Campanie Ziarul Ploieștii: „Dăm toate peisajele din lume pe cele de acasă”

    Astăzi vă propunem o călătorie acasă, pe Valea Teleajenului, zonă care se deschide cu orașul Vălenii de Munte și se termină cu stațiunea Cheia (Măneciu), situată pe DN1A, la graniță cu Brașov. Ce are însă un turist a vizita pe acest traseu, în afară de maxima atractivitate a Munților Ciucaș?

Vălenii de Munte

   Începem cu Vălenii de Munte, un mic orășel de deal, a cărui faimă începe odată cu Universitatea Populară de Vară, înființată de marele istoric Nicolae Iorga, în anul 1908. Localitatea are câteva locuri ce nu trebuie ratate:
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” este amenajat în casa unde istoricul a locuit constant între anii 1910 și 1940. Clădirea monument istoric, realizată în secolul al XVIII-lea, în stil românesc, este împărțită în interior de o tindă mediană în două părți, fiecare având două camere: biroul și dormitorul, pe de o parte și salonul de primire al doamnei Ecaterina Iorga și salonul mare al oaspeților, pe cealaltă parte. Elementul particular îl constituie cerdacul larg, sprijinit de o coloană formată din 12 stâlpi. După 1910, profesorul Nicolae Iorga a construit corpurile B și C, ce adăposteau dormitoarele copiilor, bucătăria și sufrageria. În muzeu pot fi văzute mobila familiei, tablouri, documente despre activitatea istoricului, fotografii etc.
Muzeul de etnografie al Văii Teleajenului funcționează în sediul refăcut al clădirii anexe a „Școlii de misionare”, înființată tot de Iorga, în anul 1922. Acesta este de dată recentă, fiind consacrat ocupațiilor și meșteșugurilor tradiționale ale zonei, cu tot ceea ce înseamnă acestea: țesături, costume populare, război de țesut, atelier de tâmplărie, obiecte vechi de gospodărie țărănească etc.
Muzeul de artă religioasă „N. Iorga” este amenajat în clădirea în care a funcționat Școala de Misionare Naționale „Regina Maria”, inaugurată la 19 august 1922, în prezența suveranei României Mari, regina Maria, care acordase patronajul său noii instituții. Școala a fost amenajată în niște vechi case boierești din sec. al XIX-lea, puse la dispoziție de banca Almășanu. Expoziția de bază, amenajată în două săli, cuprinde icoane pe lemn din secolele al XVII – lea şi al XIX – lea, sfeșnice din argint și alamă, cruci din lemn și metal, veșminte preoţești (mitra, brâu, epitralul, badernita), acoperitoare de potir din secolul al XIX-lea, potire din argint aurit, călimări de brâu, cărţi vechi bisericești, scoarțe din lână, candele.
În Văleni mai pot fi vizitate obiective precum Muzeul Natura Văii Teleajenului, Biserica Mănăstirea, monument de arhitectură și casa poetului Miron Radu Paraschivescu.

Izvoarele

   Mai departe, pe traseu, comuna Izvoarele are drept ofertă de căpătâi Mănăstirea Crasna, situată undeva în pădure, la câțiva kilometri de satul Schiulești. Lăcașul își începe istoria prin anii 1824-1828, când a fost construită o biserică pe lângă schitul Izvoarele, primele semne de ruină intervenind la secularizarea averilor mănăstirești, din 1864. Schitul și-a schimbat numele din Izvoarele în Crasna, a fost jefuit în anul 1916 de ocnașii scăpați de la Salina Slănic, în 1917 ocupanții germani au furat clopotele, iar în 1920, un incendiu puternic a distrus chiliile și stăreția cu arhiva. Între timp schitul a fost refăcut, dar în 1961, printr-un decret al regimului comunist, schitul a fost transformat în „biserică izolată, monument istoric Crasna”, aparținând Parohiei Izvoarele. Și a rămas astfel vreme de șapte ani, cu un singur viețuitor, fratele Pavel Angelescu, alias protosinghelul Pantelimon, care a trăit în pustietate și a îngrijit bunurile până când Patriarhul Justinian Marina îi trimite aici pe ieromonahii Ghedeon Bunescu (stareț între anii 1967-1976) și Nicodim Dimulescu (stareț din 1999 până în 2010). Cei doi, cărora li s-au adăugat, mai târziu, stareții Galaction Stângă și Sebastian Pașcanu, au reînceput o uriașă muncă de reconstrucție și extindere, fiind considerați autorii renașterii celei mari ai mănăstirii, reparând stăreția veche, construind chilii noi, o gospodărie-anexă, ateliere și un imobil administrativ.

Cheia

   Mănăstirea Suzana, prima destinație înainte de a intra în Cheia, situată într-un cadru natural de excepție, își are începuturile prin 1740, când o ardeleancă înstărită de la Săcele, Stanca Arșicu, călugărită sub numele Suzana, construiește o biserică din bârne de lemn pe locul ruinelor Schitului Valea sau Cornul Caprei, distrus de turci la sfârșitul sec. al XVII-lea. La început, schitul se numește Sf. Nicolae și ființează cam 100 de ani. În 1840, o altă Suzana, Albuleț de data aceasta, după numele de familie, aduce reparații semnificative schitului, prin extinderea bisericii. Mai târziu, în timpul stareței Natalia Perlea, prin anii 1875-1882, se construiește actuala biserică, la a cărei zidire este folosită piatra de râu. Pictura este realizată în 1882, de pictorul Petre Nicolau și în 1976, de artistul plastic Gheorghe Vânătorul. Catapeteasma, o piesă de mare rezistență, este sculptată în lemn de cireș, împodobită cu icoane pictate în ulei. Dar cea mai căutată rămâne, firește, icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, adusă de ardelencele care s-au călugărit la Suzana. De atunci s-au adăugat chiliile, paraclisul (1911), casa pelerinului (cu 40 de locuri de cazare), colecția de artă religioasă etc.

   Muzeul de mineralogie „Flori de Mină”, de dată recentă, expune, în 22 de vitrine, 170 de piese grupate pe criterii ştiinţifice riguroase. Vizitatorii au la dispoziție un sistem informatizat care oferă şi alte date despre miraculosul domeniu al florilor de mină. Interesant: doritorii pot achiziţiona diverse obiecte de podoabă, realizate din cristale, precum și minicolecții de flori de mină.

   Muzeul de Antropologie Francisc I. Rainer (1874-1944) este amenajat în casa de vacanță a marelui savant, aducând în prim plan viața, opera și activitatea medicului, profesorului, cercetătorului care a instituționalizat antropologia românească și a înscris-o în circuitul valorilor științifice internaționale.
Acesta este dotat cu echipamente electronice de ultimă generație, care permit vizitatorului să urmărească filme pe teme de antropologie, dar și -atenție!, să afle diverse date interesante despre propria-i persoană (profil psihologic, bioritm sau fizionomie).

   Mănăstirea Cheia se află, cumva, chiar în mijlocul satului, putând fi considerată nucleul dezvoltării micii comunități și explozia imobiliară de după 1990 (s-au construit în zonă în jur de 500 de vile și case de vacanță). Lăcașul datează din secolul al XVII-lea. Mai apoi, prin 1797, apare însemnarea că schitul se afla „în loc pustiu și între piietri”, fiind locuit de 19 monahi (hrisov domnesc – Alexandru Ipsilanti), prin anii 1830, acesta se pare că a ars din temelii. În 1834, la chemarea episcopului Chesarie al Buzăului a fost adus aici ieroschimonahul Damaschin Bârsan, originar din Săliștea Sibiului, care înalță din temelie impunătoarea biserică de zid cu hramul Sfânta Treime, chiliile, clopotnița și gospodăria anexă. Pictura este realizată de zugravul Naum. Intervine apoi o perioadă de declin după secularizarea averilor mănăstirești, dar în 1909, starețul Grigorie Munteanu-Georgescu readuce înflorirea lăcașului, prin adăugarea paraclisului. Războaiele mondiale aduc o nouă decădere, dar ulterior se fac din nou renovări, consolidări, extinderi.

   Cadrul natural este, ca peste tot în munții României, unul de rară frumusețe, fie și numai dacă am pomeni de stâncăriile cu dimensiuni și forme geomorfe diverse: turnuri – Babele la Sfat, Mâna Dracului, Turnul lui Goliat, Turnul Roșu, Colții Bratocei, Colții Zăganu, Ciuperca, Colțul Nitrii; ciuperci de piatră- Tigăile Mari și Tigăile Mici; sfinxuri- Sfinxul Bratocei; vârfuri și creste- Vârful Ciucaș – 1.954 m, Vârful Gropșoare 1.883, Vârful Tigăile Mari – 1.845, Vârful Bratocea – 1.827, Vârful Zăganu – 1.817, Vârful Muntele Roșu – 1.765, Vârful Tigăile Mici (1.717); abrupturi calcaroase și grohotișuri etc. Fără doar și poate, cel mai spectaculos arată muntele atunci când înflorește bujorul roșu, care dă senzația că muntele ia foc…

Articol de Maria Bogdan