Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, susține că suprafața agricolă calamitată din cauza secetei se ridică la 1,1 milioane de hectare, în timp ce suprafețele irigate la nivel național au ajuns la 222.121 hectare, deși suprafața pentru care ANIF poate asigura udarea este de peste un milion de hectare. Oros a declarat: „Avem până acum situația centralizată legată de declarațiile suprafețelor calamitate, iar ea se ridică la 1,1 mil. ha. Echipele de constatare a pagubelor produse de secetă lucrează susținut astfel încât, acolo unde fermierii doresc întoarcerea culturilor, să aibă posibilitatea să o facă”. Județele cu cele mai mari suprafețe calamitate sunt Constanța- 416.000 ha, Tulcea-129.000 ha, Ialomița-123.000 ha, Brăila-97.000 ha, Buzău-75.000 ha Galați-61.000 ha. Suprafața irigată, deși s-au încheiat contracte de udare pentru peste 800.000 ha, iar ANIF poate asigura apă pentru ceva mai bine de 1 mil. ha, a fost de 222.131 ha: Constanța-13.000 ha, Tulcea-13.000 ha, Ialomița-25.000 ha, Brăila-100.000 ha, Buzău-7.000 ha etc.