joi , 12 decembrie 2019
Home / Actualitate / ADR Sud-Muntenia lucrează la Regio 2021-2027

ADR Sud-Muntenia lucrează la Regio 2021-2027

Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia organizează, la sfârșitul acestui an, mai multe întâlniri de lucru în cele șapte județe arondate-Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița și Prahova- pentru a discuta despre elaborarea Planului de Dezvoltare Regională 2021-2027 sau, mai exact, pentru a găsi noi formule de finanțare a proiectelor pe care autoritățile le propun. Anterior, pe 7 noiembrie, a fost constituit Comitetul Regional de Planificare Sud Muntenia (CRP), o structură cu rol consultativ în elaborarea şi avizarea Planului de Dezvoltare Regională Sud Muntenia. O astfel de primă întrevedere a Grupului de Parteneriat Local a avut loc în Prahova săptămâna trecută, prilej cu care șefa Serviciului Dezvoltare din cadrul ADR Sud Muntenia, Gilda Niculescu, le-a prezentat reprezentanților autorităților publice modificările noului cadru pentru politica de coeziune a Uniunii Europene. Trebuie spus că UE pledează pentru mai puține obiective de politică și, implicit, mai puține axe de finanțare pe domenii de acțiune, acestea din urmă scăzând de la 11, câte au fost în execițiul financiar actual, la 5. Aceste obiective prioritare sunt: OP 1-O Europă mai inteligentă, cu domeniile cercetare și inovare, servicii publice digitale, digitalizare și bandă mai largă, întreprinderi mici și mijlocii; OP 2- O Europă mai ecologică, cu emisii scăzute de carbon, în domeniile energie, schimbări climatice, apă și ape uzate, gestionarea deșeurilor, biodiversitate și mobilitate multimodală în mediul urban; OP 3-O Europă mai conectată, cu domenii de aplicare în transport și digitalizare; OP 4-O Europă mai socială pentru politicile pieței muncii, educație, incluziune, sărăcie și sănătate; OP 5-O Europă mai aproape de cetățeni care se referă la dezvoltarea teritorială/urbană. În propunerea Comisiei Europene pentru bugetul 2021-2027, România are alocate 27 miliarde de euro prin politica de coeziune, ceea ce înseamnă cu 8% în plus față de actuala perioadă. Interesant ar fi că regiunile țării ar putea propune direcții generale de dezvoltare care să fie apoi încorporate în programele cu finanțare europeană. Până la finalul acestui an, autoritățile din fiecare județ vor veni cu idei de proiecte pe care le doresc finanțate, astfel încât să fie realizată o listă generală pentru găsirea variantelor de obținere a fondurilor în cadrul perioadei de programare 2021-2027. În ceea ce privește Prahova, la o precedentă întâlnire, președintele CJ, Bogdan Toader, și-a exprimat speranța să obțină finanțare pentru drumul despre care se discută de mai bine de un deceniu, Valea Doftanei-Săcele.

Check Also

Premiul de excelență pentru Ploiești

Ceea ce noi, ploieștenii, am luat în derâdere, a fost răsplătit de alții cu o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *