10.7 C
Ploiești
vineri, 3 decembrie, 2021
Acasă Sport Baschet / Înfrângere pentru echipa redenumită a Ploieștiului

Baschet / Înfrângere pentru echipa redenumită a Ploieștiului

Începând din această săptămână, echipa de baschet seniori a CSM Ploieşti va participa în Liga Naţională sub titulatura CSM Baschet Petrolul Ploieşti, pas ce a devenit posibil după ce noua denumire a fost prevăzută în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al clubului, aprobat recent de Consiliul Local Ploieşti, iar schimbarea a fost transmisă Federaţiei Române de Baschet. Totodată, CSM Ploieşti a făcut demersurile necesare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pentru înregistrarea mărcii în cauză – CSM Baschet Petrolul Ploieşti – procedura fiind în acest moment în derulare.
”Este un demers pe care am decis să îl facem pentru că performanţa sportivă în Ploieşti trebuie asociată cu numele Petrolul. Echipa de baschet a reuşit, în vară, să facă pasul spre Liga Naţională, competiţie în care are, până acum, evoluţii şi rezultate apreciate pentru o nou-promovată, peste 50% dintre jucători fiind de origine ploieșteni. Prin schimbarea numelui ne dorim să fie mai aproape de inimile iubitorilor de sport din oraş, pentru care ştim că Petrolul înseamnă foarte mult. Suntem siguri că, după modelul marilor cluburi ale Europei, care în afară de fotbal sunt reprezentate și la alte sporturi, toate activând sub același brand, echipa de baschet Petrolul Ploiești, participantă în Liga Naţională, va ocupa imediat un loc important în inimile suporterilor și ne va uni mai mult pe toți cei cărora ne curge prin vene sânge petrolist. Mai mult, tinerii care practică baschetul la nivelul orașului Ploiești vor fi mult mai motivați de acum să facă pasul către marea performanță”, a declarat Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești.
Din păcate, la primul joc disputat sub noua denumire, echipa a fost învinsă la limită, scor 78-77 (18-19, 22-20, 16-20, 22-18), într-un meci jucat în capitală, cu CSA Steaua și al cărui final a fost unul nerecomandat cardiacilor.
Pentru CSM Baschet Petrolul Ploieşti au jucat: D. Hammond (18 puncte), Magdevski (12, 2×3), J. Jordan (11, 1×3), Chiţu (8, 2×3), Negoiţescu (8, 2×3), Popa Calotă (7, 1×3), Sekulovic (6), Milin (5, 1×3), B. Popa (2) şi Watson.
După 8 etape, echipa ploieșteană ocupă locul al 6-lea al Ligii Naţionale cu un bilanţ de 4 victorii şi 4 înfrângeri, iar în runda a 9-a o va întâlni, sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 18.00, în Sala „Olimpia”, pe SCMU Craiova.

Articol de Daniel Lazăr

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Lucrările la CN „I. L. Caragiale”, preț majorat pentru a treia oară

Șantierul este programat să se deschidă la anul Ce înseamnă să nu faci o investiție la timp! Vom vedea exemplul clar al proiectului «Restaurare parțială...

Zece teorii şocante ale conspiraţiei

    Nu de puţine ori evenimente importante care au marcat cursul istoriei au stârnit vii controverse. La fel şi o serie de fapte...

Patru noi locuri de joacă, în Ploiești

Rominserv, companie membră a K.M.G. International (Rompetrol), în parteneriat cu Primăria Ploiești, urmează să amenajeze 4 locuri de joacă în oraș, pe strada Gh....

Turcia nu poate fi jandarmul SUA în Afganistan

Erdogan, care a făcut declaraţii după şedinţa cabinetului său, a dat vestea opiniei publice: ”Ne-am înţeles cu Biden asupra faptului că nu avem nicio...

Scrumiere stradale, în Ploiești

Luna trecută, municipalitatea anunța că, în baza unui parteneriat cu British American Tobacco, va începe programul „Alege asumat un oraș curat”. Ei bine, mai...