joi , 23 ianuarie 2020
Home / Editorial / AI ÎNȚELES?

AI ÎNȚELES?

La mulți ani, cititorule!
Este pentru tine mesajul ăsta. Pentru tine și pentru cei ca tine, care știu să citească…printre rânduri. Ai văzut anul ăsta multe…și ai înțeles și mai multe.
Sigur ai înțeles că nu contează cum te cheamă, dacă ai furat, fie și doar un vot, tot pușcărie scrie pe tine. Ai înțeles că prostia chiar și disimulată, tot prostie este și iese la suprafață chiar dacă ai broșă Chanel la piept. Ai înțeles că cel mai mare partid poate să se sfărâme în doi timpi și trei mișcări dacă e condus de oameni mici. Ai înțeles că poți să nu spui nimic și să nici nu faci nimic, dar să câștigi cursa. Ai înțeles că orice greiere poate bate o furnică, doar pentru că are arcuș străin. Ai înțeles că liberal nu vine de la cuvântul liber. Ai înțeles că nu politica este o curvă ci cea mai bună parte dintre practicanții ei sunt niște dame ușoare. Ai înțeles că nu străinii ne taie pădurile ci legile noastre o fac. Ai înțeles că Basarabia nu e încă România. Ai înțeles că suntem o țară de oameni speciali pentru că avem pensii care ne deosebesc. Ai înțeles că nu trădarea e cea care ne doare ci eșecul ei. Ai înțeles că banii nu au miros politic. Ai înțeles că zilele de eliberare condiționată sunt mai multe decât zilele executate. Ai înțeles că până nu scapi de rădăcina bătăturii, nu scapi de durere. Ai înțeles că nu contează plagiatul ci plagiatorul. Ai înțeles că nu contează cât de scabroasă este înjurătura dacă iese din gura cui trebuie. Ai înțeles că un prost poate strica o idee generoasă pentru că a fost pus în funcție de niște mediocri interesați. Ai înțeles că poluarea sufletului este cea mai nocivă. Ai înțeles că tot ei ne conduc. Ai înțeles că…nu ai înțeles nimic? Ai înțeles?
La mulți ani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *