La Primăria Azuga este o situație tensionată. Așa cum știm, la alegerile din 9 iunie, a fost ales primar Adrian Purcaru (PSD), care a mai deținut trei mandate până în 2016. Viceprimar a fost desemnat, prin alianțele stabilite la nivel de legislativ local, fostul primar liberal din perioada 2016-2020 și 2020-2024, George-Ciprian Barbu. Consiliul Local în sine a avut niscai frământări de vreme ce primarul ales a depus jurământul și și-a preluat atribuțiile la Judecătoria Sinaia. Revenind la primar și la viceprimar, relațiile dintre cei doi nu sunt tocmai prietenoase. Dar mai periculos decât orice se pare că este felul în care se raportează fiecare dintre ei la funcția din care ar conduce orașul. Adică tratează localitatea ca fiind moșia pe care ar putea face orice și oricând, ci nu ca pe comunitatea căreia sunt datori să o slujească. Cel mai recent scandal a pornit de la faptul că primarul Purcaru l-a exilat cu biroul pe viceprimar în sediul vechii primării, deci nu ar mai avea loc în clădirea Primăriei Azuga, așa cum se petrece în orice localitate. În mod normal, primarul, viceprimarul și secretarul au birouri alăturate și conlucrează pentru binele localității. Intoleranța dintre cei doi a fost transferată în spațiul public pe subiectul biroului și atribuțiile viceprimarului:
Primarul Adrian Purcaru (PSD): „Am avut astăzi o primă discuție cu viceprimarul orașului Azuga ( fostul primar, George Ciprian Barbu) în cursul căreia i-au fost comunicate dispozițiile emise în legătură cu atribuțiile de serviciu, precum și cu locul stabilit pentru biroul acestuia. Am înțeles nemulțumirea acestuia cu privire la stabilirea biroului în localul vechii primării. Motivele care m-au determinat să iau o asemenea decizie sunt legate de prezența celor două clase de elevi care își desfășoară cursurile în sediul Primăriei și faptul că o bună conviețuire și colaborare bazată pe încredere între noi poate fi realizată de azi înainte, dar ea va trebui construită în timp. Biroul pus la dispoziția viceprimarului asigură condițiile necesare pentru indeplinirea atribuțiilor de serviciu stabilite. Sper că va înțelege, iar perioada următoare va fi definitorie pentru modul de colaborare în interesul Azugii. Conform legii, dispozițiile emise de primar pot fi atacate în instanța de contencios administrativ. Sper să nu ajungem la un asemenea demers”.
Viceprimarul George Barbu (PNL): „Domn primar! Nu asta am vorbit noi azi. Așa cum era de așteptat, continui să minți și să manipulezi, una discutăm față în față și altceva apare pe facebook (…) Sunt cel puțin 4 birouri goale în sediul LEGAL al primăriei, nu a fost vorba de sălile de clasă. Și mai cred că era mult mai important, capital chiar, să te apuci de treabă și aici vorbesc de continuarea proiectelor care au termene clare și necesită atenție maximă, că de dispoziții pentru stabilirea biroului viceprimarului în alt loc decât acolo unde trebuie, văd că este timp. Azugenii vor vedea aceste lucruri. Oameni buni, începând de mâine, mă veți găsi la sediul Primăriei, respectiv pe strada Independenței nr. 10A- ESTE SINGURUL SEDIU LEGAL, altul nu există- iar locul biroului viceprimarului este acolo. În ceea ce privește atribuțiile de serviciu ale viceprimarului, acestea sunt delegate de către primar, dar în acord cu Codul Administrativ și nu altfel, sunt viceprimarul ales, primarul care a condus orașul timp de 8 ani și este nevoie în primul rând de respect, fie că vrei, fie că nu”.

Viceprimarul a primit sarcini de la primar să se ocupe de „dispunerea și gestionarea măsurilor necesare controlului depozitării deșeurilor menajere, industriale, pentru asigurarea igienizării malurilor de apă, precum și pentru decolmatarea văilor și podețelor, dar și administrarea cimitirului din strada Victoriei nr. 1.”
Articol de Miruna Bogdănescu