Marile puteri occidentale atrag mereu atenţia că democraţia este în defensivă în faţa regimurilor autoritare, în timp ce, în culise, aceleaşi puteri produc schimbări de regim care nu au nimic a face cu procesul democratic. Comentariile din Vest încep să susţină că aceasta este soluţia pentru supravieţuirea democraţiei în faţa acţiunilor subversive ale autocraţilor – apărarea ei prin mijloace nedemocratice, prin cenzură, prin „democraţie militantă“, prin presiunea coordonată a străzii, excluderea selectivă a candidaţilor prin intervenţii ale justiţiei. Schimbările de regim sponsorizate ar fi şi ele o unealtă, una extremă, din acest arsenal pentru apărarea democraţiei. Un comentariu publicat de Project Syndicate şi oferit publicului român de Călin Marchievici, cotidianul.ro.
Actorii principali ai loviturilor de stat făţişe sau mascate sunt forţele armate ale ţărilor respective, însă şi puterile externe au rolul lor. Mecanismele schimbării de regim trebuie să fie mereu confuze şi rareori rămân amprente clare ale implicării externe.
Marile puteri au mereu la îndemână negarea credibilă, jurnaliştilor rămânându-le sarcina dificilă de a face lumină. Cel mai adesea, în centrul acestor investigaţii se află implicarea Chinei, împrumuturile oferite de China sunt deseori însoţite de clauze care reduc din suveranitatea naţională şi conduc la căderea într-o aşa-zisă capcană a datoriilor.
Mai rar este analizată tactica SUA de a folosi pârghiile unor creditori precum Banca Mondială sau FMI sau statutul dolarului, ca principală valută de rezervă, pentru a impune sancţiuni economice. Şi mai rar este analizată implicarea SUA în lovituri de stat, în fraudarea unor alegeri şi organizarea unor revolte care devin „revoluţii colorate“.
Project Syndicate a publicat recent un articol mai puţin obişnuit, având în vedere linia editorială a acestui site dominat de figuri precum Joseph Nye Jr., membru al Council on Foreign Relation, fost asistent al şefului Pentagonului şi şef al comunităţii de informaţii din SUA în timpul administraţiei Clinton.
Articolul amintit aduce în discuţie schimbările de regim din Pakistan (2022) şi Bangladesh (2024), arătând că „unii au speculat că SUA au jucat un rol în înlăturarea premierului Imran Khan şi a premierului Sheikh Hasina din Bangladesh, deşi oficialii SUA neagă orice implicare“. Pakistanul a devenit un bastion pe Noul Drum Al Mătăsii, iar porturile – o adevărată extensie economică a Chinei.
Profesorul american Jeffrey Sachs recurge la mai puţine ocolişuri şi sumarizează mai bine ce s-a întâmplat în Bangladesh şi în Pakistan, două cazuri foarte asemănătoare.
Pe 7 martie 2022, asistentul secretarului de stat a SUA pentru afaceri asiatice, Donald Lu, 1-a convocat pe ambasadorul Pakistanului, care a trimis imediat o telegramă la Islamabad. În acea telegramă, făcută publică de premierul pakistanez Imran Khan, diplomatul arată că SUA consideră că guvernul Khan ameninţă relaţiile bilaterale prin „poziţia de neutralitate agresivă“ privind Rusia şi Ucraina. Asistentul secretarului de stat al SUA este citat astfel: „Cred că, dacă moţiunea de cenzură împotriva premierului va trece, Washingtonul va ierta totul, pentru că vizita în Rusia (23-24 februarie 2022) va fi privită ca o decizie a premierului demis. Altfel, cred că va fi mai dificil“.
A doua zi, deputaţii pakistanezi au votat pentru demiterea premierului Khan. „În mod ironic, fostul premier Khan zace acum în închisoare şi pentru acuzaţiile de spionaj legate de publicarea telegramei“, scrie Jeffrey Sachs.
Lovitura de stat din Bangladesh, în august 2024, îl aduce în prim-plan pe acelaşi Donald Lu, asistent al secretarului de stat al SUA. În mai 2024, el s-a deplasat la Dhaka, pentru a discuta despre strategia SUA în Indo-Pacific. La câteva zile, premierul Sheikh Hasina i-a convocat pe liderii celor 14 partide din alianţa ei, pentru a le transmite că „o ţară a oamenilor albi“ încearcă să o înlăture de la putere – o modalitate de a transmite că a refuzat un compromis privind suveranitatea naţională propus de SUA. Hasina promova o politică de neutralitate, urmărind relaţii bune cu SUA, dar şi cu China. A tergiversat semnarea unor acorduri de cooperare între armata Bangladeshului şi cea americană, acorduri dorite mult de Victoria Nuland, subsecretar de stat la acea vreme.
„În ambele cazuri, preluarea puterii de către armată este urmată de alegeri sau de instalarea unui guvern cu faţă civilă. În acest fel, liderii militari speră să obţină legitimitate internaţională pentru noul guvern şi să păstreze accesul la asistenţa financiară occidentală. Până la urmă, SUA sunt obligate prin lege să suspende ajutorul, în cazul în care are loc o lovitură de stat. În Bangladesh, după alungarea premierului Hasina, armata a instalat o administraţie interimară, condusă de un laureat al Premiului Nobel, Muhammad Yunus“, scrie Brahma Chellaney. „De departe, SUA sunt campionii operaţiunilor de schimbare de regim, însă Washingtonul neagă că a jucat vreun rol în aceste operaţiuni, chiar şi atunci când este prins cu mâinile pătate, aşa cum s-a întâmplat cu convorbirea telefonică a lui Nuland, din ianuarie 2014, în timpul operaţiunii de schimbare a regimului din Ucraina“, scrie Jeffrey Sachs.
„Liderii Americii au mare grijă atunci când decid să numească «puci» preluarea puterii de către armata unui stat. Din peste zece asemenea lovituri de stat, care au avut loc în ultimii 15 ani, jumătate nu au fost condamnate de Statele Unite, pentru că schimbarea regimului a fost considerată în acord cu interesele regionale ale Americii. Din acest punct de vedere, SUA sacrifică deseori democraţia pe altarul geopoliticii“, scrie profesorul indian de studii strategice Brahma Chellaney.
„Întrebarea este ce speră democraţiile precum SUA să obţină contribuind la schimbările de regim. Răspunsul nu poate fi revirimentul democraţiei, care rareori se întâmplă după revoltele populare. În schimb, ţările acestea se confruntă cu instabilitate politică, tulburări sociale, crize economice. Aceasta este situaţia din Bangladesh, unde acum este haos, violenţă, cu bande înarmate care incendiază fabricile, spitalele, hotelurile şi locuinţele oamenilor.“
Profesorul Jeffrey Sachs trece de nivelul întrebărilor retorice din articolul publicat de Project Syndicate şi cere intervenţia ONU, pentru că schimbările de regim sub acoperire sunt încălcări ale doctrinei neintervenţiei, exprimate în rezoluţii ale Adunării Generale a ONU, şi sunt o ameninţare majoră la adresa păcii mondiale.
În cazul Pakistanului şi al Bangladeshului, Consiliul de Securitate ONU poate obţine mărturii din partea fostului premier pakistanez despre implicarea SUA în schimbarea de regim. SUA pot să se folosească de dreptul de veto în Consiliul de Securitate, însă cazul poate fi preluat de Adunarea Generală ONU“, scrie Jeffrey Sachs.
Din 1947 şi până în 1989, SUA s-au implicat în cel putin 64 de operaţiuni acoperite de schimbare de regim, potrivit cercetărilor lui Lindsey O’Rourke, profesoară la Boston College, şi alte operaţiuni care nu au fost sub acoperire. „Şi astăzi SUA continuă să se implice în operaţiuni similare cu o frecvenţă mare, înlăturând guverne din toate colţurile lumii. Ne-am amăgi dacă am crede că SUA se vor supune de bună voie legilor internaţionale, însă există posibilitatea ca şi comunitatea internaţională să ceară Naţiunilor Unite încetarea acestor operaţiuni“, concluzionează Jeffrey Sachs.