12.2 C
Ploiești
duminică, 19 mai, 2024
spot_img
AcasăActualitateBani europeni pentru școlile din județ, prin PR Sud-Muntenia

Bani europeni pentru școlile din județ, prin PR Sud-Muntenia

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR-fostul POR) Sud-Muntenia 2021-2027, a lansat apelul destinat învățământului primar și secundar din regiunea Sud-Muntenia.

Este vorba despre axa de proiecte denumite „Sprijin acordat învățământului primar și secundar pentru îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online”.

În cadrul axei vor fi finanțate lucrări ce țin de construirea, reabilitarea, modernizarea, consolidarea, extinderea și dotarea următoarelor categorii de clădiri pentru învățământul primar și gimnazial: infrastructura educațională publică (grădinițe, școli primare, gimnaziale, licee, colegii); campusuri școlare; spații pentru Programul „Școală după Școală”; centrele de excelență; palatele și cluburile copiilor; infrastructura sportivă asociată unităților de învăţământ publice; infrastructura de artă asociate unităților de învățământ publice; infrastructura centrelor de pregătire sportivă stabilite pe lângă școli sau instituții de învățământ publice.
De asemenea, se mai pot depune proiecte pentru:
– achiziționarea de autobuze sau de microbuze școlare pentru școlile din mediul rural, din localități greu accesibile și care se confruntă cu un declin al populației școlare; dezvoltarea de aplicații și soluții în vederea digitalizarii procesului educațional, precum și dotarea cu echipamentele necesare;
– comunicarea și vizibilitatea aferente proiectului în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și cu prevederile Ghidului de Identitate Vizuală; activitățile de tip FSE+, fiind activități conexe în cadrul proiectelor, menite să prevină segregarea școlară.
Benefiarii eligibili sunt: UAT-uri din regiunea Sud-Muntenia, din mediul urban și rural; instituții ale administrației publice locale aferente UAT-uri din regiunea Sud-Muntenia, din mediul urban și rural;
– forme asociative între unitățile administrativ-teritoriale și instituții ale administraţiei publice locale aferente UAT-urilor, în care liderul asociației este unitatea administrativ-teritorială.
Bugetul alocat apelului de proiecte este de 13.324.584,03 euro, din care fonduri europene (FEDR)-6.393.135,42 euro și bugetul de stat-6.931.448,61 euro.
Proiectele (cererile de finanțare) pot fi depuse în perioada 19 iunie 2024 – 19 decembrie 2024, ora 17:00.

Articol de Elena Șerban

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente