joi , 17 octombrie 2019
Home / Inedit / Adevărul despre Hiroshima şi Nagasaki (I)

Adevărul despre Hiroshima şi Nagasaki (I)

Cine reprezintă cu adevărat cea mai mare ameninţare nucleară din lume? Iranul, care este membru al Tratatului Nuclear din Neproliferare şi care cooperează cu Agenţia Internaţională a Energiei Atomice? Sau Israelul, care refuză să semneze Tratatul şi care refuză până şi să admită că deţine armament nuclear?

Moto:
„S-ar putea ca niciodată să nu trebuiască să folosim armamentul nuclear în operaţiuni militare, întrucât simpla ameninţare a folosirii lui va determina orice oponent să ni se predea.”
(Chaim Weizmann)

Să luăm în considerare armamentul pe care se crede că Israelul îl deţine: până la 400 de bombe atomice şi cu hidrogen, în care sunt incluse şi armele termonucleare şi cele din clasa megatonă A, în care intră şi sistemele bombelor cu neutroni, bombele nucleare tactice, mecanismele de livrare nucleară la pachet, rachetele intercontinentale balistice Jericho cu o rază de acoperire de 11.500 km şi facilităţile de asaltare nucleară din larg, folosind lansatoare nucleare submarine – arsenalul nuclear formidabil al Israelului intră în mod drastic în contrast cu armamentul nuclear inexistent al Iranului. În timp ce Iranul a respins dezvoltarea armamentului nuclear în mod consecvent, Israelul a ameninţat lumea în repetate rânduri cu rezerva lor nucleară. Israelul operează o strategie cunoscută ca Opţiunea Samson, o politică prin care oricui îl ameninţă i se răspunde înapoi cu represalii nucleare masive. Samson este figura biblică care a distrus templul filistenilor, omorându-se pe el şi alte câteva mii de filisteni.
În cartea Opţiunea Samson, autorul Saymour Hersh citează o declaraţie şocantă a unui oficial israelian: „Încă ne mai amintim mirosul Auschwitzului şi Treblinkăi. Data viitoare vă luăm pe toţi cu noi”.
Generalul Moshe Dayan, un promotor renumit al programului nuclear israelian, a afirmat: „Israel trebuie să fie ca un câine turbat, prea periculos ca să-l deranjezi”
Martin van Creveld, profesor israelian de istorie militară la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a spus: „Majoritatea capitalelor europene sunt vizate de forţele noastre (israelite) aeriene… Suntem capabili să scufundăm întreaga lume odată cu noi. Şi vă pot asigura că aceasta se va petrece înainte ca Israel să piară.”


Avertizorul Integrităţii israeliene a pretins că Israel şantajează lumea cu abilitatea sa de a „bombarda orice oraş de pe suprafaţa lumii, nu numai cele din Europa, dar şi cele din Statele Unite.
Ameninţările Israelului de a ataca alte ţări au crescut încă de când Iranul a început să-şi sporească resursele de uraniu pentru programul său de energie nucleară. În timp ce este puţin probabil ca Israelul să creadă cu adevărat că Iranul l-ar ataca – Iranul cunoaşte faptul că ar fi ras de pe faţa pământului dacă ar îndrăzni să atace Israelul cu orice fel de armament -, Israelul nu poate tolera existenţa unui Iran armat cu facilităţi nucleare.
• Orice provocare la adresa hegemoniei nucleare a Israelului i-ar putea slăbi acestuia abilitatea de a folosi ameninţarea nucleară, în misiunea lui de păstrare a teritoriului pe care i l-a furat Palestinei. Un Iran bine înarmat ar putea susţine ca cetăţenii israelieni să părăsească teritoriile ocupate. Investiţiile ar putea decădea, reducând astfel finanţele necesare subvenţionării şi susţinerii expansiunii nelegitime a Israelului.
• Rezerva vastă de armament nuclear a Israelului – împreună cu realitatea faptului că o serie de oficiali israelieni au declarat că sunt pe cât se poate de pregătiţi să se folosească de aceasta, dacă sunt ameninţaţi – ar trebui să îngrijoreze pe toată lumea. Israelul, braţ la braţ cu aliaţii lor neconservatori şi sionişti din guvernul SUA (şi a tuturor celorlalte ţări), reprezintă un pericol mult mai mare decât Iranul, când vine vorba de pacea globală.
Experimentul a fost un succes copleşitor
Publicul american a aflat de eforturile japonezilor de a pune capăt conflictului, numai după ce războiul a luat sfârşit. Spre exemplu, Walter Trohan, un reporter al Chicago Tribune, a fost forţat în timpul războiului să nu scoată la iveală una dintre cele mai importante poveşti de război.
Într-un articol care a fost publicat în sfârşit în data de 19 august 1945 pe prima pagină a ziarelor Chicago Tribune şi Washington Times-Herald, Trohan a dezvăluit că, pe 20 ianuarie 1945, cu două zile înainte de a decola pentru întâlnirea de la Ialta cu Stalin şi Churchill, preşedintele Roosevelt a primit un memorandum de 40 de pagini de la generalul Douglas MacArthur, subliniind cinci capitulări în avans venite de la oficialii japonezi de grad înalt. (Întregul articol al lui Trohan se găseşte în Winter Journal 1985-86, paginile 508-512).
Va urma

About admin

Check Also

Un altfel de „Olandez zburător” (III)

Ca urmare a informărilor prezentate Ministerului Afacerilor Externe privind asemenea derapaje, ambasadorul Olandei Coen Stork …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *