3.4 C
Ploiești
vineri, 17 ianuarie, 2025
spot_img
AcasăActualitateAmenzi pentru cei care hrănesc urșii-cerșetori

Amenzi pentru cei care hrănesc urșii-cerșetori

Agenția Națională pentru Protecția Mediului a cerut sprijinul Jandarmeriei Române și Direcției Rutiere pentru prevenirea unor noi incidente provocate de urșii-cerșetori de pe Transfăgărășan. Solicitarea a venit ca urmare a numărului tot mai mare de plăți pe care statul este obligat să le achite oamenilor care sunt vătămați de animale, după ce opresc să le dea hrană ori să se fotografieze alături de sălbăticiuni. În cursul anului 2023, de exemplu, doar în județul Argeș au fost încheiate 260 de procese-verbale pentru astfel de incidente, părțile vătămate solicitând 509.158 de lei. În 2024, au fost semnalate 68 de incidente, cu plăți solicitate de 236.872 de lei. Ca atare a fost luată o măsură radicală: se vor organiza pe Transfăgărășean, dar și pe alte drumuri din țară, echipele mixte de control care vor da două amenzi, o dată pentru hrănirea urșilor și, separat, pentru staționare interzisă. Conform articolului 48 din Legea 407/2006, hrănirea animalelor sălbatice reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei. De asemenea, potrivit Codului Rutier, oprirea neregulamentară se sancționează cu 2-3 puncte amendă (290-435 de lei) și 2 puncte de penalizare, iar staționarea neregulamentară, cu 4-5 puncte amendă (580-725 de lei) și 3 puncte de penalizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente