vineri , 6 decembrie 2019
Home / Actualitate / Aerul din Ploiești, din ce în ce mai otrăvit

Aerul din Ploiești, din ce în ce mai otrăvit

Nu știu dacă ați remarcat sau dacă chiar vă pasă, dar pe măsură ce trece timpul, iar autoritățile fac programe peste programe și poluatorii se angajează în tot felul de investiții (pe hârtie), aerul din Ploiești devine din ce în ce mai rău, mai nerespirabil. A crescut, de asemenea, și numărul localnicilor care acuză tot felul de alergii, asta ca să nu mai vorbim despre cea mai tragică dintre situații, decesul cauzat de boli incurabile provocate de noxele din atmosferă. Tot mai mulți oameni (inclusiv semnatara acestui articol) au observat că atunci când pleacă din oraș se simt bine, iar cum se întorc, au greutate în respirație, dureri de cap, tuse, în general, reacții atipice în organism, care dispar odată cu schimbarea ambientului. Fie că e vorba despre miros de sulf, de gaze arse sau de alte noxe, incidentele de acest gen sunt aproape zilnice. Cel mai recent, duminică și luni, au fost depășiri ale particulelor în suspensie PM10 la toate stațiile din Ploiești: PH 1 (stație Vest)- 63.02µg/m³ duminică și 57.29µg/m³ indicele de luni; PH 2 (centru) – 70.02µg/m³ indicele de duminică și 61.95µg/m³ luni; PH 5 (Bariera București) – 71.24µg/m³ indicele de duminică și 63.69µg/m³ luni; PH 6 (Mihai Bravu) -71.38µg/m³  indicele de duminică și 66.43µg/m³ indicele de luni. Instituțiile statului, ați văzut bine, sunt aproape inofensive. Ba chiar am avut mulți ani un înalt oficial (Grațiela Gavrilescu) la București, în funcția de vicepremier și ministrul Mediului, iar acesta, în afară de câteva vizite la poluatori și declarații de bune-intenții ale acestora, nu ne-a făcut viața deloc mai ușoară. Nici nu s-a cunoscut că avem „pile” în Guvern. Pe de altă parte, Primăria Ploiești și Consiliul Județean Prahova toacă bani pe tot felul de strategii, însă deocamdată nu se simt efectele unor măsuri concrete. Așa că nu ne-ar rămâne decât să gestionăm noi (societata civilă) problema, așa cum ne pricepem. Dar și aici e un mare semn de întrebare: la mitingurile antipoluare nu s-au strâns mai mult de 100 de oameni.

Check Also

Dezastru total la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești

Luni, o echipă a Ministerului Tineretului și Sportului a verificat condițiile în care se antrenează …

Lasă un răspuns la camelia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *