sâmbătă , 7 decembrie 2019
Home / Actualitate / Anthropocen, era în care omul ucide planeta (I)

Anthropocen, era în care omul ucide planeta (I)

Inventat de olandezul Paul Crutzen (laureat al premiului Nobel pentru chimie în 1995), dar preluat şi de restul comunităţii ştiinţifice, termenul „anthropocen” defineşte etapa istoriei planetare care se desfăşoară chiar acum, sub ochii noştri. Va fi o etapă dramatică, în cursul căreia omul va deveni singura specie terestră capabilă să-şi târască planeta într-o catastrofă globală (Vasile Surcel – cotidianul.ro).

 

Istoria planetară recentă
În anul 1885, Congresul Internaţional de Geologie a adoptat denumirea de „holocen” pentru ultimii 10.000 de ani din istoria Terrei. Adică exact perioada în care civilizaţia umană a cunoscut cel mai mare progres. Zece milenii în cursul cărora, deşi a modificat uneori faţa planetei, omul a păstrat totuşi un anumit echilibru cu restul naturii. Paul Crutzen afirmă că această situaţie s-a schimbat dramatic în ultimele două secole. Conform opiniei sale, „anthropocenul”, ca etapă nouă în istoria planetei, a început în jurul anilor 1800, odată cu dezvoltarea industriilor bazate pe combustibili fosili. Motiv pentru care olandezul se alătură oamenilor de ştiinţă care trăgeau alarma asupra extinderii „efectului de seră”, provocat de bioxidul de carbon cauzat de utilizarea excesivă a combustibililor fosili: cărbune, petrol şi gaze naturale.


Un fragil echilibru climateric
Savanţii au căzut de acord asupra faptului că programul înregistrat de civilizaţia umană în ultimele şase milenii a coincis cu o perioadă de „pace şi echilibru” climateric global, fără excese catastrofale. În articolul „Anthropocenul: oamenii sunt pe punctul de a depăşi forţele naturii”, apărut în revista Ambio, Paul Crutzen, împreună cu Will Stefen şi John McNeil – primul specializat în studiul mediului, iar cel de-al doilea în istorie – au arătat că, în ultimele decenii, activităţile industriale au deteriorat ca niciodată până acum atât „maşinăria climaterică”, cât şi echilibrul biosferei. Cei trei specialişti afirmă că, devenit o „forţă geofizică” planetară, omul trebuie să acţioneze rapid pentru a limita pe cât posibil viitoarele dezastre. Articolul descrie caracteristicile episoadelor de început ale acestei noi etape, episoade pe care civilizaţia umană le-a şi parcurs deja.
Primul dintre acestea, caracterizat prin expansiunea industriei bazate pe combustibili fosili, a început în jurul anului 1800 şi a durat până în 1945. A doua fază este cea în care ne aflăm. Numită de autori „marea accelerare”, ea cuprinde intervalul 1945-2015. Este o perioadă critică, în care 60 la sută din resursele ecosistemului planetar au fost deja compromise. Conform aceloraşi specialişti, a treia fază a „anthropocenului”, care a început după 2015, o să fie marcată de „riscuri considerabile” şi, după cum spun ei, „este posibil să fie prea târziu pentru ca orice măsuri care s-ar lua să mai aibă vreo eficienţă”.
Altă viziune
Unii specialişti apreciază că încălzirea globală va avea un efect cu totul neaşteptat. Ei cred că „episodul” cald va dura foarte puţin. În lipsa frigului de la poli, temperatura oceanului planetar se va uniformiza, iar marii curenţi maritimi vor înceta să mai circule. În lipsa apei calde puse în mişcare de „Golf Stream”, emisfera nordică se va răci şi va fi acoperită de gheţuri veşnice. Acelaşi blocaj îl vor suferi şi curenţii din celelalte oceane, iar gheţurile se vor reinstala din nou la Polul Sud. Şi astfel, în mod ciudat, încălzirea globală va târî întreaga planetă încet, dar sigur, într-o nouă eră glaciară. Pe de altă parte, efectul imediat al încălzirii globale pare să fie dispariţia gheţurilor din Arctica şi Antarctica. Specialiştii cred că topirea calotelor polare va ridica nivelul general al mărilor şi oceanelor cu peste o sută de metri. Cifră în spatele căreia s-ar putea ascunde un viitor „potop” planetar. În plus, este posibil ca dispariţia miliardelor de tone de gheaţă de la poli să ducă la dezechilibrarea scoarţei terestre. Un fenomen grav, care va fi urmat de mişcări tectonice sălbatice şi posibila fragmentare a uscatului. Lanţul dezastrelor va fi completat de megaerupţii vulcanice şi de cutremure devastatoare. Un viitor nu tocmai optimist pentru civilizaţia umană.
Semnele dezastrului
Tornade devastatoare, ploi torenţiale şi inundaţii catastrofale în mari zone ale planetei. Precipitaţii excesive şi alunecări de teren care vor şterge localităţi întregi de pe hartă. Simultan, alte zone ale lumii vor trece prin decenii de secetă. Lipsa apei va aduce cu ea deşertificarea zonelor ferite şi spectrul foametei cronice. Oare nu acestea ar putea fi semnele clare care pot să prevestească viitoarea „Apocalipsă climaterică”? Ba da, sunt! Dar acestea nu sunt singurele. Deosebit de grave, ele pot fi totuşi îndreptate într-un timp relativ scurt.
Cu mult mai grav şi cu adevărat irecuperabile sunt efectele pe care acest fenomen le-ar putea avea asupra formelor de viaţă. Oamenii de ştiinţă avertizează că, astăzi, o specie de mamifere din patru, una din opt de păsări şi una din trei specii de amfibieni sunt în pericol să dispară definitiv de pe Pământ. Specialiştii de la WWF – prescurtare a numelui World Wide Found For Nature (organizaţie non-guvernamentală care se ocupă de conservarea naturii şi restaurarea ecologică a mediului natural), avertizează că, în zilele noastre, mai mult de o treime din formele de viaţă de pe Pământ sunt pe cale să dispară definitiv.
Dar, situaţia este cu atât mai gravă cu cât fenomenul se accelerează galopant. Conform unui raport oficial întocmit de specialişti, în ultimii cincizeci de ani „exemplarele din speciile de vertebrate au scăzut la jumătate”. Sau pentru ca situaţia să fie şi mai limpede, în zilele noaste, speciile de animale şi plante dispar definitiv, de circa o mie de ori mai repede decât înainte de apariţia omului pe Pământ. Se estimează că acest fenomen catastrofal este atât de intens, încât deja se poate vorbi de cea de a şasea extincţie întinsă la scară planetară după cea petrecută în urmă cu circa 65 de milioane de ani, cea în care dinozaurii au dispărut de pe faţa Pământului. Marea diferenţă este că, spre deosebire de cele anterioare, extincţia care este deja în curs se produce din cauza unei singure specii: noi, oamenii.
Avertismentele trecutului
Savanţii care studiază trecutul planetei au descoperit că, alături de modificările de climă, cel mai dramatic semn al unei viitoare catastrofe mondiale este dispariţia accelerată a unor specii de vieţuitoare. Şi asta pentru că, alături de „ceasornicul” climateric mondial, există şi o „reţea” planetară a vieţii, compusă din absolut toate organismele, de la cele microscopice până la fiinţele cele mai complexe, inclusiv omul. Toate sunt legate într-un lanţ subtil, iar dispariţia uneia dintre „verigi” aduce după ea o serie de alte crize care, la fel ca în principiul dominoului, vor afecta întreaga planetă. Statisticile arată că, în timpurile noastre supraindustrializate, dispar zilnic 40 de specii de animale şi plante, dintre care unele nici n-au apucat să fie inventariate. Iar, dacă acest ritm se va menţine, în următorii 16000 de ani, pământul va pierde definitiv 95 la sută dintre formele de viaţă ce-l populează astăzi. Poate că, raportaţi la viaţa unui om, 16000 de ani par o eternitate, iar 95 la sută este doar o cifră. Dramatică, dar o simplă cifră. Iar pentru că – nu-i aşa – peste 16000 de ani pare ceva atât de îndepărtat încât nu impresionează pe nimeni, la fel cum nici procentul amintit nu spune mare lucru. El devine însă mai uşor de înţeles abia atunci când aflăm că, în catastrofa planetară de la sfârşitul Perioadei cretacice, acum 65 de milioane de ani, au dispărut în jur de 75 la sută dintre speciile vii care trăiau pe atunci. Este foarte posibil ca, peste 16000 de ani, omul să se mai numere încă printre cele cinci la sută specii supravieţuitoare. Dar absolut nimic nu ne garantează că civilizaţia umană va supravieţui viitorului dezastru, al cărui debut se derulează chiar acum, sub ochii noştri.
Va urma

Check Also

În așteptarea celei de-a doua veniri a lui Go…, pardon, Dodon

Cortina luptei pentru un procuror independent, a demiterii Guvernului Sandu și instalării în regim de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *