fbpx
marți , 26 mai 2020
Home / Actualitate / America a pus o bombă care ticăie în interiorul NATO

America a pus o bombă care ticăie în interiorul NATO

America lui Donald Trump este o altă Americă, o altă lume faţă de cea a predecesorilor săi, iar doctrina Trump constituie, poate, zorii unei noi ordini mondiale, în care ideea de mesianism american devine desuetă, este de părere Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale Ion I.C. Brătianu al Academiei Române (ISPRI).
Invitat de ziare.com să decripteze ofensiva Turciei în Siria, Dan Dungaciu explică, în interviul dat Cameliei Badea, de ce a ales preşedintele american cauza turcilor, aliaţi strategici, în detrimentul cauzei kurzilor, prezentând provocările cu care se confruntă acum, din acest motiv, Europa, dar şi Rusia.
Iată câteva din declaraţiile analistului politic. Interviul în întregime poate fi citit pe ziare.com.

America lui Trump e o altă Americă
„Confuzia din mass-media provine din faptul că nu dorim să înţelegem că tot ceea ce se întâmplă în timpul administraţiei Trump este altceva decât s-a întâmplat în timpul administraţiei Clinton sau s-ar fi putut întâmpla în timpul unei administraţii Hillary Clinton. Premisa de la care trebuie să plecăm este că (vrem-nu vrem, ne place nu ne place) Trump nu este Obama şi nici vreun alt preşedinte din câţi au existat înainte în SUA. Până în prezent, preşedinţii americani, unii explicit şi alţii implicit, au plecat de la ipoteza că America are o misiune în lume, că ea face lumea mai bună prin democratizare şi prin transformarea ei într-o economie de piaţă unică, în care orice stat care devine economie liberală şi o democraţie devine un stat mai predictibil, mai pacifist şi care va contribui la securitatea şi securizarea lumii întregi, inclusiv a Americii.
Mesianismul american, amestecat cu pragmatismul, dădea ecuaţia doctrinei americane, indiferent cum se numea preşedintele. Aşa se gândea atunci. Pentru asta, americanii s-au dus peste tot în lume să rezolve şi să pună ordine în Orientul Mijlociu, în Afganistanul care trebuia reparat şi construit ca stat, aşa s-a întâmplat cu Irakul în 2003, aşa s-a întâmplat cu Primăvara Arabă.
Ei bine, Donald Trump nu gândeşte aşa. El crede că nu se pot schimba nici obiceiurile şi nici modurile de viaţă ale celorlalţi, că nu merită să faci aşa, că America nu are bani să facă asta şi, deci, el nu are de gând să facă aşa ceva. Pe cale de consecinţă, America nu a intrat într-o confruntare mare cu Turcia pentru destinul kurzilor. Pentru că, în momentul în care America, pe vremea lui Obama, s-a aliat cu kurzii, ea a pus o bombă care ticăie în interiorul NATO.
Noi spunem acum că America are un aliat kurd pe care trebuie să-l protejeze. Este incorect. America are în acea zonă doi aliaţi: unul este Turcia, care este aliatul natural din NATO, şi al doilea este aliatul kurd, un aliat de conjunctură, care s-a dus cu americanii nu pentru că îi iubea neţărmurit, ci pentru că spera ca, în finalul confruntării cu ISIS, să fie mai norocoasă cauza kurdă decât a fost până acum în istorie şi că, pentru prima dată, în mod viabil, se va pune pe masă o agendă de constituire a unui stat kurd. Acesta a fost interesul kurzilor în lupta cu ISIS.
Şi să nu uităm nici că, pe lista americanilor, PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, e considerat organizaţie teroristă, pentru că lupta împotriva Turciei, care este aliat NATO şi aliat strategic al SUA. La fel, să nu uităm nici că, în nordul Siriei, există omologul PKK, Partidul aşa-numit pentru Apărarea Poporului, care vrea şi el să facă o unitate kurdă autonomă.
Cu Turcia, intrăm în zona geopoliticii existenţiale
Pentru Turcia, cauza kurdă înseamnă pierderea potenţială de teritorii: 20% din populaţia Turciei este kurdă. Prin urmare, aici nu se negociază. Este aşa cum se uită ruşii la Ucraina – din perspectiva unei geopolitici existenţiale: nu se poate concepe ca Ucraina să fie în NATO şi în UE, pentru că, din perspectiva lor (gândire strict militară şi strategică), nu se poate concepe ca NATO să fie la câteva sute de kilometri de Moscova.
Trump spune: „Care este ideea, care e scopul, să fac eu o confruntare cu Turcia (o chestie foarte complicată, foarte costisitoare) pentru kurzi?”. Asta este gândirea pe care Trump o proiectează în acest moment şi care e atât de simplă, încât ne vine greu s-o digerăm sau s-o acceptăm ca fiind cea reală. Dar pentru el, lucrurile sunt foarte clare: „Trebuie să decid, să aleg între turci şi kurzi. Indiferent cum aleg, apar probleme, dar cele mai mici probleme sunt dacă aleg cauza turcă. De ce mă lupt cu un partener NATO, în relaţie cu care baza Incirlik este fundamentală, strategică pentru americani, când aş putea să evit asta, desigur cu riscul unei abandonări a populaţiei kurde?”
Este o altă Americă şi, dacă vreţi, o altă lume. Pentru că doctrina Trump, chiar dacă nu e foarte bine închegată, constituie, poate, zorii unei Noi Ordini Mondiale, în care nici America nu mai gândeşte şi nu mai mişcă la fel, iar ideea de mesianism şi ideea că avem o soluţie care funcţionează pentru toţi devin desuete, neutilizabile.
Asta va însemna o nouă ordine mondială cu actori importanţi – China şi ea pe acolo. Dacă gândim în termeni vechi, Orientul Mijlociu devine necomprehensibil. Dacă gândim în termeni noi, ne întrebăm: ce mare interes are America în Orientul Mijlociu? Aproape nici un interes fundamental.
Cum a reacţionat Europa
Reacţia Europei este reacţia unei neputinţe îngrijorate, iar marea provocare pentru ea este să arate că îşi poate purta singură de grijă. Ce ar putea să spună Trump, dacă ar fi mai cinic decât este (şi este suficient de cinic!)? Ar putea spune că, pentru americani, crizele din Orientul Mijlociu nu sunt o mare problemă. (…) Orientul Mijlociu nu e o ameninţare directă pentru America, este o ameninţare directă de securitate pentru Europa. Retragerea lui Trump din această poveste este o invitaţie tacită adresată europenilor, care se văd cu o problemă mare cât casa, pentru ei migraţia, criza Orientului Mijlociu, îi duc pe cei care trăiesc, acolo nu neapărat în America (americanii se vor proteja, vor face şi ziduri pentru asta), îi duc în Europa
Europa are acum posibilitatea să arate că-şi poate purta singură de grijă şi poate gestiona probleme care o vizează direct. Asta e marea provocare a europenilor: pleacă americanii, ce facem noi acum? Europenii au rămas la mâna lui Erdogan, pe care îl ceartă, moralizând chestiunea, iar Erdogan poate să deschidă robinetul oricând. El vrea să cureţe o fâşie de 40 de km şi să mute acolo 3,6 milioane de refugiaţi, din Turcia în Siria. Vă daţi seama ce va fi acolo? O criză profundă a regimului de la Damasc, o mare provocare pentru europeni, pentru că această permanentă criză din Siria va secreta migraţii în continuare.
O mare provocare este pentru Federaţia Rusă, care, şmecherind un conflict în care ea nu era parte a încercat să pară actor principal acolo (şi a reuşit de câteva ori), ceea ce i-a garantat lui Assad menţinerea şi stabilitatea regimului.
Rămasă singură, fără americani, ce va face Rusia acolo? Va trebui să fie în continuare implicată în Orientul Mijlociu şi în Siria, ceea ce nu vrea sub nicio formă. Implicată ca actor, pe scenă, gestionând un proces complicat, nu în spatele scenei, cum a făcut până acum. Pentru Rusia este o enormă bătaie de cap.
Dar principala provocare este pentru europeni, care nu ştiu cum să reacţioneze şi se tem de ceea ce s-ar putea să se întâmple şi de potenţialul eşec pe care îl întrezăresc în acest moment. Iar consecinţele le vom vedea peste ceva vreme.
Cine pierde şi cine câştigă?
În principiu, kurzii sunt principalii perdanţi. (…) Sigur că şi Siria este pe lista perdanţilor, pentru că-şi vede perspectiva unui stat închegat extrem de îndepărtat. Şi sigur că şi imaginea Americii (pentru unii) va avea de suferit, însă nu Trump a făcut aranjamentul acesta cu kurzii. Era clar de atunci că trebuie să se ia o decizie. Trump a luat-o şi, sigur, imaginea lui va avea de suferit, dar el nu are problema asta, fiindcă aşa s-a întâmplat cu el de când a fost preşedinte al SUA. (…)
Problema mare este pentru europeni. Un conflict în Orientul Mijlociu va genera o stare de instabilitate, de incertitudine. Şi nu cred că, în acest moment, europenii sunt suficient de pregătiţi. Ei vor să fie şi cu slănina-n pod, şi cu sufletul în Rai, vor să fie şi pragmatici ca Trump, dar în acelaşi timp menţionând nişte principii morale, maiestoase, care să nu fie în niciun caz alterate.
Turcia câştigă, în sensul că-şi asigură securitatea şi evită o confruntare cu America, de care nu avea nevoie. Costisitor, complicat, dar câştigă.
Turcii nu-i iubesc pe kurzi şi se tem de ei, iar Turcia intră într-o logică mai degrabă a lui Kemal Ataturk. (…) Când a venit la putere, Erdogan îi vedea mult mai aproape pe kurzi, care sunt şi ei musulmani. Astăzi, Erdogan a ajuns să se comporte ca şi Ataturk, extrem de agresiv faţă de kurzi. Asta s-ar putea să îi aducă dividende electorale sau să întoarcă privirea turcilor de la problemele grave şi să o mute spre o zonă de succes – în politica externă.
În ceea ce priveşte Rusia, cred că pe ruşi îi doare capul pe termen scurt, pentru că vor trebui să spună ceva în legătură cu Damascul, iar asta e greu, costă. O intervenţie care să pună în ordine toată povestea asta e foarte complicată, iar lor nu le place să rezolve probleme, lor le place să încurce problemele şi să capete dividende din mici părţi ale unei probleme pe care ei o controlează. În niciun caz nu au proiecte, pentru nimic şi pentru nimeni. Iar, din acest punct de vedere, au o problemă de responsabilitate. Ei şi-au asumat menţinerea lui Assad la putere, menţinerea regimului şi stabilitatea Siriei, iar, din punctul acesta de vedere, au în faţă o perspectivă de instabilitate bubuitoare.
În al doilea rând, ruşii nu au reuşit să vadă un conflict care lor le-ar fi convenit foarte mult, între Ankara şi Washington. Ruşilor nu le place o astfel de apropiere.
Iată că pragmaticul Trump, trecând peste problemele de moralitate şi de sacrificare a kurzilor, reuşeşte să se apropie de Erdogan într-un mod care, evident, nu e convenabil pentru ruşi. Unul dintre motivele pentru care Turcia s-a dus spre Rusia a fost inclusiv apăsarea prea puternică pe pedala kurdă din partea administraţiei Obama. Acum, Trump vrea să evite asta şi ruşilor nu le convine.
Ruşilor le-ar fi convenit o pană în interiorul NATO, le-ar fi convenit o Turcie confruntată cu America, lucruri care, iată nu le-au ieşit aşa cum ar fi vrut ei”.

Distribuie:

Check Also

Donație OMV către Maternitatea Ploiești

OMV Petrom a donat Spitalului de Obstetrică Ginecologie Ploiești 250.000 de lei pentru achiziția de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *