Conform metodologiei elaborată de Ministerul Educației, prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca, după această perioadă, bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedent. Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia. Ordonatorii de credite ai unităților de învățământ răspund de plata la termen a burselor, conform metodologiei-cadru.
Banii sunt virați școlilor de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare. Până pe 20 octombrie, școlile au transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru lunile septembrie și octombrie.
Pentru anul școlar 2024-2025, cuantumul minim al burselor este:
-bursa de excelență: 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I;
-bursa de merit: 450 lei/lună;
-bursa de reziliență: 300 lei/lună;
-bursa socială:300 lei/lună;
-bursa tehnologică: 300 lei/lună;
-bursa pentru mamele minore: 700 lei/lună
Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de:
a) sumele alocate de autoritățile administrației publice locale;
b) alte venituri obținute potrivit legii.
Atenție, bursele de merit, de reziliență și tehnologice sunt calculate în funcție de numărul de zile de vacanță și de numărul de zile de cursuri dintr-o lună, pe baza unei formule menționate în metodologia de acordarea burselor în anul școlar 2024 2025, aprobată prin OME 5.518. De asemenea, pentru a le primi, este necesară și îndeplinirea condiției de a nu avea mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună la școală.