Potrivit unui nou studiu, Vincent van Gogh suferea cel mai probabil de delir din cauza sevrajului alcoolic. Pentru a analiza posibilele tulburări psihiatrice ale artistului, experţii au chestionat istorici de artă care au studiat cele 902 scrisori ale artistului, dintre care 820 destinate fratelui său, Theo, şi au cercetat istoricul medical întocmit de medicii care l-au tratat.
Celebrul pictor Vincent van Gogh s-a sinucis în 1890, la vârsta de 37 de ani, după ce ani întregi a suferit din cauza tulburărilor mintale. Van Gogh ar fi suferit de o combinaţie de tulburare bipolară (cunoscută anterior ca depresie maniacală) şi tulburare de personalitate borderline (personalitate instabilă emoţional), deşi în timpul vieţii sale nu a fost niciodată diagnosticat.
Cercetătorii de la Centrul Medical Universitar Grpningen, din Ţările de Jos, spun că, în urma internării sale în spital după ce şi-a tăiat urechea cu o lamă de ras, în 1888, van Gogh a suferit două episoade psihotice scurte, considerate a fi fost delir cauzat de sevrajul alcoolic. Aşadar, experţii cred că delirul a fost cauzat de faptul că artistul a fost forţat de internarea în spital să nu mai bea, notează CNN.
Cercetătorii sunt de părere că artistul a suferit mai multe episoade depresive severe în ultimul an de viaţă, cel puţin unul dintre acestea având caracteristici psihotice. Totodată, echipa a exclus teoriile care sugera că van Gogh ar fi suferit de schizofrenie, de o boală rară metabolică numită porfirie sau intoxicaţie cu monoxid de carbon.
În ce priveşte teoria conform căreia van Gogh ar fi suferit de epilepsie, un diagnostic stabilit de proprii săi medici, experţii spun că faptul „rămâne de dezbătut”, dar că „epilepsia ascunsă” a artistului, cunoscută şi ca „epilepsie focală”, ar fi putut contribui la diverse manifestări de anxietate şi halucinaţii. De asemenea, cercetătorii cred că această epilepsie ar fi putut fi cauzată de leziunile cerebrale provocate de consumul excesiv de alcool, malnutriţie, somn insuficient şi epuizare mintală.