În urmă cu 165 ani, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 din 12 noiembrie 1859 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, se înființa Corpul de Stat Major General pentru structurile de război din Țara Românească și Moldova, ca element unic de comandă a viitoarei oștiri române. De-a lungul timpului, au avut loc numeroase reorganizări ale acestei structuri, în acord cu evoluția societății românești.
În prezent, Statul Major al Apărării asigură, conform Legii 346/21 iulie 2006, conducerea, organizarea, planificarea şi operaționalizarea forțelor, ridicarea graduală a capacității de luptă şi mobilizarea armatei, conducerea operațiilor întrunite, antrenarea comandamentelor şi trupelor, pregătirea de bază şi de specialitate a personalului militar în activitate și în rezervă, managementul carierei individuale a personalului militar, planificarea armamentelor, standardizarea în domeniul militar, implementarea sistemului de comandă, control, comunicații, computere, informații, informatică, supraveghere, recunoaștere, logistică şi infrastructură, desfășurarea relațiilor militare internaționale, asistența religioasă în Ministerul Apărării Naționale și încheierea înțelegerilor tehnice cu armatele altor state, promovarea valorilor specifice culturii militare și educației civice.
Șeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată. El este numit de președintele României, la propunerea ministrului Apărării Naționale, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an. Șeful SMAp este, de asemenea, membru al Comitetului Militar al NATO (NATO-MC) și al Comitetului Militar al Uniunii Europene (EUMC), dar și președinte al Comitetului Șefilor Statelor Majore din Armata României, o structură deliberativă, care se întrunește periodic, pentru a analiza probleme importante privind activitatea și dezvoltarea armatei.
Ziua cercetașilor militari: „Audi, vidi, sile!”
Reluăm aici prezentarea de pe site-ul Ministerului Apărării Naționale: „A fi cercetaș înseamnă să vezi și să nu fii văzut, să auzi fără a fi auzit, de fapt să fii discret dar, totodată, omniprezent. „Audi, vidi, sile!” („Ascultă, urmărește și taci”) este motto-ul care definește blazonul cercetașilor. Reușita oricărei misiuni de luptă este asigurată de deținerea informației, care depinde de rapiditatea cu care este oferită conducătorilor militari și de calitatea acesteia. Chiar dacă terenul și condițiile meteo pot influența procesul de instruire, aceste dificultăți contribuie la perfecționarea deprinderilor fiecărui cercetaș și pregătirea temeinică din punct de vedere fizic și psihic.”
Articol de Miruna Bogdănescu