În perioada 24 – 26 septembrie 2021 vor avea loc la Ploieşti manifestările prilejuite de cea de-a VIII-a ediţie a festivalului cu titlul „ALFABETUL CONVIEŢUIRII”, – proiect iniţiat de Uniunea Elenă din România şi desfăşurat în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti şi Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti.
    Menit să încurajeze dialogul intercultural şi respectul reciproc, Festivalul interetnic va debuta vineri, 24 septembrie a.c., la ora 16.00, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploieşti, cu ceremonia deschiderii oficiale.
    În cele trei zile de spectacole, pe scena amplasată în zona de sud a B-dului Independenţei din Ploieşti, vor evolua peste 800 de artişti din România şi Grecia.
    De-a lungul bulevardului vor fi amenajate standuri dedicate minorităţilor naţionale unde vizitatorii vor putea aprecia cultura şi tradiţiile comunităţilor etnice din România.
    Parteneri oficiali media ai evenimentului: canalul naţional de televiziune TVR1 şi agenţia de presă AGERPRES.
Programul manifestărilor:
VINERI 24.09.2021
16:00-17:00
 Deschiderea oficială a Festivalului „Alfabetul Convieţuirii”;
17:00-18:00
 Defilarea ansamblurilor participante şi parada costumelor tradiţionale;
18:00-18:30
 Alocuţiuni;
18:30-20:30
 Spectacol – partea I;
20:30-22:00
Concert.
SÂMBĂTĂ 25.09.2021
10:00-15:10
 Spectacol – partea a II-a
15:15-21:10
 Spectacol – partea a III-a
21:10-22:00
 Concert
DUMINICĂ 26.09.2021
11:00-15:00
Spectacol – partea a IV-a.
Sursa: Comunicat de presa