10.6 C
Ploiești
vineri, 29 martie, 2024
spot_img
AcasăActualitateProcurorul Onea, suspendat din magistratură

Procurorul Onea, suspendat din magistratură

După ce a fost trimis în judecată, la pachet cu Mircea Negulescu, fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, a fost suspendat din magistratură, printr-o decizie a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Acesta a fost detașat, după ce și-a pierdut funcția de șef al DNA Ploiești, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina și nu va mai avea voie să profeseze până la o proximă decizie. Onea a mai fost suspendat odată, în momentul în care au început cercetările împotriva sa și ale fostului subaltern Negulescu. Reamintim că asupra celor doi a fost imusă și măsura preventivă a controlului judiciar. Onea este judecat pentru represiune nedreaptă și cercetare abuzivă etc. în dosarul pe care DNA l-a întocmit împotriva fostului deputat Sebastian Ghiță, unde martor a fost și ex-parlamentarul Vlad Cosma, acesta din urmă fiind, la rândul său, cercetat în alte cauze penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente