Ați auzit bine! Abia reabilitat din fonduri guvernamentale, prin PNI „Anghel Saligny”, Bulevardul Independenței va intra din nou în șantier. Știrea a fost ținută sub preș de Primăria Ploiești. Primarul Mihai Polițeanu a confirmat că, prin luna august, Inspectoratul de Stat în Construcții a găsit câteva neconformități, obligând beneficiarul să remedieze defecțiunile. Cum lucrarea se află în garanție, cheltuielile vor fi suportate de constructor. De altfel, firma-din spusele primarului- ar fi pregătit utilajele de acum două săptămâni, numai că fostul primar nu a mai avut chef să gestioneze această nouă situație. Polițeanu a sugerat că Volosevici a lăsat intenționat lucrurile așa, ca „înjurăturile” să fie primite de… alții. Adică de el! Noul primar crede că refacerea asfaltului (frezare și repunere strat de uzură) pe porțiunile recomandate de ISC se va produce fie în luna noiembrie, dacă vremea o va permite, fie la anul. În niciun caz nu ne vor prinde sărbătorile de iarnă cu bulevardul răvășit.
Articol de Maria Bogdan