Așa e. Și nu de acum. De ani de zile. Sunt gânduri, vise, emoții arse în tine. Nu le-ai trăit deși știai să o faci. Chiar tu te-ai surprins zâmbind în oglindă, imaginându-ți cum ar fi dacă…Dar ți-a fost frică. Iar acum te întrebi dacă ai putut vreodată să trăiești, să faci, să simți altfel. Poate că da. Cu puțin NOROC. Sau mai mult? Noroc pe care acum îți este și greu să recunoști că l-ai avut. Și nici nu îți face bine să o faci. Iar acum stai și te bucuri doar de un lucru. Că stai drept. Pari vie. Dar nu ești. Ai ars de mult. Cât timp ai stat cu ochii închiși, a trecut. I-ai deschis doar atunci când a apărut. Dar te-ai speriat. Era ceva ce tu nu știai. Nu era din lumea ta, cea cu ochii închiși. Și ai făcut ce știai. I-ai închis la loc. Iar singura bucurie au rămas doar gândurile și visele și emoțiile…netrăite. Iar acum? Acum nimic. Același NIMIC. Deși mai ai unde să arzi…tu, tot nimic. Și atunci? Te încălzește cu ceva că stai drept? Ești doar un scrum…și…totuși fumegi. Asta ar trebui să îți spună ceva. Că mai ai puțin și te vei stinge. Așa că scutură-te și arzi! ARZI cât mai poți! ACUM!
ZPL-arziacum
ACUM!
