5.6 C
Ploiești
luni, 26 februarie, 2024
spot_img
AcasăMozaicMinte, trup, sufletBucureştiul nedescoperit

Bucureştiul nedescoperit

Nouă, prahovenilor, Bucureştiul ne este arhicunoscut. Este aproape, mai mereu avem treabă acolo. Unii muncesc, alţii studiază sau au studiat în Bucureşti, ne distrăm des în Capitală. Motivele unei vizite în oraş sunt variate. Şi totuşi, cât de mult cunoaştem capitala din punct de vedere istoric, cultural? De exemplu, aţi văzut Muzeul Naţional Cotroceni? Eu, până de curând, nu. Dacă încă nu aţi fost, am să vă stârnesc curiozitatea… Sper.
Muzeul Naţional Cotroceni este doar o parte a Ansamblului Cotroceni care mai cuprinde o multitudine de alte clădiri cu diferite destinaţii: Administraţia Prezidenţială, o biserică şi clopotniţa, chiliile, cuhnia fostei mânăstiri, sediul corpului de gardă, o grădină extinsă şi monumente funerare etc. Toate acestea sunt părţi importante ale istoriei noastre începând din secolul al XVII-lea şi până în prezent. Vorbind despre prezent, în biserica din incinta Palatului Cotroceni, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, se ţin slujbe de liturghie unde are acces oricine îşi doreşte.
Intrarea la Muzeul Naţional Cotroceni se face cu rezervare din ziua precedentă, cel puţin. Laşi buletinul la poartă, eşti controlat stil aeroport şi apoi te alături unui grup format pe baza rezervărilor. De la poartă, un ghid preia grupul şi explică toate detaliile vizitei. Nu este permis fotografiatul în curtea Cotroceni, ci doar în interiorul muzeului.
Pentru un vizitator nepregătit ca mine, muzeul a fost o revelaţie. Fostul palat domnesc ridicat de Şerban Cantacuzino se prezintă acum în forma dată de ultimii locuitori de facto, familia regală, şi renovată în anii comunismului, după cutremurul din 1977. Din prima, impresionează eleganta scară de marmură. Apoi urmează o încântătoare poveste a regalităţii derulată printr-o succesiune de săli de recepţie, saloane, sufragerii, dormitoare, biblioteci în care se îmbină elemente estetice tradiţional româneşti cu cele celte, bizantine şi modern europene.
Pe mine m-au fermecat câteva încăperi: primitoarea bibliotecă etajată a regelui Ferdinand cu scările ei înguste şi treptele tocite de paşi, sala de biliard a regelui Carol I, salonul de activităţi artistice al reginei Maria unde se făcea aromaterapie sau camera de rugăciune a acesteia, similară unei biserici vikinge. Voi adăuga două detalii tehnice: muzeul incorporează un lift, un sistem de încălzire centralizat cu şeminee şi chiar băi moderne.
Obiectele expuse la Muzeul Naţional Cotroceni sunt unice: mobilier din abanos sau din lemn de trandafir, tablouri, vitralii, tapiserii cu fir de aur, splendide covoare româneşti lucrate manual, costume tradiţionale româneşti şi de epocă, vase de cristal şi porţelan etc.
Credeaţi că palatul din poveşti se află undeva într-o pădure, departe peste mări şi ţări? Ei bine, nu! Iată, eu am găsit unul în mijlocul Capitalei…

Articol de Mihaela Manea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente