Ce este însă această “ea”? Această “vrajă”…această stare?
Pentru fiecare dintre cei cu care am împărtășit experiența Athosului, călătoria a însemnat ceva. Stări și trăiri diferite cuprinse în mii de feluri.
Pentru mine, a însemnat un singur lucru – LINIȘTEA!
Asta am venit să regăsesc pe Muntele Athos. Nu vreo minune, vreo revelație sau așteptarea unei vedenii. Nu! Singurul lucru pe care mi-a fost teamă că nu-l voi regăsi aici a fost pacea sufletească. Pentru ea am revenit.
Simțeam că se făcuse loc în baterii pentru mai multă stare de liniște. Una după care cred că tânjim cu toții.Athosul, pentru mine, este acea bulă atemporală, în care singurul lucru care contează și care este scos la suprafață, de multe ori, fără să exagerez, la propriu, este doar sufletul. În primul rând, pe al altora și, încet-încet, pe al tău.
Și cred că nici nu are cum să fie altfel, atâta timp cât oameni, ca și tine, au ales să se rupă de lumesc și de tot ceea ce este material, pentru a se ruga pentru tine.
Este fascinantă această formă a iubirii pe care o vezi și o simți în locul acesta.
În creierii nopții, sunt oameni care se roagă pentru tine și familia ta, în genunchi, până când soarele și păsările se trezesc, fără ca tu să știi, să fi cerut, ori să te aștepți.
Am văzut oameni ca și mine, care nu se cunoșteau între ei, dormind câte 10 în cameră și chiar pe holul chiliilor, treziți de toaca blândă de lemn, la ora două, plecând spre biserică, pentru a fi cu preoții și cu călugării, la slujbă.
Nu cred că toți știau ritualul creștin, dar ei, ca și mine, erau acolo.
Pentru a fi ei cu ei. Ei cu ceilalți. Și toți, cu Dumnezeu!
Starea dată de rugăciunea știută, ori pur și simplu improvizată, o dată ce străbate inima, iese din tine prin lacrimi de durere, de dor, de speranță…
Lacrimi pe care le-am văzut în ochii și pe obrajii luminați de lumina candelelor, ai oamenilor de toate vârstele, de la copii de 10 ani, la bunici, de peste 70.
Sentimentul este unic. Să vezi câți dintre ai tăi, care ziua sunt tâmplari, manageri, ingineri și ce or mai fi ei, îngenunchează, plâng, oftează și se închină, ori pur și simplu îi auzi că au venit să-i mulțumească Celui de Sus pentru tot, este cu adevărat minunat.
Lumea în care trăim nu ne prea mai oferă șansa de a vedea omenia așa cum o citim în cărțile sfinte. Pentru că este alienată. Una în care, nu doar că nu ne mai regăsim unul cu celălalt, ci în care nu ne mai regăsim pe noi înșine. Pe noi și pe Dumnezeul din noi.
Din păcate, asta este lumea noastră de astăzi. Cum o descrie atât de sugestiv, dar și de amar, Octavio Paz: “Gândind în termenii istorici, trăim în epoca fierului, al cărui act final este barbaria; gândind în termeni morali, trăim în epoca mocirlei”.
În ea ne afundăm. În vacarmul ei. Și viteza cu care o facem, modul agitat în care dăm din gură și din coate, călcând pe cel de sub noi, ca să fim și mai sus, este imaginea eșecului personal, dar și al societății. Este flacăra olimpică a insuccesului.
Athosul este locul unde toată această luptă dispare.
La Athos, totul se întâmplă în interiorul tău.
Athosul este locul unde bătăliile nu se mai dau cu alții, ci cu demonii din tine.
Athosul este, așa cum l-am simțit eu, un portal spre sufletul tău, ca parte din sfântul duh.
La Athos, te dezbraci de ceea ce crezi că ești și… doar ești.
Aici, la Athos, poți sta de vorbă cu creația lui Dumnezeu, care ești tu, să-i vorbești sufletului tău, să-l mângâi, să plângeți împreună, să vă îmbrățișați, să râdeți împreună.
Athosul este locul în care sufletele alor tăi se întâlnesc cu sufletul tău. Și regăsiți iubirea pe care credeați că ați pierdut-o când cei dragi au plecat. Le simți suflarea. Te simți întreg cu ei.
E locul unde simți mult mai mult să mulțumești și să îți ceri iertare, decât să ceri ajutor.
Așa este la Athos!
Așa este el!
Senzația este că am stat luni întreg. Eu, de fapt, stând doar trei zile. Imaginați-vă care este starea după o săptămână, ori după o lună.
Athosul îți oferă șansa de a fi alt om. Cel adevărat. Nu cel închipuit.
Și pentru că se zice că o dată ce ți-ai propus, ajungi și revii pe Munte doar la chemarea Maicii Domnului, îi mulțumesc din toată inima că m-a reprimit la Ea acasă.
În final, las câteva imagini, care sper să ajungă la voi, măcar cu o parte din bucuria mea.
A DOUA OARĂ, PE ACEEAȘI POARTĂ
