-0.2 C
Ploiești
marți, 26 ianuarie, 2021
Acasă Mozaic Minte, trup, suflet Ardeiul gras şi uleiul de măsline - tratament pentru dermatoză

Ardeiul gras şi uleiul de măsline – tratament pentru dermatoză

Diagnosticarea corectă a bolilor de piele este foarte importantă, având în vedere faptul că afecțiunile pielii ascund cele mai variate forme de infecții.

În stare crudă, ardeiul gras îşi păstrează intacte toate principiile active, ceea ce ne determină să optăm pentru ardeiul nepreparat termic. O reţetă simplă, pe care am aflat-o de la ieromonahul Policarp, care vieţuieşte la un schit din Muntele Olimp, m-a făcut să înţeleg cât de uşor putem scăpa de boli fără niciun tratament, doar cu ceea ce Domnul ne dăruieşte în fiecare zi. Trebuie doar să ne uităm în preajmă şi să luăm aminte.
Pentru a scăpa de acnee sau de alte dermatoze, chiar şi mai complicate, trebuie doar să luăm două felii de pâine integrală prăjită, pe care să le stropim cu ulei presat la rece şi câteva picături de zeamă de lămâie. Dacă adăugăm o jumătate de ardei verde pe o felie şi o altă jumătate de ardei roşu pe cealaltă felie, vom putea avea un mic dejun sau o cină extrem de sănătoasă şi săţioasă. Monahii din Sfântul Munte folosesc pentru acest leac ulei de măsline extravirgin, pe când cei din mănăstirile noastre folosesc ulei din seminţe de struguri sau de dovleac. După şase săptămâni cu o astfel de opţiune pentru micul dejun sau cină, plus un prânz fără proteină animală, orice persoană care are probleme dermatologice sau oftalmologice va scăpa de mâncărimile de piele şi va avea o acuitate vizuală mult mai bună decât înainte. Un astfel de tratament este benefic şi în dereglările hormonale şi în cancerul de prostată. Mă simt obligată să vă spun că, la sfârşitul acestui sfat tămăduitor, părintele mi-a amintit „să nu uităm de rugăciune”.

Leacuri mănăstireşti, Mariana Borloveanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Ţara in care a apărut democraţia. 20 de curiozităţi despre Grecia

Grecia este ţara cu peste 2.000 de insule insorite şi iubite de turişti, poartă numele oficial de Republica Elenă. 1. Limba greacă este unică şi...

Whittier – Oraşul unde toată populaţia locuieşte în aceeaşi clădire

Populaţia oraşului Whittier, Alaska, locuieşte în aceeaşi “casă”. Singura clădire, cunoscută sub numele de Turnurile Begich, are 14 etaje şi funcţionează ca un oraş...

24 IANUARIE – EVENIMENT CU O DEOSEBITĂ SEMNIFICAŢIE ISTORICĂ

24 Ianuarie 1859 - Unirea Principatelor Române Anul acesta sărbătorim 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, în contextul continuării acţiunilor instructiv-educative dedicate Centenarului...

CUM ÎI PROTEJEZI PE PRICHINDEI

N-ai cum să-ţi creşti copilul sub un clopot de sticlă, oricât ai dori să-l aperi de relele din lumea înconjurătoare. Când vine însă vorba...

Casă mistuită de flăcări la Urlați

Pompierii militari au fost în alertă după ce un incendiu violent a izbucnit la o locuință situată pe strada Arioneștii Noi din localitatea Urlați....