sâmbătă , 7 decembrie 2019
Home / Inedit / Adevărul despre Tezaurul României de la Moscova (II)

Adevărul despre Tezaurul României de la Moscova (II)

Documente, hărţi, cărţi rare. Nici un gram de aur
Acest transport a însemnat prima restituire din istoria Tezaurului României la Moscova, constând în documente vechi, cărţi rare, planuri, hărţi, arhive, acte, manuscrise, obiecte bisericeşti, covoare, carpete, depozite, tablouri, picturi, schiţe, desene, colecţii de artă, bunuri şi efecte bancare (titluri de proprietate, valori, acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit, garanţii bancare, gajuri, ipoteci etc), aparţinând persoanelor particulare sau instituţiilor de stat.

1956 – a doua restituire
A doua restituire s-a făcut în vremea „obsedantului deceniu”, când, în fine, „poporul era la putere în România (cum pretindea propaganda vremii), dar în chip total neaşteptat pentru opinia publică. În iunie 1956, ziarele relatau despre faptul că Tezaurul românesc aflat la Moscova urma să fie restituit, iar comunicatul oficial afirma că „poporul sovietic a păstrat cu grijă toate aceste opere de artă, care reprezintă o mare valoare istorică şi artistică”, că guvernul URSS şi poporul sovietic au privit întotdeauna aceste valori ca un „bun inalienabil al poporului român însuşi”.

Cloşca şi puii de aur se întorc acasă
Lista bunurilor restituite includea Tezaurul de la Pietroasele („Cloşca cu Puii de Aur”), 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu (dintr-un total de 1350 de picturi, gravuri şi desene), vase liturgice din aur şi argint, cărţi şi miniaturi vechi, bijuterii, 156 de icoane, 418 tapiţerii etc. În total, expoziţia deschisă la Bucureşti în august 1956 cu obiectele sosite din URSS includea nu mai puţin de 39.320 de piese, dintre care 33.968 de monede de aur şi 2465 de medalii, 1350 de tablouri şi desene, restul de circa 2500 de obiecte fiind obiecte de orfevrărie medievală, broderii liturgice şi icoane. Tot în 1935, prin eforturile lui Nicolae Iorga, au sosit de la Moscova şi rămăşiţele pământeşti ale lui Dimitrie Cantemir, principele Moldovei, depuse la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi. Totuşi, Tezaurul BNR, format din 93,4 tone de aur, plus alte importante bunuri rămâneau nerestituite.
De ce am dus aurul în Rusia şi nu în Anglia?
Fireşte, azi, multă lume se întreabă –în lipsa unor cunoştinţe elementare despre situaţia din epocă şi sub influenţa relaţiilor româno-ruse de după al Doilea Război Mondial – de ce am trimis valorile româneşti în Rusia. Sunt câteva motive demne de luat în seamă, care trebuie cunoscute:
1. Nimeni nu-şi putea imagina atunci căderea Rusiei, care, de sute de ani, fusese o stavilă în calea migratorilor asiatici, care devenise „a treia Romă” – simbol al ortodoxiei şi care nu putuse fi luată nici de Napoleon;
2. Casa Imperială Rusă garanta toate valorile româneşti depozitate la Kremlin;
3. Casa Regală a României, prin regina Maria, era înrudită direct cu ţarul Nicolae Romanov, care a făcut promisiuni solemne suveranilor români în legătură cu intangibilitatea, custodia şi returnarea Tezaurului nostru:
4. Trimiterea Tezaurului în Anglia, adică mai departe de teatrele de operaţiuni militare, către un alt aliat, ar fi putut jigni Rusia, aliatul nostru vecin, şi ar fi pus probleme logistice insurmontabile (deoarece transportul Tezaurului spre Anglia ar fi trebuit făcut tot numai pe uscat şi tot prin Rusia).

Ruşii o ţin sus şi tare că Tezaurul s-a pierdut în timpul războiului
În baza declaraţiei comune a miniştrilor de externe ai celor două ţări, semnată la 4 iulie 2003, s-a constituit „Comisia comună româno-rusă pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv Problema Tezaurului”. Din momentul constituirii, Comisia s-a întrunit de patru ori: la Bucureşti, în octombrie 2004, la Moscova, în iunie 2005, la Moscova, în aprilie 2006, la Sinaia, în martie 2016. Partea rusă a insistat ca această Comisie să discute şi să lămurească chestiuni mai largi, legate de relaţiile bilaterale dintre Rusia şi România, din 1916 încoace până în perioada comunistă, pe când partea română a accentuat nevoia rezolvării chestiunii spionase a Tezaurului.
Ruşii, însă, au susţinut de mai multe oric că Tezaurul s-a pierdut şi risipit în vremea Războiului Civil, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial etc., când funcţiona în Rusia un alt regim politic. Fireşte, este de presupus că o parte din Tezaur a fost folosită de statul sovietic – mai ales partea de aur aparţinând BNR -, fiindcă acest stat nu s-a considerat responsabil pentru angajamentele guvernelor ţariste anterioare. Însă dispariţia totală a Tezaurului este contrazisă de cele două restituiri (din 1935, 1956), făcute de partea rusă. Cele 91,4 tone de aur românesc al BNR nerestituire reprezintă o valoare inestimabilă, din câteva motive. Mai întâi, este vorba despre averea naţiunii române, fiindcă deţinătoarea aurului respectiv era Banca Centrală a ţării. În al doilea rând, valoarea intrinsecă a aurului fin depus este mai mare decât greutatea metalului, fiindcă lingourile reprezentau 2,4 tone, iar monedele diverse (în mare parte mărci germane şi coroane austriece), 91 de tone. Este vorba şi despre monede istorice din secolele anterioare, cu semnificaţie numismatică. Conform unor estimări, valoarea actuală a aurului depus ar oscila între două şi trei miliarde de dolari SUA. (Dacă adăugăm şi valoarea numismatică a monedelor din Tezaur, valoarea creşte la 4-5 miliarde de dolari – n.r.).

Datorie de onoare faţă de ţară
Partea română insistă, prin urmare, asupra faptului că Federaţia Rusă – ca stat continuator al Imperiului Rus de odinioară are, conform dreptului internaţional, obligaţia respectării tuturor tratatelor şi acordurilor semnate cu alte state, inclusiv a acordurilor dintre guvernele român şi rus, din 1916-1917, privind Tezaurul României depus în custodie la Moscova, cu obligaţia expresă a restituirii complete. Partea română este conştientă de imposibilitatea păstrării intacte a valorilor româneşti din Rusia, în urma trecerii acestui secol, dar este deschisă spre purtarea unor tratative care ar putea rezolva problema.
Personal, nu cred că vreun guvern al României – de orice orientare politică ar fi acesta – ar putea abandona chestiunea restituirii Tezaurului României depus la Moscova. De asemenea, nici un guvernator al Băncii Naţionale nu ar face asta, din moment ce, din 1917 încoace, toţi guvernatorii care s-au succedat – inclusiv în vremea regimului comunist – şi-au predat unul altuia Dosarul tezaurului, ca într-o ştafetă a datoriei faţă de ţară.”

Check Also

Epava unei nave din timpul Imperiului Roman

Epava unei nave romane a fost descoperită în largul coastelor unei populare staţiuni din estul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *