8.7 C
Ploiești
sâmbătă, 7 decembrie, 2024
spot_img
AcasăActualitateAlo, Prefectura, la Cheia ajungi?

Alo, Prefectura, la Cheia ajungi?

Prefectura Prahova spune că a început o acțiune amplă de verificare a modului în care sunt exploatate pădurile din județ. Nu știm ce anume vor controla echipele alcătuite din reprezentanți ai Corpului de Control al prefectului, Gărzii Forestiere Ploiești și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, dar le dăm noi o sugestie. Deunăzi vreme, să tot fie două săptămâni, am circulat pe DN1A, Văleni-Cheia-Săcele. Pe toată porțiunea montană din Prahova, de la ieșirea din Cheia și până la intrarea în Brașov, am văzut o mulțime de arbori tăiați, grămezi uriașe de crengi, arbori depozitați la marginea șoselei. Senzația era de măcel total al pădurii. Am presupus că o fi fost vreun vânt putenic, iar pădurarii intervin pentru colectarea doborâturilor și degajarea căii rutiere. Dar, surpriză!, cum am trecut în Brașov, nu am mai văzut nici măcar o crenguță retezată. Inexplicabil, nu? Că doar n-a venit ciclonul în Prahova și s-a oprit fix când a intrat în județul vecin! De-aia ziceam: va „pica” Prefectura în control și la Cheia ori va ingnora cu totul subiectul?

Articol de Maria Bogdan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente