Performanță extraordinară pentru sportivul Andrei Niculiță, de la CSS Ploiești, pregătit de prof. Maria Andrei, care a reușit, sâmbătă seara, să obțină două medalii de argint în probele de 400 m – 48.94 sec. (cel mai bun timp din actualul sezon) și ștafeta 4 x 400 m – 3.19.42 min., devenind vicecampion balcanic la U20, la Sofia. Ca obiectiv imediat, atletul ploieştean (născut în 2003) vizează calificarea la Campionatele Europene din vară.
Deşi nu a avut-o alături pe antrenoarea sa (profesoara Maria Andrei nefiind convocată în stafful tehnic!), atletul ploieştean a mai contribuit la o medalie de argint pentru reprezentativa României, obţinută în cadrul probei de ştafetă 4×400 metri, alături de Mihai Poponea, Mark Fandly, Denis Toma, România fiind devansată doar de Turcia.
În delegaţia tricoloră s-a mai regăsit un atlet prahovean, Ionel Marius Vasile, de la CSŞ „Constantin Istrati” Câmpina, pregătit de profesorul Nicolae Pavel, prezent, de asemenea, în colectivul tehnic al reprezentativei României de la Sofia.