După cum deja cunoașteți, în actualul exercițiu financiar european, cele 8 agenții de dezvoltare regională din România vor juca rol de autorități de management pentru toate programele pe care le derulează (dezvoltare regională, coeziune, tranziție justă, afaceri maritime, pescuit și acvacultură etc.). Ce înseamnă acest lucru? Că ministerele de resport, în special Ministerul Dezvoltării, dispare din schemă, în sensul în care până acum toate dosarele de la ADR trebuia musai să fie verificate la București. Din acest exercițiu financiar, ADR-urile aplică de unele singure programele regionale, prin atoritățile de management specifice.
Vorbind strict de Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, din care face parte și Prahova, Autoritatea de Management este structura responsabilă integral de gestionarea și implementarea Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027.
Ca să aibă un corespondent cu care să colaboreze, județele și primăriile care solicită fonduri trebuie să-și creeze, la rândul lor, așa-numitele autorități teritoariale (AT), responsabile cu depunerea proiectelor și gestionarea propriilor strategii.
Este ceea ce recent a făcut sau va face și Primăria Ploiești, iar chestiunea se traduce prin încheierea cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia a Acordului privind implementarea art. 29 /REGULAMENTUL (UE) 2021/1060 în contextul Strategiei Integrate de Dezvoltare Teritorială Sud-Muntenia 2021-2027. Adică fix constituirea acestei Autorități Teritoriale Ploiești, în cadrul Primăriei, responsabilă de aplicarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2027.
La rândul său, Consiliul Județean Prahova va înființa o Autoritate Teritorială ce va funcționa ca o comisie cu rol deliberativ, dar care va funcționa în afara organigramei aparatului de specialitate al CJ, aflată sub coordonarea unui președinte numit prin hotărâre a instituției. Misiunea Autorității Teritoriale/Comisiei este de a realiza selecția proiectelor care vor beneficia de finanțare în cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021-2027 (PRSM).
Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 beneficiază de o alocare totală de 1.576.796.471 euro, distribuită pe șapte priorități (printre care și asistența tehnică):
-Prioritatea 1: O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice-423.938.789 euro
-Prioritatea 2: O regiune cu orașe prietenoase cu mediul-365.497.648 euro
-Prioritatea 3: O regiune cu mobilitate urbană durabilă-215.992.942 euro
-Prioritatea 4: O regiune mai accesibilă-225.147.059 euro
-Prioritatea 5: O regiune educată-76.063.527 euro
-Prioritatea 6: O regiune atractivă-203.584.706 euro
-Asistență tehnică-66.571.800 euro
Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 este cel de-al treilea program regional implementat de Agenție în regiunea Sud-Muntenia, după POR 2007-2013 și POR 2014-2020.
Articol de Elena Şerban