duminică , 15 septembrie 2019
Home / Ocolul Pamantului / Şase servicii secrete şi presa lor contra unui preşedinte

Şase servicii secrete şi presa lor contra unui preşedinte

Alegerile prezidenţiale americane din 2020 par departe, însă calendarul electoral din SUA a făcut ca fierberea să înceapă deja. În iunie 2019, va începe seria de 12 dezbateri decisive pentru alegerea candidatului democrat care îl va înfrunta pe Donald Trump. În februarie 2020, vor începe alegerile primare în Partidul Democrat.
Electoratul american nu votează nici „anticorupţie” şi nici „geostrategic”, în funcţie de mişcările de trupe ale Rusiei la graniţele Ucrainei, aşa cum se întâmplă în spaţiul ex-sovietic sau în statele est-europene. Izolat pe insula lui cât un continent, electoratul american votează pentru preşedintele care face ca economia să crească. De la o negociere la alta cu China sau cu UE, administraţia Trump amână momentul confruntării economice. Preşedintele ştie că are nevoie de o economie stabilă şi în creştere la momentul alegerilor. De aceea, marea dispută economică este programată pentru al doilea mandat. Aceasta nu este o veste bună pentru opoziţia democrată, care are totuşi la îndemână o pârghie pentru câştigarea alegerilor – reinterpretarea scandalului Russiagate

Un Pilat din Pont american
Procurorul FBI Robert Mueller s-a spălat pe mâini precum Pilat de Pont în momentul în care şi-a publicat raportul Russiagate, care îl exonerează pe Trump de orice complicitate cu Rusia, însă lasă deschisă portiţa pentru acuzaţii de obstrucţionare a justiţiei, ce pot duce chiar la impeachment. A fost strategia FBI de a se retrage oficial din lupta electorală care începe. De aici încolo, Raportul Mueller poate fi exploatat de comisiile din Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, pentru a şicana preşedinţia Trump până la momentul alegerilor. De acum încolo, având în vedere că FBI nu a probat complicitatea cu Rusia, afacerea Russiagate devine afacerea Trumpgate, o armă electorală în mâna democraţilor şi a presei.
Clinton poate distruge credibilitatea democraţilor
Şi totuşi, Partidul Democrat dă semne că se împarte în două tabere. De o parte se află „realiştii”, politicienii care consideră că, odată ce o uriaşă echipă de procurori şi agenţi FBI nu a găsit dovezi pentru îngroparea actualei administraţii, clasa politică nu poate decât să accepte acest fapt. De cealaltă parte se află „extremiştii”, cei care luptă în continuare pentru destituirea lui Donald Tramp. Exponentă a acestei tabere este marea înfrântă din 2016, Hillary Clinton, devenită o piatră de moară legată de Partidul Democrat prin refuzul ei de a se retrage din prim-plan. „Cred că avem destule dovezi aici pentru care orice altă persoană care ar fi fost implicată în aceste fapte ar fi fost pusă cu siguranţă sub acuzare”, spune Clinton despre Raportul Mueller.
„Încotro ne îndreptăm?”, se întreabă jurnalistul american Pat Buchanan. „Presa anti-Trump şi candidaţii democraţi din planul secund vor face presiuni asupra favoriţilor, pentru a începe procedura de impeachment. Unii dintre favoriţi vor ceda acestor presiuni”, scrie Buchanan. „Însă poate Joe Biden, spre exemplu, care are o agendă pe care vrea s-o promoveze, să accepte să devină o simplă voce în plus care urlă pentru destituirea lui Trump? Este în joc credibilitatea Partidului Democrat. Dacă Mueller nu a găsit probe care să demonstreze complicitatea lui Trump cu Rusia, ce motive avem să credem că o comisie juridică din Cameră va găsi aceste probe şi va convinge o ţară întreagă că a descoperit ceea ce nu a putut descoperi fostul director FBI Mueller?”
„Cum Mueller a retras acuzaţiile de conspiraţie şi complicitate cu Rusia, noul atac împotriva lui Trump ia forma unei lovituri disperate a statului profund şi a presei împotriva unui preşedinte pe care se tem că nu îl vor putea învinge la urne”, scrie Buchanan.
O vendetă a „statului profund” şi a presei aservite
Opinia directorului Organizaţiei Council of National Interest, fostul agent CIA Filip Giraldi, este mult mai dură. „Statul profund a lucrat împreună cu Partidul Democrat şi cu preşedintele Barack Obama, pentru a distruge preşedinţia Trump înainte ca ea să înceapă. Putem defini statul profund în multe feluri, începând de la versiune soft, cum că există un sistem care are o serie de obiective şi care lucrează strâns unit pentru îndeplinirea lor, şi mergând până la o versiune hard, în care avem de-a face cu o infrastructură care conspiră, pentru a îndepărta oficiali de la putere şi pentru a sabota politicile care nu-i convin. În ambele variante, statul profund include înalţi oficiali guvernamentali şi, poate cel mai important, presa aservită care promovează versiunea coruptă a bunei guvernări, prin care influenţează publicul”.
Şi SUA au o „secţie specială de investigare a magistraţilor”
Ca şi în România, lupta electorală americană se duce pe culoarele Ministerului Justiţiei. „Presa abia de a amintit cum Michael Horowitz, inspector general al Departamentului Justiţiei, a început să cerceteze activitatea principalilor promotori ai imposturii numite Russiagate. Raportul va fi publicat, iar Horowitz a arătat că vrea să deschidă nişte dosare în urma investigaţiei. Raportul se va referi doar la Departamentul Justiţiei, din care face parte şi FBI, şi va scoate cu siguranţă la lumină numele unor agenţi. Se aşteaptă mai mult punerea sub acuzare, chiar şi condamnări la închisoare, pentru cei care şi-au încălcat jurământul pe Constituţia SUA pentru o vendetă personală”, scrie Giraldi.
Investigarea campaniei lui Donald Trump a început în mod ilegal, cu interceptări ilegale, fără dovezi. „În asta au fost implicate şase agenţi de informaţii, o forţă de şoc condusă de directorul CIA, John Brennan. Mai pot fi implicaţi fostul şef FBI, James Comey, fostul director al Comunităţii de Informaţii a SUA, James Clapper, fostul procuror general, Loretta Lynch, fostul şef al Departamentului Securităţii Interne, Jeh Jonson, şi amiralul Michael Rogers, fostul director NSA”, scrie Giraldi.
Brennan, fostul director CIA, creierul Russiagate
Fostul director CIA, Brennan, a fost cheia operaţiunii ilegale. Judecătorii americani au refuzat interceptarea lui Trump, câtă vreme nu existau dovezile unei conspiraţii cu o putere străină sau cu cetăţeni străini. „Însă serviciile britanice şi cele din alte ţări aliate europene puteau să facă asta în mod legal. Brennan şi-a folosit relaţiile cu aceste agenţii de spionaj, în special cu cele britanice, pentru a da impresia că îngrijorările în privinţa lui Trump vin din partea unor aliaţi şi state prietene, cărora SUA trebuie să le răspundă făcând schimb de informaţii. Aşa s-a ajuns la interceptarea lui Paul Manafort, a lui Carter Page, Donald Trump Jr., Jared Kushner, a generalului Michael Flyn. Toate astea s-au întâmplat în timpul alegerilor primare şi după ce Trump a fost nominalizat drept candidat al republicanilor.
Investigaţia FBI, pornită de la informaţii neconcludente
„Aşa-zisele îngrijorări ale lui Brennan s-au dovedit false. Între timp, alte părţi interesate s-au implicat în aşa-numitul Dosar Steele. A fost o operaţiune comandată iniţial de republicani, în încercarea de a-l opri pe Trump, iar apoi operaţiunea a fost finanţată cu 12 milioane de dolari proveniţi din campania lui Hillary Clinton. Comanditarul dosarului a fost firma Perkins Cole, care lucra pentru Partidul Democrat. Scopul era descoperirea celor mai mici dovezi ale legăturilor lui Trump cu Rusia şi mizerii legate de Trump. Activitatea a fost subcontractată firmei Fasion GPS, care l-a subcontractat, la rândul ei, pe fostul agent M16 Christopher Steele. El se retrăsese din M16 în 2009 şi nu mai fusese în Rusia începând din 1993. Raportul era menit să sape după mizerii legate de Trump, cu informaţii la mâna a doua imposibil de pus cap la cap. A fost un raport ce nu ar fi apărut dacă Trump nu ar fi câştigat alegerile. Steele i-a înmânat raportul fostului diplomat britanic Andrew Wood, care i l-a transmis senatorului John McCain, un critic al lui Trump. De la McCain, raportul a ajuns la FBI. Preşedintele Barack Obama l-a citit şi, potrivit lui James Clapper, şeful Comunităţii de Informaţii, „dacă nu am fi fost pentru Barack Obama, poate nu am fi luat deciziile pe care le-am luat şi care au dus la evenimentele ce se desfăşoară şi azi, în special investigaţia procurorului Mueller.”
„Dosarul Steele s-a scurs în presă în ianuarie 2017, pentru a coincide cu investirea preşedintelui Trump. Hillary Clinton a negat că ar fi ştiut dinainte de acest dosar, deşi chiar echipa ei de campanie plătise pentru el. Presiunea din partea democraţilor distruşi de victoria lui Trump a făcut ca Dosarul Steele să fie punctul de pornire pentru ceea ce avea să fie investigaţia Mueller”, scrie Philip Giraldi.
O conspiraţie împotriva preşedintelui
„Deci, a existat o conspiraţie împotriva lui Trump, orchestrată de cei mai înalţi oficiali şi politicieni de la Washington? Fără îndoială că da. Ceea ce a făcut Trump ca lider în SUA este mai puţin important decât lovitura birocratică împotriva lui, un preşedinte al SUA ales legal. Lovitura a avut succes într-o oarecare măsură, pentru că Trump a fost forţat să întoarcă spatele primilor săi consilieri şi să apeleze la actualul secretar de stat, Pompeo, la actualul consilier pentru securitate, John Bolton. Putem spera că investigatorii vor afla ce au făcut birocraţii de la Washington împotriva lui Trump şi că Trumpgate va deveni mai interesantă decât Russiagate. Şi mai sperăm că vor cădea suficient capete de la nivel înalt, astfel încât să nu mai poată fi posibilă o nouă imixtiune a statului profund în alegeri. Să sperăm”,. Încheie Philip Giraldi.

About admin

Check Also

Balcanii – nedoriţi sau lipsiţi de voinţă?

Cât de serioasă este dorinţa statelor din Balcanii de Vest de a adera la UE? …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *