrat în incapacitate de plată, fapt ce a dus la ascensiunea lui Hitler şi la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.
Politica monetară impusă de Nixon i-a adus cel de-al doilea mandat
La mijlocul lunii august 1971, Richard Nixon anunţa o nouă politică economică. Aceasta a condus la desfiinţarea sistemului Bretton Wood, care avea la bază principiul etalonului aur-dolar, şi la apariţia cursului de schimb valutar. Suspendarea convertibilităţii dolarului în aur şi taxele impuse aveau ca scop să-i determine pe principalii parteneri de schimburi de bunuri ai SUA
să-şi ajusteze în sus valoarea valutelor, iar nivelul barierelor comerciale să scadă, pentru a permite o creştere a importurilor americane.
Concomitent, preşedintele SUA a declanşat o blocadă economică aplicând o serie de tarife bunurilor de import. La vremea aceea, SUA erau angrenate în războiul din Vietnam. Lui Nixon prea puţin i-a păsat că va da peste cap orânduirea economică mondială care îşi găsise un echilibru în sistemul Bretton Woods după cel de-al Doilea Război Mondial. Miza era mare, fiind vorba despre alegerile din 1972, pe care, de altfel, le-a şi câştigat. Dar măsurile economice luate de Nixon s-au dovedit a fi catastrofale. Imediat, anul următor, politica monetară a fost relaxată la maximum, iar costurile statului cu asigurările sociale au crescut substanţial. Nixon a câştigat al doilea mandat, dar a fost nevoit să demisioneze apoi după scandalul Watergate din 1974 şi a împins SUA într-un deceniu de stagnare economică.
Şi George Bush a impus tarife pe importurile de oţel. Cu ce s-a ales?
În anul 2002, George Bush impunea tarife pe importurile de oţel, dar proiectul a fost abandonat după 20 de luni. Ce s-a întâmplat atunci? Industriile care produceau bunuri din oţel au pierdut 200.000 de locuri de muncă, mai mult decât numărul total de angajaţi care lucrau în sectorul oţelului. Mai mult decât atât SUA s-au confruntat cu lipsuri de materie primă, cu întârzieri în producţie şi costuri crescute.
Nici Uniunea Europeană nu a stat degeaba, aşa că a impus bariere comerciale pe importurile de whiskey şi de portocale, pentru a-i lovi pe producătorii din statul Florida, unul dintre fiefurile republicanilor.
În anul 2003, Comisia de Schimburi Internaţionale a SUA a publicat un raport în care se menţiona că 49% din firmele care consumau oţel în producţie s-au confruntat cu blocaje în a achiziţiona acest bun, 32% din fabricile producătoare de automobile şi conserve au raportat întârzieri în producţie, iar 19% din companii au pasat creşterea costurilor în preţurile suportate de consumatori.
Privind în urmă, dacă războaiele comerciale nu au avut niciodată un câştigător, în mod sigur s-au găsit destui pierzători, cei mai mari fiind consumatorii, oamenii obişnuiţi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Românii au acces la cartea electronică de identitate

Cetățenii pot opta însă și pentru CI simple, fără cip Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor...

România, pe locul al treilea pe continent, ca pierderi în industria turistică

Datele Institutului Național de Statistică arată că, în prima lună a verii, România a avut o scădere a numărului de turiști români de 68%...

Avertisment ONU despre închiderea școlilor

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că lumea se confruntă cu o „catastrofă generațională” din cauza închiderii școlilor în timpul pandemiei și...

Contracte europene de peste 140 mil. lei, la Sinaia

Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a anunțat că a semnat, la ADR Sud-Muntenia, contractul pentru Proiectul „Sinaia 3.0 Educație. Social. Mobilitate”, finanțat din fonduri...

Bărbat din Giurgiu, depistat cu Covid, la picnic pe Valea Prahovei

Un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Giurgiu, diagnosticat cu Covid – 19, a fost depistat în timp ce se afla, la...

PSD va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban în august

Marcel Ciolacu, președintele interimar al social-democraților, a anunțat că PSD va depune moţiune de cenzură în luna august. Acesta a declarat, după ședința Comitetului...