fbpx
joi , 2 iulie 2020
Home / Actualitate / Casa Județeană de Pensii Prahova a ieșit bine după controlul ministrului Violeta Alexandru

Casa Județeană de Pensii Prahova a ieșit bine după controlul ministrului Violeta Alexandru

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a ajuns, ieri, într-o vizită fulger, la Casa Județeană de Pensii Prahova, pentru a verifica modul în care s-au soluționat dosarele de pensionare. Iar rezultatul a fost unul bun: zero întârzieri. Oficialul a anunțat că, la nivel național, acolo unde casele de pensii nu vor rezolva în termen legal dosarele pensionarelor, vor fi luate măsuri. Iar măsura, anticipăm noi, este destituirea directorilor. Ministrul liberal a postat pe pagina sa de socializare concluziile controlului inopinat de la Ploiești: „Fără dosare cu termen depășit de soluționare! Atât la noi înscrieri, cât și la cereri de recalculare pensii. Deci-se poate! I-am arătat situația națională directorului CJP Prahova. M-am urcat în mașină și am venit să mulțumesc echipei de la Prahova. I-am luat prin surprindere. Știu că sunt exigentă, dar cei care lucrează cu mine trebuie să știe că sunt, în primul rând, un om corect, în sensul în care văd și unde se obțin rezultate de echipă. Suntem cu mai puțin de 2 săptămâni înainte de ultimul termen de 2 luni pe care l-am anunțat Caselor de pensii pentru rezolvarea întârzierilor în calculul/recalcularea pensiilor, la solicitarea pensionarilor. Cele care rămân nerezolvate chiar trebuie să aibă o explicație serioasă. Oricâte urgențe am, dar și noi sarcini de la o săptămână la alta, urmăresc cu încăpățânare atingerea scopului final – răspuns în termenul legal la toate solicitările pensionarilor, fără întârzieri! După 2 luni urmează decizii! Am anunțat de la începutul mandatului care sunt prioritățile, am dat cel puțin 3 termene limită de când sunt ministru, după ce am ținut cont de toate cauzele obiective. Unde nu se poate, nu se poate și se vede, prin comparație. Acolo vor fi decizii. Se poate performanță și în administrația publică. Nu este ușor, dar se poate!” Ca să vă faceți o impresie, apropo de faptul că se speculează oarecare intenții ale ministrului liberal de a „lovi” în adversarii politici, trebuie să vă spunem că CJP Prahova este condusă de foarte mulți ani de un director social-democrat, Adrian Rotaru. Și, iată, Alexandru nu a ezitat să laude o instituție condusă de PSD!

Distribuie:

Check Also

A fost operaționalizat Sumal 2, sistemul care ar trebui să elimine tăierile ilegale de păduri din România

Guvernul României a aprobat, în ședința din data de 25 iunie, HG pentru aprobarea Normelor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *