21.6 C
Ploiești
marți, 11 mai, 2021
Acasă Sport 6 victorii din 6 meciuri pentru junioarele 3 de la CSM Ploiești

6 victorii din 6 meciuri pentru junioarele 3 de la CSM Ploiești

Echipa de handbal junioare 3 a CSM Ploieşti şi-a încheiat participarea în Grupa F a Fazei Geografice cu 6 victorii din 6 posibile, după ce a câştigat partidele cu ACS Academia Junior Ploieşti (scor 43-21) şi Gr. Şc. Energetic Râmnicu Vâlcea (scor 38-16). Fetele pregătite de Geta Opincariu merg, aşadar, din postura de câştigătoare ale seriei în Faza Grupelor Valoare, acolo unde vor fi însoţite de ocupanta poziţiei secunde, CSŞ Ploieşti. CSM Ploieşti va face parte din Grupa Valoare 2, împreună cu primele două clasate din Seriile D (Ştiinţa Bucureşti şi CS Tonus Bucureşti) şi E (CSM Bucureşti şi CSŞ 6 Bucureşti).
În faza următoare a campionatului, sunt 4 Grupe Valoare a câte 6 formaţii, echipele urmând să se întâlnească „fiecare cu fiecare”, fără a se merge cu rezultatul direct consemnat în Faza Grupelor Geografice între fostele colege de serie. Apoi, primele două clasate în cele 4 Grupe Valoare se vor califica pentru Turneul Final al campionatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Semnificaţia zilei de 9 mai

În evoluţia milenară a poporului român, evenimentele de la 9 mai 1877 şi 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei, se înscriu ca momente...

8 ŞI 9 MAI 1945 – ÎNCHEIEREA CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ÎN EUROPA

Anul acesta, la data de 9 mai se împlinesc 76 de ani de la marea victorie împotriva Germaniei naziste. Către sfârşitul primei decade a...

Nordul Greciei, hub energetic al Europei?

Într-un context internaţional în continuă schimbare, energia este declarată o prioritate şi funcţionează ca un catalizator pentru evoluţii în mai multe niveluri. Având în...

Atâta timp cât Dodon va fi în libertate, Moldova nu va avea liniște și pace

Pe ultima sută de metri, cum se vede, și cu câteva zile înainte de a i se pecetlui „obștescul” sfârșit al legislativului de la...