În perioada premergătoare intrării României în Primul Război Mondial, afluxul de femei străine în medii din cele mai diverse a atras, în cele din urmă, atenţia asupra acestui fenomen. Erau reale ipostazele că, dintr-un motiv sau altul, ele acţionează concertat pentru a penetra medii de interes? Au acţionat pentru a spiona, a influenţa sau au fost victime ale manipulărilor construite de serviciile de informaţii ale Puterilor Centrale? Unele se aflau în România de mulţi ani, cu soţii, angajate (guvernante, profesoare, artiste etc.) sau cu rude în acest areal. Ataşamentul lor faţă de ţara de origine este lăudabil, dar influenţa asupra soţilor nu a fost de bun augur. Unii au fost mutaţi cu serviciul, alţii l-au pierdut definitiv. În sfârşit, unele femei pur şi simplu nu-şi puteau ţine gura închisă şi, fără niciun pic de tact, clamau în public ataşamentul personal pentru Puterile Centrale şi credinţa în victoria acestora.
Pe acest fond, organele de informaţii din România – Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale (DPSG) şi Biroul 5 Informaţii din Secţia Operaţii a Marelui Stat Major – au analizat toate cazurile suspecte, chiar dacă unele date erau incomplete sau chiar evazive. Intrate în atenţia DPSF acestea au rămas în monitorizare, însă finalitatea cazurilor diferă, de la expulzare până la dispariţia lor din spaţiul românesc. Fie persoanele în cauză au părăsit ţara, fie nu au mai existat date despre acţiunile / afirmaţiile acestora.
În ultima parte a anului 1915 o informaţie banală vine de la şeful de tren Niţă Toma. Acesta a fost acostat la 12 septembrie 1915, în trenul plecat din Bucureşti cu destinaţia Ungaria, de un domn care s-a recomandat Albert Schrotter şi care dorea „să predea abonamentul” la casieria din Predeal pentru a-şi recupera garanţia. Între cei doi a continuat discuţia şi pe alte teme, iar germanul a afirmat că România „a grămădit” armata la Dolhasca, Palanca şi Buşteni pentru a lupta contra Austro-Ungariei. Ceferistul s-a arătat sceptic, însă interlocutorul s-a lăudat cu prietenii lui, directorii fabricii de hârtie din Buşteni, respectiv postav din Azuga, care l-au pus în temă cu lucrările efectuate de armata română pe Valea Prahovei. La finalul călătoriei, Niţă Toma a anunţat DPSG de această discuţie şi a întocmit un raport. Din primele cercetări a rezultat că Albert Schrotter era proprietarul unei fabrici de materiale de izolare situată în Bucureşti, Şoseaua Vitan nr. 55, avea în exploatare o carieră de argilă în Rasova, la locul Coada Bălţii, luată în arendă de la Ministerul Domeniilor şi a fost mobilizat în armata germană, fiind locotenent în rezervă. A lăsat-o la conducerea afacerilor pe soţia sa, Johanna, cu care avea un copil de câteva luni.
Două luni mai târziu, Brigada Specială a Siguranţei din Cernavodă raportează că în oraş a venit Johanna Schrotter, care s-a dus la Rasova, unde avea o exploatare de argilă, pentru a face aranjamentele de transport la Bucureşti a unor cantităţi de pământ. Afacerea s-a rezolvat rapid şi a doua zi persoana a părăsit Cernavodă. A revenit la 19 noiembrie 1915, însoţită de supusul român Johan Weber şi s-au cazat la Hotel Bristol. Şeful Brigăzii de Siguranţă, comisarul Dumitrescu, a dispus ca un agent acoperit să se infiltreze în anturajul celor doi. Agentul a reuşit să se apropie de doamna Schrotter care, „crezându-l german i-a confiat totul” şi l-a lăsat să înţeleagă „că ea pricepe că el e trimis pentru spionaj”. Agentul s-a pliat pe afirmaţie şi a început să facă destăinuiri. S-a plâns că, deşi cheltuie mulţi bani, nu obţine mare lucru din punct de vedere informativ. Atunci doamna s-a oferit să-i aducă informaţii valoroase la următoarea descindere la Dunăre (23-24 noiembrie 1915). Îi confesează agentului că „e în legătură cu un maior din Minister, care e însărcinat cu controlul trupelor în diferite puncte” şi poate obţine date extrem de interesante.
La 23 noiembrie 1916 revine în oraş doar Weber, care îl contactează pe agent şi îi spune că doamna Schrotter va întârzia două zile. Între timp, îi spune interlocutorului că Albert Schrotter „fiind în legătură cu mai mulţi ofiţeri de la Statul Major a comunicat în Germania toate planurile României şi a fost nevoit să plece pentru a nu fi descoperit”. Pentru serviciile informative prestate, cel în cauză a fost plătit cu 200.000 lei. După câteva pahare de vin plătite de agent, Weber a afirmat că, la începutul secolului XX, fusese interpret între şeful Marelui Stat Major, generalul Barozzi, şi Legaţia Germaniei, iar pentru serviciile sale – „a căpătat mulţi bani, dar i-a cheltuit”. A fost suspectat de spionaj în favoarea Germaniei, arestat, însă eliberat la intervenţia generalului Barozzi. În luna octombrie 1915 a fost concentrat ca sergent la Regimentul 80 Infanterie şi a aflat planurile tranşeelor din zona Silistra – Turtucaia – Balcic, pe care le-a comunicat „locului competent”.
Doamna Schrotter apare la 25 noiembrie 1915 şi are tolba plină de informaţii: mişcările trupelor române de la graniţa cu Bulgaria şi Serbia se vor finaliza în următoarele două săptămâni, unităţi militare au început să fie transportate spre Calafat din 24-25 noiembrie 1915 şi traficul va continua până la finalul lunii în curs. Pentru ce oferă, cere bani şi plusează, afirmând că pentru alte date trebuie să meargă la Giurgiu, „unde cunoaşte pe căpitanul Dolomidă, care îl ştie că e dator”, dar şi pe un maior de artilerie din minister, care se află tot acolo. În prima zi din luna decembrie 1915 directorul general al DPSG, Ion Panaitescu, dispune continuarea acţiunii de supraveghere şi aprofundare a datelor obţinute.
Cazul se dezvoltă după ce Johanna Schrotter revine la Cernavodă, rezolvă câteva afaceri comerciale, apoi se întâlneşte cu agentul român în camera ei de hotel. Între altele, a scris şi trei scrisori, dintre care una era adresată locotenentului Vasile I. Predescu din –Regimentul 73 Infanterie din Tulcea. O epistolă cu iz de amor, cu felicitări pentru avansarea în grad şi mustrări pentru că se văd cam rar. Îi povesteşte agentului că anterior a primit sarcina să se stabilească „într-o staţiune dintre Ploieşti şi Predeal” şi să se informeze ce trupe se află acolo şi ce lucrări sunt în derulare. Datele obţinute le-a ascuns în căptuşeala ghetei şi le-a predat la Bucureşti unui ofiţer german care a stat vreo trei luni în România şi s-a ocupat doar cu spionajul. A fost plătită cu 8.000 lei, bani pe care i-a folosit pentru a redeschide fabrica din Şoseaua Vitan. Devoalează că are întâlnire cu locotenentul-colonel Ghenovici, comandantul artileriei capului de pod Cernavodă, de la care va afla multe date, deoarece „e foarte dator şi are nevoie de bani”. Informaţia e transmisă urgent comisarului Dumitrescu, care a luat măsuri de supraveghere a hotelului. Într-adevăr, în jurul orei 21.00, Ghenovici a venit „cu foarte mare precauţiune” la femeia de afaceri germană, unde a stat până la ora 23.00. A doua zi, la întâlnirea cu agentul, Johanna a afirmat că, pentru 700 lei, ofiţerul român i-a oferit „toate planurile de apărare indicând punctele unde vor fi aşezate tunurile, atât cele grele cât şi celelalte, pentru apărarea zonei cuprinsă între frontiera bulgară şi Cernavodă”. Pentru serviciile prestate ea a solicitat 2.000 lei în câteva zile, în caz contrar „va căuta pe altul cu care să poată lucra”. După plecarea agentului român, filajul a continuat şi s-a constatat că persoana a mai fost vizitată de căpitanul Georgescu de la Comenduirea Pieţii şi sublocotenentul Midescu de la Divizionul 5 Tren.
Acţiunea continuă şi, la 23 decembrie 1915, se expedia raportul cu noile aspecte aflate în perioada 14-21 decembrie 1915, când Johanna Schrotter a revenit la Dunăre. În discuţiile cu agentul acoperit, îi spune că s-a întâlnit cu agenţii Consulatului austro-ungar din Bucureşti la Hotel Lux, unde „predă informaţii pe care le face”, însă nu e mulţumită de recompensa financiară primită. A fost şi Bazargic pentru a afla ceva date, însă nu a putut obţine nimic, deoarece ofiţerii din garnizoană „sunt foarte discreţi”. În seara zilei de 14 decembrie 1915 a fost vizitată de locotenentul-colonel Ghenovici, iar a doua zi a confiat agentului că trupele din Cernavodă vor pleca la săpat tranşee. De asemenea, între Rasova şi Cochirleni, spre Silistra, se vor executa lucrări de apărare, la care vor participa unităţi din Bucureşti, Buzău şi Cernavodă. Din cauza neîncrederii, toţi ofiţerii care au făcut studii în Germania vor fi trimişi în zona Silistra. În sfârşit, Ghenovici „lucrează la un tablou cifrat”, însă a promis că-i va oferi o copie împreună cu explicaţiile necesare. Ofiţerul revine la Johanna în seara zilei de 19 decembrie 1915, iar a doua zi aceasta avea un plan cu linia tranşeelor aflate în execuţie. A plecat afirmând că dacă nu va primi un avans de 400 lei nu va mai lucra informativ, însă agentul a spus că aşteaptă un curier de la Consulatul austro-ungar din Constanţa care să aducă banii.
La solicitarea directorului DPSG Panaitescu, agentul acoperit elaborează un raport olograf privind cazul Schrotter. Aflăm astfel că se numea Emilian David şi a reluat pe larg prezentarea cazului de spionaj. Noutăţile din raport se referă la afirmaţia doamnei Schrotter, că în România „e foarte uşor să spionezi, căci cu un bagatel afli tot”. Totodată, a explicat şi procedeul prin care află ce doreşte: „îşi face cu mulţi ofiteri de lucru întrebându-i ce şi cum şi aşa află tot”. Despre locotenentul-colonel Ghenovici s-a arătat sigură că „pe bani îi va da tot”, iar schiţa tranşeelor de la Rasova a obţinut-o de la un plutonier care lucrează cu un inginer militar. În alt plan, a reuşit să introducă în Liga Culturală un spion austriac sub numele Costică Niculescu, dar numele real este Jakob Wendlich. După citirea raportului, directorul Panaitescu a aprobat ca 200 lei să-i fie trimişi agentului şi destinaţi avansului către Johanna Schrotter. De asemenea, a solicitat comisarului Vintilă Ionescu un raport de analiză în acest caz. Agentul David s-a întâlnit cu Johanna şi i-a înmânat banii. Aceasta i-a spus că maiorul din Ministerul de Război i-a promis câteva schiţe şi că a avut loc „un consiliu asupra mai multor chestii”, pe care i le va comunica doar în schimbul banilor.
O nouă escală în urbea de pe Dunăre, la finalul lunii ianuarie 1916, schimbă datele cazului. Doamna Schrotter a venit pentru a angaja lucrători la exploatarea de argilă. A mers personal la Rasova, însă la întoarcere, pe drumul care trecea pe lângă linia de tranşee din comuna Cochirleni, a fost oprită de căpitanul Plesnilă din Regimentul 39 Infanterie care „fără multă discuţie o arestează”. Este drept, căpitanul Plesnilă ştia de «apucăturile» doamnei de la comisarul Dumitrescu, şeful Brigăzii Cernavodă. Femeia ajunge în arestul brigăzii de siguranţă, unde este interogată. S-a născut în 1889 la Câmpulung-Moldovenesc din Bucovina ca Ioana, fiica lui Ion şi Agripina Ţăranu. S-a căsătorit cu germanul Albert Schrotter, luând nu numai numele, dar şi cetăţenia germană. La anchetă minimalizează tot ce a făcut şi afirmă că „se găsea într-o situatie materială precară”, ceea ce i-a dat ideea să profite de cei din jur exclusiv pentru bani. Este reţinut şi Costică Niculescu, care declară că la întâlnirea cu David a fost convins că se află „în faţa unui spion veritabil”. El a fost cel care l-a denunţat pe David maiorului Cornescu, iar acesta 1-a informat pe comisarul Dumitrescu despre cazul de spionaj. Primele cercetări sunt conduse de noul şef al Brigăzii de Siguranţă Cernavodă, comisarul Gheorghe Bârzescu, care îl depreciază pe David, considerându-l „lipsit cu totul de experienţa cerută unui bun agent de siguranţă în atari împrejurări”. Totuşi, chiar dacă atitudinea filogermană a Johannei nu era pusă la îndoială, acuzaţia de spionaj era una prezumtivă, nu dovedită. Unul din motive era că femeia nu a vrut niciodată să scrie ceva cu mâna ei, afirmând că are un scris foarte urât, aşa că toate actele şi documentele erau elaborate sau semnate de alte persoane. În plus, cazul avea multe lucruri de lămurit, de la relaţia ei cu locotenentul-colonel Ghenovici şi alţi ofiţeri, legătura cu Johan Weber, până la cunoştinţe destul de vaste despre spionaj (ascunderea mesajelor în căptuşeala ghetei, date despre transporturi de trupe ş.a.). Ion Panaitescu preia personal cazul şi solicită Brigăzii Cernavodă: „dresaţi acte în care să se conţină declaraţia numitei că a înşelat pe David şi aduceţi-o personal la Direcţiune. Luaţi măsuri ca afacerea să nu facă zgomot în localitate sau la ziare”. Johanna Schrotter a fost adusă la sediul DPSG şi… afacerea de spionaj s-a încheiat. Nimic nu a răsuflat din ce s-a întâmplat cu femeia spion şi nici un zgomot nu a tulburat liniştea documentelor de arhivă timp de 100 de ani. Da, Johanna Schrotter a făcut spionaj, aşa cum şi alte femei din statele Puterilor Centrale, chiar dacă erau de origine română, au lucrat informativ, din ataşament sau pentru bani, în favoarea acestora. La vremea aceea DPSG avea un dublu interes: să-i exploateze informativ pe toţi cei identificaţi că acţionau subversiv în România şi să-i izgonească sau să-i expulzeze din arealul naţional. Aceasta a fost şi povestea acestei femei, care a fost lăsată liberă peste graniţă după ce a fost «debrifată» corespunzător de specialiştii din DPSG.
Sursa: Revista Vitralii – Lumini şi Umbre, nr. 56
Dr. ist. Alin Spânu
