Bazele Aegis Ashore din România şi Polonia sunt versiuni terestre ale sistemului naval Aegis, fiecare dispunând de un puternic radar SPY-1 şi de 24 de interceptoare de rachete SM-3. Aegis Ashore are ca scop oprirea rachetelor balistice cu rază scurtă, medie şi intermediară, precizează într-un articol recent revista americană National Interest.
Iranul a construit un arsenal de rachete balistice, inclusiv rachete balistice cu rază intermediară (IRBM), care ar putea fi, teoretic, armate cu focoase nucleare, dacă Iranul le va dezvolta.
Umbrela americană de apărare antirachetă ar trebui să protejeze Europa de rachetele balistice iraniene (şi poate ruseşti). Dar testele vitale nu au fost efectuate şi există întârzieri în construirea bazei de apărare antirachetă în Polonia. Toate acestea înseamnă că scutul antirachetă din Europa ar putea fi permeabil.
Agenţia americană de Apărare Antirachetă (MDA) a efectuat doar şapte din cele 11 teste planificate în 2018 sau doar 64%, potrivit unui studiu al Biroului pentru Responsabilitatea Guvernamentală (GAO). În acelaşi timp, problemele cu constructorii au întârziat cu 18 luni construirea unui sistem antirachetă în Polonia.
Început de administraţia Obama, efortul american de apărare antirachetă în Europa – Abordarea Europeană Graduală adaptivă (EPAA) – are trei părţi. Etapa I, finalizată în 2012, cuprinde un radar de apărare antirachetă din Turcia şi un centru de comandă din Germania, care sprijină navele Marinei SUA echipate cu versiunea navală a sistemului de apărare antirachetă Aegis. Etapa a II-a a fost finalizată în 2016, când o bază Aegis Ashore din România a devenit operaţională. Întârzierea a fost în faza a III-a, în care ar fi trebuit să fie pregătită o facilitare Aegis Ashore în Polonia.
În mod ironic, GAO vede întârzierea în construirea bazei poloneze Aegis Ashore ca pe o surpriză neaşteptată, care oferă Aegis timp pentru a rezolva erorile. „Testarea pentru faza a III-a a EPAA împotriva ameninţărilor planificate a fost redusă substanţial, iar alte teste vitale au fost amânate până la livrare”, au subliniat auditorii. „Oficialii consideră încheiată testarea EPAA pentru livrarea completă a fazei a III-a. cu toate acestea, cele mai bune practici de orientare şi achiziţie ale Departamentului pentru Apărare (DOD) subliniază importanţa testelor pentru a înţelege amploarea capacităţilor şi modul de desfăşurare a acestora. Întârzierea de 18 luni în faza a III-a a EPAA oferă MDA posibilitatea de a efectua teste suplimentare şi de a colecta mai multe date despre performanţă. Această testare ar putea oferi militarilor mai multe informaţii şi încredere în capacitatea sistemului de a proteja aliaţii noştri împotriva estimatelor ameninţări cu rachete balistice.”
De fapt, întârzierea fazei a III-a a EPAA ar da scutului european antirachetă un răgaz pentru a rezolva o problemă majoră, care a afectat apărarea antirachetă încă din anii 1960: cum să oprim mai multe rachete şi focoase, fără ca sistemul să fie copleşit. Planul iniţial al MDA „a inclus cinci interceptări IRBM în trei teste, inclusiv teste pentru a evalua capacitatea împotriva raidurilor mici, care necesită interceptarea simultană a rachetelor multiple – o tactică probabilă
într-un atac real – înainte de livrarea EPAA. Cu toate acestea, planul actual reduce numărul de teste de interceptare IRBM şi nu include un test de zbor contra raiduri, până după declararea capacităţii EPAA faza a III-a.
Mai puţine teste înseamnă mai puţine date pentru a se asigura că sistemul de apărare antirachetă european funcţionează conform planului. „EPAA faza a III-a intenţionează să ofere o apărare robustă împotriva IRBM şi a raidurilor de ţinte multiple dar face testări pentru a demonstra că au fost reduse capacităţile de la cinci la una, testul împotriva scenariului de raid neproducându-se înainte de a fi livrat capabilitatea”, a concluzionat GAO. „Lucrările noastre anterioare au arătat că a continua cu date de testare limitate poate duce la descoperirea întârziată şi costisitoare a problemelor de performanţă. O evaluare mai amănunţită a capacităţilor şi limitărilor sistemului ar putea atenua acest risc prin construirea unei baze mai solide a cunoaşterii.”
