fbpx
joi , 2 iulie 2020
Home / Ocolul Pamantului / Alegerile americane războiul cultural al Occidentului

Alegerile americane războiul cultural al Occidentului

Faptul că politica, bună sau rea, se construieşte pe o fundaţie culturală dominantă, pe un suport sau pattern de cultură politică, pe o dimensiune educaţională profundă şi pe un set de valori, conştientizate sau nu de elitele politice, dar mai ales de votanţi, este un adevăr pe care puţini politologi şi sociologi îl mai contestă în prezent, scrie, într-o analiză pentru ziare.com, profesorul Valentin Naumescu.

Marile bătălii politice ascund de obicei ciocnirea unor „plăci tectonice” concurente, a unor curente de cultură politică (ideologice) intrate în conflict, care luptă pentru supremaţie şi pentru impunerea paradigmei dominante a epocii respective.
Au început alegerile interne în cele două mari partide americane, în vederea desemnării, la Convenţiile Naţionale din vară, a candidaţilor finali în cursa pentru preşedinţia SUA. Dincolo de componenta pur politică, partizană, a competiţiei între democraţi şi republicani din acest an, pentru câştigarea funcţiei de şef al executivului american, confruntarea din 3 noiembrie va marca un câştigător de etapă inclusiv în marele război cultural al secolului XXI, care divide democraţiile occidentale, desfăşurat pe falia liberal-iliberal.
Am tratat pe larg ciocnirea celor două paradigme construite în jurul atitudinii politice asupra libertăţii şi deschiderii în volumul colectiv „Tensiunea pe agenda globală: Probleme fundamentale ale lumii contemporane” (coord. Valentin Naumescu şi Raluca Moldovan, Presa Universitară Clujeană, 2019).
Alegerile prezidenţiale americane din toamnă sunt, prin relevanţa, mediatizarea şi competitivitatea lor excepţionale, cel mai fidel indicator al acestei tensiuni dintre cele două modele de cultură politică active în democraţiile occidentale.
Privind strict spre profilurile biografice, spre programele şi discursurile candidaţilor, teza de mai sus poate fi contra-argumentată. Poate că Sanders, de exemplu, şi Trump nu sunt, fiecare luat în parte, cei mai reprezentativi pentru curentele liberal şi iliberal. Putem identifica lideri politici care exprimă cu mai multă acurateţe ideile liberale şi iliberale, în Europa de Vest, respectiv în Rusia, dar rivalitatea şi dezbinarea apărute în politica şi societatea americană pe axa pro-Trump versus anti-Trump au cu siguranţă forţa de expresie şi de abstractizare cea mai importantă. Şi, totodată, consecinţele cele mai importante în politica lumii, desigur.
Simbolistica bătăliei dintre Trump şi cel care va fi desemnat candidatul democraţilor confirmă din plin observaţia de la începutul textului, nu neapărat prin identitatea personală a candidaţilor, cât mai ales prin esenţa ideilor pe care platformele şi susţinătorii lor le promovează în societate,
Vor fi fiind, probabil, suporteri ai lui Trump care să spună că preşedintele SUA nu este neapărat un iliberal, în sensul de adept al autoritarismului (şi ar putea avea dreptate, dacă acesta este sensul pe care-l dăm iliberalismului), ci un conservator democrat constituţionalist, după cum Bernie Sanders nu este nicidecum un liberal clasic, ci un socialist radical.
Privind însă în ansamblu curentele ideologice radicalizate pe care le reprezintă astăzi „Măgarul” şi „Elefantul” în societatea americană şi, prin extensie, în democraţiile occidentale de pretutindeni, vom înţelege că sensul profund al confruntării este, în esenţă, războiul valorilor liberale cu atitudinile şi convingerile non-liberale, cele din urmă aflate în ofensivă puternică în ultimul deceniu, în întreg spaţiul euroatlantic, din SUA şi Marea Britanie, până în Italia, Austria, Ungaria, Polonia sau România.
Un război cultural şi paradigmatic, putem spune, care închide o buclă a consensului de peste şapte decenii din istoria intelectuală şi ideologică a democraţiilor liberale ale Occidentului, un punct de inflexiune în care au tentatia să intre, se pare, după doar 30 de ani, şi democraţiile mai tinere şi mai vulnerabile din Europa Centrală şi de Est.
Nimic nu se compară însă cu ciocnirea uriaşă a curentelor din democraţia americană. Iar ce vedem acum este doar „încălzirea” pentru lupta gigantică de la toamnă. La republicani, alegerile primare par o simplă joacă procedurală, care nu stârneşte niciun interes public, fiind evidentă (re)nominalizarea actualului preşedinte de la Casa Albă, Donald Trump, creditat cu 97% susţinere printre republicani. Cei doi contracandidati formali ai lui Trump, guvernatorul Bill Weld de Massachusetts, declarat libertarian, şi dezvoltatorul imobiliar californian Rocky De La Fuente, veşnic candidat autointitulat reformist, par mai degrabă că sunt interesati doar să-şi facă o campanie de imagine personală.
La democraţi, însă, cel puţin patru-cinci candidaţi semnificativi, destul de bine conturati politic şi ideologic, fac din alegerile primare un proces intens şi dur de selecţie. Joe Biden, Bernie Sanders, Elizabeth Warren sau Michael Bloomberg luptă pentru nominalizare, de pe platforme care acoperă un spectru larg de nuanţe şi poziţionări, de la un centrism cu vechi afilieri republicane (miliardarul Bloomberg), până la o stângă radicală vecină cu neomarxismul european (Sanders).
Între aceste două repere aflate la extremităţile discursului în Partidul Democrat, mai există oferta moderat-centristă a obositului, mult încercatului de probleme şi cam uzatului Biden, discursul intelectual de stânga, elevat şi doct, al fostei profesoare de la Harvard, Elizabeth Warren, care îşi propune să reformeze capitalismul, dar şi discursul proaspăt, energic, vibrant al tânărului primar al unui orăşel din Indiana, Pete Buttigieg, care încearcă, la doar 38 de ani, să spargă blocada septuagenarilor din politica americană. (Buttigieg, fost primar în South Band, s-a retras însă după alegerile primare din 3 martie, Super Tuesday, declarând că îl va susţine pe Biden – n.n.).
Nu e scopul acestui articol să se lanseze într-un pronostic privind câştigătorul cursei.
Intensitatea şi ferocitatea bătăliei între tabăra pro-Trump şi tabăra anti-Trump se văd cel mai bine pe frontul de luptă al Facebook. Şi nu discutăm numai de militanţii şi suporterii din SUA, unde, până la un punct, această controversă politică şi electorală ar putea fi de înţeles, fiind vorba de ţară şi provocările vieţii lor în joc, ci de reverberaţiile tensiunii liberal-iliberal, care ajung până la frontiera răsăriteană a Occidentului.
Dacă suntem atenţi, de pildă, la radicalizarea mesajelor şi agresivitatea tonului, la discursul urii, propagat până în România, şi la tentaţia de a aplica „lovitura de baros decisivă” în comentariile de pe forumuri, în care fiecare pretinde că este deţinătorul adevărului absolut, iar cei de partea opusă sunt nişte tâmpiţi care nu înţeleg nimic, vom înţelege ce forţă de expresie imensă au alegerile prezidenţiale americane din acest an.
În vorbe tot mai grele, colcăind de otravă, combatanţii nu vor numai să-şi prezinte propriile argumente, cât mai ales să-şi desfiinţeze cu ură interlocutorii, să-i distrugă, să-i calce în picioare… Simpla critică a unei idei politice este percepută tot mai mult ca un atac la propria persoană, fiindcă militanţii se identifică tot mai mult cu „cauza” pentru care luptă candidatul sau platforma lor favorită.
Taberele politice de astăzi arată tot mai mult ca nişte secte care se urăsc de moarte între ele.
Ai uneori impresia că, pe Facebook, nu au mai rămas decât „neomarxişti nenorociţi”, „comunişti de generaţie nouă”, „spălaţi pe creier de drogul corectitudinii politice, care cere pe zi ce trece doze tot mai mari”, „sorosişti corupţi”, „globalişti vânduţi multinaţionalelor”, „trădătorii credinţei creştine”, „cei care vor să umple Occidentul de musulmani” sau, dimpotrivă, „trumpişti inculţi”, „ultraconservatori bigoţi”, „naţionalişti de joasă speţă”, „rasişti şi xenofobi sfertodocţi” etc. Cel putin din perspectiva acestui „dialog cultural” contondent, viitorul democraţilor din spaţiul euroatlantic nu sună tocmai bine. Reapariţia urii în politică anunţă vremuri grele.
Nu ştim deocamdată cum se va termina războiul cultural al Occidentului, care divide încă de la începutul secolului XXI democraţiile numite cândva „liberale” şi care a crescut în intensitate şi profunzime în ultimii ani, dar ştim că alegerile prezidenţiale americane de anul acesta vor avea un impact masiv, în ambele variante posibile.

Distribuie:

Check Also

Iordania recuperează terenuri împrumutate Israelului în 1994

Regele Iordaniei, Abdallah II, a oficializat recent restabilirea suveranităţii regatului asupra terenurilor de la Baqoura …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *