marți , 21 ianuarie 2020
Home / Actualitate / Consilierii locali n-au vrut să aloce bani pentru salubritate

Consilierii locali n-au vrut să aloce bani pentru salubritate

Spuneam, săptămâna trecută, că în ședința ordinară a Consiliului Local Ploiești urmează o serie de rectificări bugetare, printre care alocarea unor sume pentru salubritate, dezinsecție, iluminat public, spații verzi etc. Adică, deși anul acesta am avut poate cea mai mare mizerie (pe străzi și la blocuri) din istoria recentă a orașului și cele mai neîngrijite spații verzi sau spațiu public, se pare că era nevoie de suplimentarea bugetelor, pentru a mai putea fi asigurate servicii la cota de avarie. Pentru care rațiune nu știm, aleșii locali au refuzat să aloce bani pentru acoperirea cheltuielilor din august și septembrie fix în aceste domenii extrem de sensibile. În schimb, ei au aprobat o nouă secție la Clubul Sportiv Municipal, respectiv, Sambo, ceea ce înseamnă alți bani și altă distracție, nu știm care extinderi la Parcul „Constantin Stere”, pe Aleea Scriitorilor, noi tarife la iluminatul ornamental, un studiu pentru un bazin de înot cum n-a mai văzut… Parisul, bani pentru un program de plimbare a unor elevi prin Ucraina etc. Deci s-au găsit resurse financiare pentru orice, dar nu și pentru curățenia orașului!

Check Also

Peste 100 de percheziții, inclusiv în Prahova

Polițiștii de investigare a criminalității economice au efectuat 102 percheziții domiciliare în 25 de județe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *