Arme atomice mai puţine, dar mai perfecţionate
Potrivit unui raport publicat zilele trecute de celebrul Institut Internaţional pentru Studierea Păcii (Sipri), de la Stockholm, numărul ogivelor nucleare din lume a scăzut în continuare, dar statele care deţin arma atomică îi acordă acesteia „o importanţă crescândă” şi-şi modernizează arsenalele lor. Documentul respectiv, citat de agenţia France Presse şi de Business Insider, arată că, la începutul anului 2019, SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China, India, Pakistanul, Israelul şi Coreea de Nord deţineau circa 13.865 arme nucleare, cu circa 600 mai puţine decât la începutul anului 2018. În paralel, aceste ţări îşi modernizează arsenalul propriu, iar China, India şi Pakistanul îi măresc dimensiunea.
Scăderea din ultimii ani s-a înregistrat îndeosebi în SUA şi Rusia, ale căror arsenale reprezintă 90% din armele atomice existente azi în lume. Cele două ţări îşi îndeplinesc astfel obligaţiile ce le revin din Tratatul New START, pe care l-au semnat în aprilie 2010, şi care prevede un număr limitat de ogive funcţionale şi dezamorsarea ogivelor nucleare din perioada Războiului Rece. Însă acest tratat expiră în 2021 şi nu există „nicio discuţie serioasă referitoare la prelungirea lui”, ceea ce se întâmplă într-o perioadă de mari tensiuni între aceste două cele mai mari puteri nucleare ale lumii, după cum declara pentru France Presse Shannon Kile, directoare a Programului de control al armelor nucleare ale Sipri, co-autoare a raportului. Rusia şi SUA au lansat vaste şi costisitoare programe spre a-şi înlocui şi moderniza rachetele, sistemele de lansare a rachetelor şi instalaţiile de producere a armelor nucleare. Dacă numărul armelor atomice a scăzut serios de la mijlocul anilor 1980 – când era aproape de 70.000, după cum amintea ziarul Tribune-, azi ele încă sunt multe de-a lungul întregii lumi şi fac ca riscul izbucnirii într-o bună zi a unui conflict nuclear să fie real.
Dintre cele 13.865 arme nucleare inventariate în 2019 în întreaga lume de Sipri, 3.750 sunt desfăşurate cu forţe operaţionale, iar aproape 2.000 dintre ele sunt menţinute în stare de alertă operaţională ridicată, precizează Institutul fondat în 1966.
Arsenalul deţinut de cele nouă ţări
Prezentăm mai jos felul cum sunt repartizate forţele nucleare în lume, mai exact în cele nouă ţări despre care se ştie sigur că le posedă, precizând că, aşa cum arată Business Insider, aceste estimări „sunt aproximative”, dat fiind că statele respective sunt departe de a da dovadă de o transparenţă totală în ce priveşte capacităţile lor atomice.
1.RUSIA: 6.500 ogive nucleare, dintre care 1.600 desfăşurate.
(Numărul de ogive nucleare în 2018: 6.850).
2. SUA: 6.185 ogive nucleare, dintre care 1.750 desfăşurate
(Numărul de ogive nucleare în 2018: 6.850
3. FRANŢA: 300 ogive nucleare, dintre care 280 desfăşurate
(Numărul de ogive nucleare în 2018: 300, ca şi în acest an)
4. MAREA BRITANIE: 200 ogive nucleare, dintre care 120 desfăşurate
(Numărul de ogive nucleare în 2018: 215)
5. CHINA: 290 ogive nucleare
(Numărul de ogive nucleare în 2018; 280)
6. PAKISTAN: 150-160 ogive nucleare
(Numărul de ogive nucleare în 2019: 140-150)
7. INDIA: 130-140 ogive nucleare
(Numărul de ogive nucleare în 2018: 130-140, ca şi în acest an)
8. ISRAEL: 80-90 ogive nucleare
(Numărul de ogive nucleare în 2018: 80)
9. COREEA DE NORD: 20-30 ogive nucleare – date incerte.
Pagină coordonată de Grigoraş NIŢĂ;