La începutul acestei luni s-a deschis apelul proiecte în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, cu un buget alocat de peste 13 miliarde lei (peste 2,5 miliarde euro). Potențialii beneficiari pot depune dosarele timp de o lună, până la termenul limită stabilit prin Ghidul de finanțare aferent PNIIUS, respectiv, 2 decembrie 2024, ora 16:00. Investițiile vizează construcții noi de spitale, modernizare, extindere și dotare unități spitalicești. Cele 13 miliarde vor fi alocate în felul următor: 2,1 miliarde lei pentru spitale orășenești și municipale/ municipale de urgență; 7,3 miliarde lei pentru spitalele județene/ județene de urgență, spitalele de specialitate, spitalele clinice și clinice de urgență; 500 milioane lei pentru unități sanitare finanțate prin proiecte derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și prin Programul Operațional Regional 2014-2020, care au fost declarate nefinalizate la data de 31 decembrie 2023 și care nu sunt etapizate prin programele aferente perioadei de programare 2021-2027 sau finanțate prin PNRR; 3,25 miliarde lei pentru unități sanitare publice care au fost aprobate pentru finanțare din PNRR de Ministerul Sănătății. Vom urmări și noi în ce măsură vor depune sau vor obține finanțare spitalele publice din Prahova.
Articol de Elena Șerban