Sportivii secţiei de box a CSM Ploieşti au participat la Campionatul Naţional de Cadeţi de la Câmpia Turzii, reuşind să obţină un titlu de campion naţional, unul de vicecampion şi o medalie de bronz, cea mai strălucitoare stând la gâtul lui Augustin Elvir Dinu. Tânărul boxer a devenit campion naţional al categoriei „70 kg” după ce a câştigat în semifinală în faţa lui Antonio Dumitru (CSO Voluntari), decizie 4-1, şi, în finală, în faţa lui Raimond Feraru (CSA Steaua), decizie 3-2.
Vicecampion naţional a devenit Florin Alexandru Mihai la categoria „48 kg”, după următorul parcurs: victorie în „sferturi” în faţa lui Ruben Adelyn Sau (CS Năvodari), decizie 3-2, victorie în semifinale în faţa lui Matei Garbaş (CSM Călăraşi), decizie 4-1, şi înfrângere în finală în faţa lui Dimitrie Stavri (Rapid Bucureşti), decizie 0-5.
Medalia de bronz a fost obţinută de Sebastian Nae la categoria „75 kg” după o victorie în „sferturi” în faţa lui Abel Răducan (Basti), decizie 5-0, şi o înfrângere în semifinale în faţa lui Narcis Trandafir, decizie 1-4.
Rezultatele celorlalţi sportivi ai CSM Ploieşti prezenţi la Câmpia Turzii au fost următoarele:
– 38 kg – George Stoica a pierdut în sferturi de finală în faţa lui Ianis Mihai (CS Vâlcea), decizie la puncte, 5-0;
– 60 kg – Ştefan Alexandru Moise a pierdut în optimi de finală în faţa lui Sebastian Varan („U” Cluj-Napoca);
– 63 kg – Ciprian Moldoveanu a pierdut în optimi de finală în faţa lui Zein Ablez (CSM Constanţa), decizie la puncte, 4-0;
– 66 kg – Mario Daniel Berbec a pierdut în optimi de finală în faţa lui Eduard Şchiopu (CS Năvodari), prin RSC în Repriza 1;
– 75 kg – David Ciobanu a pierdut în sferturi de finală în faţa lui Petru Talaş (CSM Iaşi), decizie la puncte, 5-0;
– 90 kg – Mario Mihai Ţăndărescu a pierdut în sferturi de finală în faţa lui Dragoş Vlad prin RSC în Repriza 1.
Articol de Daniel Lazăr