sâmbătă , 19 octombrie 2019
Home / Ocolul Pamantului / Cele mai vizitate locuri din România

Cele mai vizitate locuri din România

Scrie Andrei Pleșu undeva: <<Alt miracol: avem o mare concentrare de „atracții turistice” și n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiștilor, așa încât ei să ajungă în fața frumuseților patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri și de servicii în general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că „străinul” trebuie jumulit>>. Da, îmi zic, e ca aia cu „corupție fără corupți”! Pe de altă parte, omul are dreptate: asta cu jumulitul o puteți experimenta pe pielea dvs., chiar și ca turiști din interiorul țării, iar ca servicii, dacă nu vă duceți la hoteluri de „fițe”, aia e, puteți încerca toate experiențele din lume. Dar nu la prețuri vreau să mă refer astăzi, ci la paradoxul acesta al nostru, „avem locuri, dar n-avem turism”.

 

Ca să nu cădem în extremă, în România se face turism, dar suntem foarte departe de a atinge dimensiunile unei industrii turistice, așa cum au Grecia, Turcia și Croația. Sau Bulgaria, că tot suntem noi țări luate la pachet pentru orice în Europa. Adevărul este că nici nu avem cum măsura turismul, la câtă evidență gri o fi în sector. Sau la câte case de vacanță sunt puse incognito la dispoziția amicilor proprietarilor. Ori la cât turism se face fără cazare. De aceea nu cred foarte mult în datele colectate de INS. Anul trecut scriam așa, utilizând date statistice: la nivelul anului 2017, turiștii români și străini au petrecut 27 de milioane de nopți în structurile de cazare. Destinațiile preferate au fost Bucureștiul și celelalte capitale de județ (10, 341 milioane de înnoptări), litoralul Mării Negre (4,316 mil. ), stațiunile balneoclimaterice (4,204 mil. ), stațiunile montane (4, 178 mil. ), alte localități, însemnând zonele unde se practică agroturismul (3,841 mil.) și Delta Dunării (0,210 mil.). Cele mai vizitate au fost zonele și obiectivele turistice din Regiunea Centru, Sud-Est și Bucureștiul. Sau, vorbind despre orașe/județe, București și județele Constanța, Brașov, Prahova, Suceava, Sibiu, Mureș, Cluj, Vâlcea, Bihor (peste un milion de nopți de cazare fiecare). Aceste date ne indică faptul că destinațiile turistice cele mai căutate sunt litoralul Mării Negre, Poiana Brașov, Predeal și Brașov, Valea Prahovei (Sinaia, Bușteni, Azuga), mănăstirile din nordul Moldovei și din Maramureș, Clujul și salina Turda, Sibiu, precum și stațiunile balneoclimaterice din Vâlcea, Bihor, Mureș.
Dar foarte interesante sunt și statisticile realizate de diferite ONG-uri ori site-uri specializate. Și vă oferim numai câteva exemple:
– cele mai vizitate 8 locuri din România de turiștii străini: Castelul Bran, Salina Turda, Biserica Neagră Brașov, Castelul Peleș Sinaia, Sighișoara, mănăstirile UNESCO din nordul Moldovei, Transfăgărășanul și Delta Dunării;
– cele mai spectaculoase destinații din România: Delta Dunării, Transfăgărășan, peșterile din Munții Apuseni, Salina Turda, Sarmizagetusa Regia, Mănăstirea Bârsana, Lacul Sf.Ana, Cheile Bicazului și Cimitirul vesel de la Săpânța;
– cele mai mai vizitate obiective turistice: Castelul Peleș, urmat de Castelul Huniazilor (Corvinilor), Salina Turda, cetatea Alba Carolina și Transalpina;
– cele mai frumoase locuri naturale de vizitat: Podul lui Dumnezeu-Mehedinți, Cazanele Dunării, Roșia Montana, Cascada Bigăr, Delta Dunării, Lacul Sfânta Ana, Cascada Cailor;
– cele mai frumoase orașe din România: Alba Iulia, Oradea, Sighișoara, Iași, Timișoara, Piatra Neamț, Brașov, Sibiu, Cluj Napoca, Târgu Mureș;
– cele mai pitorești sate: Biertan (Sibiu), Moieciu (Brașov), Fundata (Brașov), Ciocănești (Suceava), Valea Zălanului (Covasna), Viscri (Brașov), Bârsana (Maramureș), Colibița (Bistrița Năsăud), Poiana Mărului (Suceava), Rimetea (Alba), Pleșa (Suceava), Șirnea (Brașov).

About admin

Check Also

Ciudata relaţie a lui Julian Assange cu Rusia

Revista americană Foreign Policy expune şi o altă faţă a problemei. WikiLeaks a împiedicat scurgeri …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *