11.3 C
Ploiești
joi, 23 septembrie, 2021
Acasă Mozaic Documentar Arme biologice şi vectori pandemici (II)

Arme biologice şi vectori pandemici (II)

VECTORII PANDEMICI


BACTERII

    Ciuma, morbul care a înspăimântat omenirea de-a lungul câtorva mii de ani, este generată de o bacterie, Yersinia pestis, şi se poate manifesta sub două forme clinice: ciuma bubonică şi ciuma pulmonară. Calea de transmitere a bolii este prin contactul cu fluide corporale infectate şi prin ciupiturile insectelor hematofage, precum puricii şi păduchii. În lipsa tratamentului, în primele 24 de ore de la infectare, mortalitatea este de 70%-90%, ceea ce face din acest microb o armă bacteriologică de primă mână. Ciuma, tifosul exantematic şi mai recenta pancardită infecţioasă cu Bartonella rochalimae sunt afecţiuni transmise de insectele care parazitează şobolanii, rozătoare al căror număr, in unele aglomerări urbane din state asiatice, africane şi nu numai, depăşesc numărul oamenilor. Marca bolii o reprezintă un ganglion axilar infectat. Dacă abcesul ganglionar drenează, bolnavul scapă, dacă nu, în absenţa unui tratament antibiotic adecvat, moare prin septicemie.

   Antraxul sau dalacul, reprezintă o afecţiune determinată de o bacterie, Bacillus anthracis, care poate rezista în praf, sub forma de spori, până la 40 de ani, aspect extrem de important în evaluarea eficacităţii pe termen lung a unei astfel de arme. Calea de transmitere este aeriană, cutanată şi digestivă, forma pulmonară a bolii fiind mortală 100%. Marca bolii este aşa-numita „bubă neagră”, care apare în antraxul cutanat la locul inoculării, unde se crează o zonă de necroză responsabilă de culoarea închisă a tegumentului. Moartea survine prin septicemie în câteva ore de la inoculare, patogenitatea sa fiind atât de ridicată încât, şi în cazul unui tratament aplicat rapid, mortalitatea este de 75%.

   Cercetările militare în privinţa acestui microb datează din anii 1980, când atât armata sovietică cât şi armata americană au acumulat stocuri de rachete cu nucleu de antrax. În contextul atacurilor teroriste din 2001, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a dat publicităţii o informaţie privind o posibilă legătură între atacurile cu antrax din 2001 şi persoane având conexiuni cu un centru militar american.

   Tularemia. Bacteria Francisella tularensis este una dintre cele mai infecţioase, putându-se transmite atât pe cale aeriană, digestivă, sangvină cât şi prin contact cu fluide animale contaminate. Cunoscută ca boala iepurilor, tularemia a făcut numeroase victime în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când armata germană şi cea sovietică s-au acuzat reciproc că au folosit iepuri infectaţi drept arme biologice. Perioada de incubaţie de 3-5 zile, timp în care omul infectat devine rezervor, face ca periculozitatea bolii să crească. Această bacterie este inclusă în categoria armelor biologice. În anii 1950, SUA, URSS, Marea Britanie şi Canada au dezvoltat unităţi de producţie de astfel de arme iar, în 1990, cercetătorii suedezi au izolat o tulpină extrem de periculoasă, rezistentă la antibiotice. Întrucat este sensibilă la radiaţiile solare, specialiştii în contra-bio-terorism susţin că un atac terorist cu o tulpină de Francisella ar putea fi eficient numai în spaţii întunecoase şi foarte aglomerate, cum ar fi staţiile de metrou sau pasajele pietonale subterane.

   Botulismul este o boală paralitică foarte gravă, cauzată de neurotoxina bacteriei Clostridium bottdimun. Bacteria este comună şi foarte răspândită în natură, fiind prezentă în stare latentă, de spori, în sedimentele din sol şi ocean. Dacă ajunge în medii anaerobe, cum ar fi, de exemplu, conservele, rănile adânci sau tractul intestinal, sporii germinează în bacterii active, care se înmulţesc şi produc toxină. Clostridium botulinum produce 8 tipuri de toxine (de la A până la H), considerate a fi printre cele mai puternice toxine cunoscute în acest moment. De exemplu, o formulă mult diluată de toxină botulinică A este utilizată clinic sub denumirea de Botox şi o formulă mult diluată de toxină botulinică B este utilizată clinic sub numele de Myobloc. Netratat, botulismul produce paralizia muşchilor striaţi, inclusiv a musculaturii respiratorii, urmată de deces în 24-72 de ore. Faptul că această bacterie se transmite pe cale aeriană, cutanată (dacă există o rană adâncă) şi alimentară, face ca periculozitatea ei să fie maximă. Toxinele botulinice se înscriu printre cele mai eficiente arme biologice, deoarece:
• sunt extrem de puternice şi letale, fiind necesare cantităţi infinitesimale pentru uciderea unui adult de 70 kg (inhalarea a 0,7-0,9 mg de toxină botulinică aerosolizată);
• unele dintre ele sunt relativ uşor de produs şi de transportat;
• bolnavii de botulism necesită îngrijiri intensive, chestiune care paralizează sistemul de asistenţă medicală.

   Holera este o afecţiune extrem de gravă şi contagioasă, generată de Vibrio Cholerae. Este o boală diareică acută severă, însoţită de vomismente abundente, care determină exicoza – deshidratarea rapidă a bolnavului prin pierdere masivă de electroliţi. Mortalitatea depăşeşte 85% din cazuri, la izbucnirea epidemiei. Calea de transmitere a vibrionului este digestivă, fecal-orală. În condiţii naturale, este o epidemie hidrică specifică sărăciei şi subdezvoltării, fiind transmisă fie prin apa de băut infectată cu fecale ca urmare a sanitaţiei deficitare, fie prin consumul de peşte infectat şi / sau de apă provenită din ape curgătoare sau stătătoare infectate. La începutul secolului trecut, marele savant român doctorul Ion Cantacuzino (1863 — 1934) a izolat vibrionul şi a produs primul vaccin antiholeric pe care l-a administrat trupelor române aflate pe front în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic (16 iunie 1913 – 18 iulie 1913), salvându-le de la extincţie şi schimbând radical soarta războiului. Transformat în armă, vibrionul holeric îşi sporeşte contagiozitatea, virulenţa şi patogenitatea, fiind inclus în categoria armelor biologice de categoria B.

   Infectiile alimentare globale. Încă din 2006, autorul lucrării The Omnivore’s Dilemma: A Natural History of Four Meals — Dilema Omnivorului: O Istorie Naturala a celor Patru Mese, jurnalistul american Michael Pollan a atras atenţia opiniei publice asupra riscului unor pandemii cu Salmonella şi Colibacil ca urmare a consumului hranei comercializate, la nivel global, de marile corporaţii din industria alimentară. Corporaţii care au ajuns să monopolizeze întreg lanţul de fabricaţie de la producţie şi până la desfacere. În acest sens, Pollan aminteşte că, în 2007, SUA s-au confruntat cu infecţii digestive severe cauzate de consumul de conserve de spanac infectate cu Salmonella, 2008 a fost anul roşiilor infectate cu acelaşi enterobacil şi menţionează că „80% din carnea de vită din SUA provine din fermele definute de patru companii, alte două procesează frunzele de salată de pe piaţă, iar 30% din lapte este procesat de către o singură companie”. În acest mod, un agent patogen insinuat în linia de producţie a alimentelor de tip fast food, semipreparate sau conserve poate ajunge, fără nici o dificultate, în orice regiune a globului. Ulterior, cazurile de toxiinfecţii grave cu botulism declanşate de consumul unor conserve de chili insuficient preparate termic (cazul Castleberry’s Food Company din 2007) sau alertele epidemice privind anumite produse alimentare (castraveţii contaminaţi cu bacteria E-coli în 2011) confirmă temerile jurnalistului american.

   Pandemia globală a rezistentei la antibiotice este un alt subiect care incită îngrijorarea specialiştilor în sănătate publică. Ramuri medicale precum marea chirurgie, chimioterapia oncologică, transplantul de organe, terapiile bolilor degenerative au început să se confrunte cu creşterea rezistenţei bacteriene la antibiotice, consecinţă a abuzului de medicamente. În aceste condiţii, ritmul de perimare a antibioticelor a depăşit cu mult ritmul descoperirii şi a altora noi şi eficiente. Este de notorietate revenirea în forţă, pe plan mondial, a tuberculozei multidrog-rezistente precum şi apariţia, în anii 1990, a stafilococilor rezistenţi la meticilină (penicilină sintetică, antibiotic de elecţie în infecţii stafilococice sistemice) ca urmare a abuzului de antibiotice. În general, dacă o infecţie este depistată înainte ca germenii să pătrundă în sânge, este uşor rezolvabilă medicamentos, prin antibioterapie ţintită. Dar, dacă s-a produs bacteriemia / septicemia, singurele antibiotice care mai pot distruge germenele sunt cele de rezervă, denumite astfel întrucât reprezintă ultima variantă de tratare a infecţiei respective. Problema este extrem de gravă deoarece apariţia tulpinilor bacteriene cu rezistenţă multiplă este mai rapidă decât ritmul descoperirilor de noi antibiotice, fiind o chestiune de timp până când vor apărea stafilococi sau alte bacterii letale prin rezistenţa dobândită la orice tip de antibiotic.

Protozoare

    Malaria este, fără doar sau poate, unul dintre marii ucigaşi ai omenirii. În 2018, malaria a afectat 228 milioane de oameni, dintre care peste 405.000 au murit. Este endemică în regiunile tropicale şi subtropicale din Africa, Asia, America Centrală şi de Sud, unde mediul umed şi cald suprapus peste bălţile, mlaştinile şi sistemele de canalizare colmatate din marile aglomerări urbane crează condiţiile ideale dezvoltării ţânţarilor anofeli. Cauza acestei parazitoze sangvine o reprezintă un protozoar, Plasmodium malariae, cu cele 4 subtipuri ale sale, dintre care, cele mai frecvente sunt Plasmodium vivax şi Plasmodium falciparum. În unele regiuni din Africa Subsahariană prevalenţa bolii depăşeşte 90% din populaţie. Pe lângă pierderile de vieţi omeneşti, malaria are şi un impact economic major prin:
– incapacitatea de muncă indusă de accesele febrile recurente;
– costul tratamentelor, al spitalizărilor;
– frecvenţa anomaliilor genetice precum siclemia sau talasemia provocate de infecţia plasmodică;
– scăderea activităţilor de turism şi a activităţilor economice conexe etc.

   Se consideră că impactul economic al malariei asupra Africii depăşeşte 12 miliarde de dolari anual, iar în ţări cu prevalenţă mare poate costa peste 40% din cheltuielile pentru asistenţă publică. Nu trebuie uitat faptul că în Africa infecţia HIV, tuberculoza şi infecţiile digestive sunt endemice, aceste boli debilizante favorizând recurenţele atacurilor de malarie. Practic, în viitor, pe fondul agravării crizei economice şi al alterării condiţiilor de viaţă în regiunile mai sus amintite, ne putem aştepta la o creştere a numărului de victime ale acestui flagel şi la o împovărare economică suplimentară a statelor afectate.

   Insecte folosite ca vectori de transmitere a bolilor. În anul 2008, entomologul american Jeffrey A. Lockwood a publicat cartea intitulată Six-Legged Soldiers: Using Insects as Weapons of War – Soldatul cu şase picioare: Folosirea insectelor ca arme de război în care afirmă, aşa cum reiese din titlu, că insectele sunt soldaţi exemplari, care pot ajunge neobservaţi în liniile inamice şi pot transmite cu repeziciune maladii letale. Un astfel de exemplu de maladie letală transmisă de insecte este Febra Văii Riftului denumită astfel după valea cu acelaşi nume din Kenya. Acolo, în Estul Africii, în anul 1931, a izbucnit o epidemie neobişnuită, care a ucis oameni şi animale, deopotrivă. Ulterior, microbiologii au identificat agentul patogen într-un virus transmis prin contact direct cu fluidele organice infectate sau prin ciupitura de ţânţari. Această zoonoză poate avea forme de manifestare diferite, meningo-encefalitică, hemoragică sau oculară şi netratată, determină decesul persoanei infectate. Un alt exemplu îl reprezintă virusurile Febrei Galbene (a ficatului) şi Febrei Dengue, transmise prin ciupitura ţânţarului Aedes. În acest context, profesorul Lockwood a susţinut că grupările teroriste ar putea declanşa foarte uşor un atac bioterorist cu ajutorul insectelor infectate transportate în valize, pe care teroriştii le-ar putea introduce, fără probleme, pe teritoriul statelor ţintă, declarând că „teroriştilor le-ar fi mult mai uşor să folosească insectele decât să dezvolte o armă nucleară sau chimică pentru că materia primă se găseşte în curtea casei”. Afirmaţiile lui Lockwood sunt cât se poate de serioase şi de logice. Este suficient să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă ţânţari Aedes infectaţi ar fi eliberaţi într-o regiune în care populaţia nu a fost imunizată. Ar urma un val uriaş de îmbolnăviri şi de decese, ştiut fiind că nu există tratament pentru nici una dintre aceste maladii.

   Şi, nu în ultimul rând, trebuie să amintim căpuşele, vectorii bolii Lyme. Subiectul instrumentalizării militare a căpuşelor a reizbucnit în forţă în mass media americană în cursul anului 2019, când Congresul SUA, în urma unui amendament depus de congresman-ul republican de New Jersey, Chris Smith, a solicitat o anchetă care să stabilească dacă există vreo legătura între răspândirea bolii Lyme şi un presupus experiment militar al Pentagonului. Smith şi-a argumentat amendamentul spunând că a fost inspirat de „o serie de cărţi şi articole care sugerează că s-au făcut cercetări importante în facilităţile guvernamentale americane, inclusiv în Fort Detrick, Matyland şi Plum Island, New York, pentru a transforma căpuşele şi insectele… în arme biologice». Una dintre cărţile la care făcea referire Smith este Bitten: The Secret History of Lyme Disease and Biological Weapons – Muşcat: Istoria secretă a bolii Lyme şi a armelor biologice, scrisă de Kris Newby, cercetător la Universitatea Stanford, el însuşi bolnav de Lyme. În cartea respectivă se afirmă că entomologul Willy Burgdorfer (1925 — 2014), cel care a descoperit agentul etiologic al bolii, spirocheta Borrelia burgdorferi, ar fi spus că epidemia Lyme, care a afectat populaţia SUA în anii 1960, ar fi fost un experiment militar nereuşit. Mai mult, spune Newby, Willy Burgdorfer, fost cercetător în biotehnologii militare pentru armata americană, ar fi afirmat că a avut misiunea de a creşte şi înmulţi purici, căpuşe, ţânţari şi alte insecte hematofage pe care i-a infectat cu agenţi patogeni ai unor boli umane. Programul militar amintit are rădăcini în perioada Germaniei naziste, prin doctorul Erich Traub (1906 — 1985), cel care ar fi fost implicat în cercetări militare privind febra afioasă, Rinderpesta, pseudorabia, enteroviroza cu virus intestinal 71 şi Borelia. Traub ar fi fost şeful Insel Riems, un laborator secret nazist din regiunea baltică, unde a avut misiunea de a produce arme biologice menite să distrugă şeptelul Uniunii Sovietice. Ajuns în SUA după război, Traub a lucrat ca cercetător în laboratorul din Fort Detrick, Frederick, Maryland. Boala Lyme, produsă de muşcătura unei capuşe infectate cu Borelia burgdorferi, este cunoscută pentru eritemul mobil, însoţit de febră, paralizie facială, artrită, dureri intermitente la nivelul tendoanelor, muşchilor, articulaţiilor şi oaselor, inflamarea creierului şi a măduvei spinării, dureri severe de cap şi rigiditate a gâtului, care duc, în final, la deces.

ÎN LOC DE CONCLUZII

   Din păcate, pericolele pandemic şi bioterorist au fost trecute, în mod constant, pe un plan secund al preocupărilor decidenţilor politici, dovada stând modul în care statele lumii au gestionat primele luni ale actualei pandemii cu coronavirus. Efectele devastatoare, multisectoriale, ale acestei pandemii au demonstrat, încă o dată, că agentul microbian poate fi acel „David” care îl poate pune la pământ pe „Goliath”. În cazul mutaţiei naturale a agentului patogen, efectele pandemice pot fi cataclismice, pentru că „noutatea” genomică aduce cu sine patogenitate şi virulenţă neobişnuite, tratamente care nu mai funcţionează, panică, suprasolicitarea sistemului medical, închiderea economiei şi numeroase victime umane sau animale. În cazul unei arme biologice, întrucât producătorul trebuie să deţină şi un antidot, pentru a nu-şi distruge şi propria armată / propriul popor, situaţia este mai uşor de gestionat, tulpinile respective având „un termen de valabilitate” limitat, pentru a permite invazia teritoriului atacat biologic. Şi într-un caz şi în altul, cunoaşterea acestor agenţi patogeni, înţelegerea modului în care ei acţionează şi, mai ales, o justă pregătire şi organizare a mijloacelor de contracarare şi contenţie a focarelor epidemice, pot salva vieţi, locuri de muncă, libertăţi individuale, recolte, şeptel etc.

   Desigur, microorganismele capabile să declanşeze pandemii sunt mult mai multe. Universul microbiologic este infinit prin mutaţiile sale şi prea puţin revelat omului, la fel cum universul cel mare, al constelaţiilor şi galaxiilor, este, în continuare, un subiect de ipoteze. Atunci când omul, din lăcomia sa de putere, intervine în echilibrele statuate de Creaţie şi se crede mai creator decât însuşi Creatorul, rezultatele se întorc împotriva lui. Pentru că nici o pandemie, atunci când este declanşată de mână umană, nu poate fi atât de bine controlată şi de ascunsă de ochii opiniei publice încât să nu ajungă să-şi devoreze creatorul.

Articol de Dr. Alba Popescu, Revista  Vitralii – nr. 43

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

CUPA BĂNEASA EDIȚIA I-A

    Minifotbalul, ca şi alte sporturi de la nivel de amator, a avut de suferit din cauza pandemiei, competiţiile fiind suspendate, dar minifotbalul...

CE AU/ N-AU ÎN COMUN DRAGNEA ȘI NĂSTASE!?

Editorial de Marius Marinescu Amândoi au fost președinți ai PSD. Unul știe introducerile de la cărți, celălalt cuprinsul. Amândoi au făcut pușcărie pentru fapte presupuse a...

Se distribuie pachetele alimentare la Ploiești

    Până pe data de 1 noiembrie 2021, la Ploiești, se distribuie pachetele alimentare, program finanțat din Fondul de ajutor European destinat celor...

Fotbal / Petrolul este lider în Liga 2

    Petrolul 52 Ploiești este noul lider în Liga 2 la fotbal, după ce a învins vineri, pe teren propriu, pe Ripensia Timișoara,...

Săptămână cu accidente rutiere

A intrat cu mașina în semafor, la Câmpina     Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați despre faptul că pe Bulevardul Carol...